spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocalDeclin în afacerile cu statul la firmele prefectului

Declin în afacerile cu statul la firmele prefectului

Pentru unii politicieni, afacerile și politica sunt interconectate, iar deciziile politice pot influența semnificativ activitatea firmelor pe care le dețin. Este și cazul prefectului județului Botoșani, Sorin Cornilă, ale cărui firme au cunoscut un regres în contractele cu instituțiile publice în ultimii ani.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Conform declarației de interese din acest an, prefectul Sorin Cornilă a raportat 29 de contracte încheiate de firmele sale cu instituții de stat. Dintre acestea, doar 9 contracte au fost prin Powerline, restul fiind atribuite firmei Romdata Digiserv SRL.

Majoritatea acestor contracte sunt multianuale, doar șapte având durata de un an sau câteva luni, cinci dintre acestea fiind încheiate în 2023. Cel mai mare contract, în valoare de 150.000 de lei, a fost semnat în martie 2023 între APIA Botoșani și Powerline, pentru furnizarea de consumabile pentru 55 de copiatoare, pe o perioadă de 24 de luni.

Comparativ cu anul trecut, numărul de contracte cu unitățile de stat a scăzut. În declarația de interese din iunie 2023, Cornilă menționa 47 de contracte în derulare, dintre care numai 11 erau de pe SEAP, restul fiind obținute prin ofertare directă. Dintre acestea, doar 13 implicau societatea Powerline, restul fiind atribuite Romdata Digiserv.

Evoluția afacerilor și contextul politic

În schimb, potrivit portalului Termene.ro, firma Powerline a încheiat anul acesta 32 de contracte de achiziții cu unități de stat, multe dintre acestea fiind semnate în iunie, urmând să fie reflectate în următoarea declarație de interese. În plus, șase licitații cu câștigători multipli au fost încheiate pentru furnizarea de table electronice în școli.

„Tunul” a fost însă în februarie când Primăria Darabani, condusă de liberalul Alin Mihai Gîrbaci, a achiziționat, prin cumpărare directă, mai multe echipamente IT de birou. Adică desktop-uri , laptop-uri, toate cu sisteme de operare, plus eBook Reader, 10 copiatoare, o mini dronă, lavaliere și sistem transmisiune video, costurile ridicându-se la 225.810,57 lei, adică 45.406,40 euro, banii provenind din programul E-Guvernare finanțat din fonduri comunitare.

Pe de altă parte, Romdata Digiserv a încheiat doar patru contracte anul acesta, cu o ofertă respinsă. Această evoluție vine pe fondul migrației unor foști primari PNL la PSD, afectând astfel valoarea contractelor.

Performanțele financiare

În 2022, Powerline SRL a avut o cifră de afaceri de 1.365.866 lei, în creștere cu doar 10.000 de lei față de anul anterior. Profitul a scăzut de la 379.023 lei în 2021 la 306.349 lei în 2022. Aproximativ o treime din cifra de afaceri provine din contractele obținute pe SEAP, restul fiind obținut din mediul privat.

În trecut, firma a avut performanțe variabile, atingând un vârf de contracte cu unitățile de stat în perioada în care PNL era la guvernare. În 2020 și 2021, valoarea totală a contractelor a depășit 600.000 de lei, scăzând în 2023 la aproape 397.653 de lei, cu aproape o treime mai puțin decât în anii de vârf.

În schimb, cifra de afaceri pe Romdata Digiserv (n.r. – societate înființată în 2017 împreună cui Octav Cornilă) a fost de fiecare dată mai mică decât cea raportată de Powerline. Astfel, ea nu a trecut niciodată de 300.000 de lei, vârfurile fiind înregistrate în 2018, 2021 și 2023.

Afacerile și politica

Sorin Cornilă a intrat în PNL în 2012, iar afacerile Powerline au crescut semnificativ după aceea. În 2013 și 2014, cifra de afaceri a depășit 500.000 de lei, comparativ cu 200.000 de lei în 2012.

În 2013, firma a primit un contract de 137.020 de lei pentru amplasarea unor panouri metalice, într-o afacere complet liberală. Atunci, referatul de necesitate a fost întocmit de Lucian Diac Milatinovici, pe atunci președinte al organizației județene de Tineret a PNL Botoșani şi aprobat de administratorul public, liberalul Radu Judele.

Pe atunci, Lucian Diac Milatinovici era consilier la cabinetul președintelui CJ Botoșani, nimeni altul decât Florin Țurcanu, la acea dată președinte al PNL Botoșani. Iar panourile nu făceau altceva decât informau locuitorii judeţului de sprijinul necondiţionat şi disponibilitatea preşedintelui CJ de atunci în faţa tuturor problemelor acestora.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
94 %
1.8kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...