Astăzi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a dezbate situaţia gravă cu care se confruntă populaţia judeţului în ceea ce priveşte alimentarea cu apă și posibilitatea de a se declara o stare de alertă.
Prefectul judeţului, Sorin Cornilă, a declarat în cadrul şedinţei că ia în calcul o serie de măsuri drastice din cauza crizei provocate de lipsa de reacţie a operatorului de apă din judeţ în contextul caniculei prelungite din ultimele zile, când la Botoşani au fost înregistrate temperaturi record.
„Ultima stare de alertă am avut o în 2016 pe secetă. Așa cum v-am spus, analizez posibilitatea declarării acestei stări de alertă, care se face ca o propunere de către Comitetul Județean de Situații de Urgență, se trimite Comitetului Național pentru Situații de Urgență, al cărui președinte este viceprim-ministrul, respectiv ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Acesta a adăugat că a ajuns la această decizie din cauza crizei în care se află operatorul de apă, în ceea ce privește distribuția apei potabile la nivelul județului Botoșani. „După cum știți, sunt foarte multe probleme pe care le are operatorul de apă, nu reușește să-și ducă la îndeplinire clauzele contractuale, în definitiv, pe care le are cu consumatorii de apă potabilă. Practic, această stare ar fi declarată pe tot județul”, a mai spus prefectul.
„Pe termen scurt și mediu, deocamdată nu sunt soluții”
Declararea stării de alertă ar ajuta la obţinerea imediată a unui sprijin financiar din fondul de rezervă al Guvernului pentru remedierea rapidă a unor deficienţe grave în ceea ce priveşte furnizarea apei către populaţie.
„Starea de alertă ar fi declarată pe tot județul Botoșani, pentru o perioadă în care ar trebui să venim cu un plan de măsuri, cu care să încercăm să obținem o finanțare directă din fondul de rezervă al Guvernului României și pe care să o implementăm în regim de urgență, pe situațiile pe care le avem sau în care avem nevoie în momentul de față. După cum ați văzut pe termen scurt și mediu, deocamdată nu sunt soluții. Din ceea ce a transmis astăzi operatorul se lucrează la un proiect, dar lucrul ăsta îl știm şi-l auzim de foarte mulți ani”, a spus Sorin Cornilă.
Stare de alertă după ce Botoşaniul a fost declarat codaş la alimentarea cu apă
Judeţul nostru se află în fruntea unui clasament ruşinos la nivel naţional. Ocupă primul loc în ceea ce priveşte numărul localităţilor afectate de secetă pentru că nu sunt racordate la reţeaua de apă.
Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, în prezent, 291 de localități, din județele Botoșani, Vaslui, Iași, Neamț, Vrancea, Galați, Bacău, Dolj, Gorj, Teleorman, Alba, care dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă sunt afectate de secetă. Cele mai afectate grave probleme sunt în județele Botoșani -133 localități, Iași – 58 localități, Vrancea – 36 localități. În aceste localități, furnizarea apei este asigurată de către operatorii de apă cu restricții, respectiv în anumite intervale orare. Restricțiile sunt stabilite de către operatorii de apă, pentru fiecare folosință în parte.
De asemenea, potrivit sursei citate, în prezent, 239 de localități din județele Botoșani, Vaslui, Prahova, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Iași, Galați, nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale (fântâni secate). Cele mai afectate sunt județele Botoșani -151 localități, Vaslui – 61 localități, Neamț – 12 localități.