Imediat după închiderea urnelor la nivel naţional au apărut şi primele rezultate ale exit-poll-urilor, care arată că PSD este partidul care a obţinut cel mai mare scor. AUR şi PNL se situează pe locurile doi şi trei, cu USR imediat după, în timp ce partide mai mici, precum SOS şi POT, par să fi trecut pragul pentru a intra în Parlament.
Românii s-au mobilizat să iasă la vot într-un număr mare duminică, la alegerile parlamentare, pentru că au simțit o stare de „urgență națională”, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale.
La Botoşani prezenţa la vot a fost de 40,83%, sub cea de la nivel naţional care a fost de 52,44%.
Deşi în continuare slabă, prezenţa la vot la alegerile parlamentare este mai mare decât cea din primul tur al alegrilor prezidenţiale, când a fost e 39,54 %.
De ZIua Naţională, la urne s-au prezentat în total 153.421 de botoşăneni. La fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale, prezenţa la vot în mediul rural a fost mai mare decât cea din mediul urban.
Lipsă de entuziasm la PSD
La sediul PSD Botoşani atmosfera a fost una rezervată imediat după anunţarea rezultatelor. Nu au fost aplauze şi entuziasm ca în alţi ani, atmosfera fiind mai degrabă sobră.
„Cel mai important pentru Botoșani este că pentru următorii 4 ani, guvernul care se va forma după aceste alegeri să pună în aplicare principalele măsuri ale noastre pentru Botoșani: creșterea veniturilor botoșănenilor, finalizarea Autostrăzii Moldovei și legarea județului Botoșani la dezvoltarea României, investiții în fiecare localitate și locuri de muncă pentru tinerii botoșăneni”, a spus Doina Federovici, preşedinta organizaţiei judeţene a PSD.
Bucurie reţinută la AUR
La sediul AUR au fost aplauze imediat după anunţarea exit-pool-urilor. Deşi primele rezultate arată un scor bun, iar membrii prezenţi la sediul partidului, preşedinta AUR Botoşani s-a păstrat reţinută.
„Sunt foarte emoţionată. O victorie adevărată, pentru mine personal ar fi ca mâine dimineaţă să văd cum PSD, care este un cancer pentru România o să cadă pe locul doi şi o victorie ar fi pentru mine ca, în următorii ani, să avem un guvern suveranist”, a spus Ariadna Cârligeanu, lidera AUR Botoşani.
Speranţe mari la USR
Reţinere a fost şi la sediul USR, membrii partidului spunând că aşteaptă totuşi rezultatele finale. Aceştia au spus că se aşteptau la un scor bun şi că speră că vor încheia cu un procentaj şi mai bun. La Botoşani USR speră la un post de deputat şi unul de senator, iar la nivel naţional speră să depăşească scorul PNL după numărarea voturilor din dispora. De asemenea aceştia spun că rezultatele de astăzi le dau speranţe pentru alegerile prezidenţiale.
„Sunt rezultate bune, le aşteptam, suntem bucuroşi că România rămâne pe parcursul european, pro UE, pro NATO, vom continua dezvoltarea României”, a spus Cristina Lăcătuşu.
Valeriu Iftime speră la peste 30% la Botoşani pentru PNL
Membri Partidului Național Liberal (PNL) Botoșani au fost reținuți după închiderea urnelor în cadrul alegerilor parlamentare. În prezent, aceștia așteaptă finalizarea procesului de numărare a voturilor.
Liberul PNL Botoşani a declarat în această seară că se aşteaptă ca partidul său să obţină un scor mult peste cel pe ţară al partidului.
„Eu zic că la Botoşani PNL are peste 30%, n-are cum, ceva nu se leagă, e o mare frântură de logică ca la Botoşani să nu aibă 30% PNL”, a spus printre altele Valeriu Iftime.
Acesta a vorbit şi despre importanţa parcursului european. „Sunt nişte chestiuni lipsite de bun simţ şi maturitate ce zic cei de la AUR şi toţi ăştia, cu case de 25-35.000 de euro… Trăim cu bani europeni, ne-am agăţat de Europa, toţi fugim în Europa, tot ce s-a făcut în România e cu bani europeni. Iar noi ne întoarcem cu spatele. E o răutate criminală şi Dumnezeu ne va pedepsi la un moment dat. Ce e bine e că avem o forţă democratică şi care este pe la 60%. Asta e marea realizare după aceste alegeri parlamentare”, a declarat Valeriu Iftime, liderul PNL Botoşani.