spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomePrima PaginăRezultate EXIT POLL: Ciolacu are 25% dintre voturi, Lasconi 18%, iar pe...

Rezultate EXIT POLL: Ciolacu are 25% dintre voturi, Lasconi 18%, iar pe locul trei se află Călin Georgescu

Primele EXIT POLL-uri la alegerile prezidenţiale aduc o surpriză totală pe scena politică. Pe primele două locuri se află Marcel Ciolacu cu 25% dintre voturi şi Elena Lasconi cu 18% dintre voturi.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Marea surpriză este Călin Georgescu, independentul suveranist, cotat imediat sub Elena Lasconi cu 16% și deasupra lui George Simion, în aceste sondaje de la ieșirea de la urne. Dacă ele vor rămâne la fel în orele următoare și vor fi confirmate de numărătoare, finala se va disputa pe 8 decembrie între Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR). O înfrângere înregistrează, pe aceste date, Nicolae Ciucă și PNL, care ocupă poziția a cincea în ambele sondaje.

A fost un vot pozitiv pentru echilibru și stabilitate”

„Mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat votul și încrederea. A fost un vot pozitiv pentru echilibru și stabilitate. Mulțumesc tuturor românilor care nu au fost descurajați de această campanie. În spatele rezultatului obținut de fiecare candidat sunt românii și voi ține cont de opinia românilor. În perioada următoare va trebui să stau de vorbă cu fiecare candidat pentru a aduna toate lucrurile bune din programele lor. Am dus o campanie fără ură și așa voi continua. Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru țară. Fac apel la reprezentanții noștri să nu părăsească secțiile de vot până nu se va număra ultimul vot”, a spus Ciolacu la scurt timp după anunţarea primelor rezultate.

„Haideți să ne bucurăm mâine”

Şi lidera USR, Elena Lasconi, a făcut declaraţii. „Le mulțumesc tuturor românilor care au iesit azi la vot. Speranta este vie în România, pentru mine fiecare vot e o responsabilitate. Vreau să le mulțumesc colegilor mei şi voluntarilor care au bătut la sute de mii de uşi, au stat de vorbă cu milioane de români. Vă mulțumesc dragilor, mă înclin în fața voastră. Scorul după cum vedeți este foarte strâns. Haideți să ne bucurăm mâine. Mare atenţie în toate secţiile de votare, la fiecare buletin de vot, fiecare vot contează! Vreau să îi mulțumesc și lui Ludovic Orban pentru susținere, Forței Dreptei și PMP. Românii nu doresc acest guvern PSD-PNL, votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. 75% dintre români au votat altfel decât cu PSD”, a spus Lasconi.

Rezultate EXIT-POLL Avangarde – CIRAcu date strânse până la ora 19.00:

 

  • Marcel Ciolacu – 25%
  • Elena Lasconi – 18%
  • Călin Georgescu – 16%
  • George Simion – 15%
  • Nicolae Ciucă – 14%
  • Mircea Geoană – 5%

 

Rezultate EXIT-POLL CURScu date strânse până la ora 20.00:

  • Marcel Ciolacu – 25%
  • Elena Lasconi – 18,1%
  • Călin Georgescu – 16%
  • George Simion – 14,1%
  • Nicolae Ciucă – 13%
                                    • Mircea Geoană – 5,5%

Cine este Călin Georgescu

Călin Georgescu a crescut puternic în sondaje în ultimele săptămâni. Ajunsese și la 10 procente în unele studii, depășindu-l pe un alt independent, mare favorit, Mircea Geoană. Georgescu a avut o puternică campanie pe TikTok, acolo unde multe din clipurile sale au devenit virale. BEC a decis în urmă cu câteva zile ca acestea să fie șterse, deoarece nu aveau marcajul/codul electoral obligatoriu.

Cariera profesională și-a început-o în specialitatea absolvită, pentru ca în 1991 să devină consilier al ministrului Mediului Marcian Bleahu, în cabinetul conduse de către Theodor Stolojan. În același minister a ocupat funcția de secretar general în perioada 1997-1998. Între 2000 și 2011 a fost director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă. El a fost coordonatorul echipelor care au elaborat variantele din 1999 și 2008 ale Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă.

În 2004-2005 a fost director în Ministerul Afacerilor Externe, iar în intervalul 2006-2012 a ocupat postul de director executiv la Institutul de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare.

După alegerile din 2020, când AUR a reușit să intre în Parlament, partidul lui George Simion l-a propus pe Călin Georgescu drept candidat la funcția de premier. Dorin Lulea, actualul prim-vicepreședinte al AUR, preciza la acea vreme că Georgescu nu era membru al partidului, fiind desemnat ca urmare a expertizei sale în dezvoltare durabilă. Georgescu a fost candidat al AUR pentru funcția de premier și în timpul crizei politice generate de căderea guvernului Cîțu, în octombrie 2021.

Declaraţii controversate

La începutul anului 2022, George Simion anunța că Georgescu ar putea deveni președinte de onoare al AUR, însă lucrurile au luat o turnură neașteptată în urma unui interviu pe care actualul candidat l-a acordat Antenei 3 pe 31 ianuarie 2022. Atunci i s-au cerut explicații privind o declarație din anul precedent, în care Corneliu Zelea Codreau și Ion Antonescu era menționați ca „eroi” ai românilor: „Neamul românesc (…) a trăit prin Ştefan cel Mare, Mihai VIteazu, Horia, Avram Iancu, Kogălniceanu, Cuza, Corneliu Zelea Codreanu, mareşalul Ion Antonescu şi mulţi, mulţi alţi eroi”.

Întrebat dacă această afirmație nu ar duce la izolarea sa în politica românească, Călin Georgescu a răspuns: „Toți au făcut și fapte bune, și altele mai puțin bune, dar în general un lider autentic este cel care spune adevărul și dacă nu spui adevărul nu ai cum să fii lider (…) Au fost și fapte bune, și fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să demonstreze acest lucru și este treaba lor, nu a noastră. Față de martiri nu pot să am păreri, dar pot să spun, repet, că sunt din istoria noastră.”

Mai mult, Georgescu a spus că „Zelea Codreanu s-a luptat pentru moralitatea ființei umane”, iar atunci când i s-a adus aminte că legionarii i-au asasinat pe Armand Călinescu și Nicolae Iorga, el a răspuns: „Când istoria este mistificată, nu ai ce să discuți”.

Dosar penal deschis de Parchetul General

În urma acestor afirmații, Parchetul General a dispus deschiderea unui dosar penal, în baza prevederilor OUG 31/2002 care, la articolul 5, definește ca infracțiune „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”

Atitudini împotriva NATO

De altfel, acestea nu sunt singurele declarații controversate făcute de candidatul independent la președinție din 2024. G4Media a publicat, tot în februarie 2022, declarații făcute de către Georgescu într-un interviu din mai 2021, care vizau politica de apărare a României și apartenența la NATO.

„Scutul Deveselu este o rușine diplomatică. Scutul nu are nimic legat de apărare. Din contră, ne-a tras într-un conflict de care nu aveam nevoie. Scutul ca atare este o parte a politicii de cofruntare. Scutul nu este o chestiune de pace, cum este prezentat de cei care au pupat ghiulul la diverse porți”, spunea Georgescu.

În plus, acesta susținea că apartenența României la NATO nu-i oferă garanțiile de securitate de care țara are nevoie. Noi am externalizat răspunderea, acțiunile și deciziile în securitatea națională și apărarea țării. „Noi nu mai reprezentăm nimic pe plan extern, zero. Toate programele de guvernare așa zise de 30 de ani nu au fost decât o listă privată de cumpărături, e escorcherie. Nici o țară din blocul NATO care în eventualitatea în care va fi atacată de Rusia, vă asigur că NATO nu îi va lua apărarea”, susținea Georgescu.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
2.6 ° C
2.6 °
2.6 °
93 %
1.5kmh
49 %
Dum
3 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...