luni, martie 31, 2025
AcasăLocalSoluții comuniste la criza de apă

Soluții comuniste la criza de apă

Probleme uriașe în furnizarea apei în județ. De mai bine de o săptămână, mai multe localități din județ primesc apă cu porția. Asta din cauza avariilor survenite în rețeaua de transport și distribuție, a lucrărilor sau din cauza creșterii consumului. Nemulțumirile sunt cu atât mai mari cu cât, de luna aceasta, consumatorii au început să primească facturile cu tarifele majorate. Și, cu toate că facturile aproape că s-au dublat, ei primesc apă cu intermitențe.

De exemplu, în municipiul Dorohoi mai mulți locuitori reclamă că au primit facturi duble la apă, deși primesc cu porția de dinainte de alegeri cam 4 ore pe zi. În schimb, reprezentanții Nova Apaserv au recunoscut că, din cauza consumului de apă foarte ridicat înregistrat în ultimele zile urmare a vremii caniculare și a utilizării apei potabile la lucrările agricole, dar și din cauza capacității limitate a conductelor de transport a apei a fost nevoie de o serie de restricționări aplicate pe timpul nopții, în municipiul Dorohoi și localitățile Broscăuți, Şendriceni, Brăeşti, Leorda în perioada 21 – 28 iunie. Asta pentru a permite menținerea unor valori minime necesare ale parametrilor hidraulici (nivelul apei în rezervoare, presiuni) ai sistemului de alimentare cu apă Leorda-Dorohoi, dar și pentru a evita apariția unor avarii majore pe conductele de transport.

Probleme în mai multe localități

Probleme s-au înregistrat și în localitățile alimentate cu apă din aducțiunea din râul Prut. Din cauza pornirii sistemului de irigații, săptămâna trecută Administrația Națională „Apele Române” Exploatarea Complexă Stânca Costești a sistat furnizarea apei brute către operatorul regional de vineri, 28 iunie a.c. până sâmbătă. În acest context, Nova Apaserv nu a mai putut furniza apă potabilă în sistemul propriu de alimentare cu apă. Ca urmare, programul de furnizare a apei a suferit unele modificări.

Apă dată cu porția cetățenilor

Astfel, Nova Apaserv a decis să furnizeze apa cu restricții, în perioada 29 iunie – 8 iulie. Astfel, în zilele cu număr impar se va furniza apă potabilă către consumatorii din comunele Albești, Dângeni, Durneşti, Todireni, Truşeşti şi Ungureni, iar în zilele cu număr par se va furniza apă potabilă către consumatorii din comunele Călăraşi, Hlipiceni, Răuseni, Santa Mare, respectiv în localitățile Andrieşeni şi Bivolari din județul Iaşi.

Totodată, în Ștefănești, Mihălăşeni, Dobârceni și Româneşti. Apa va fi furnizată trei ore dimineața și trei ore seara, în intervalele orare 7 – 10 și 19 – 22. Potrivit oficialilor Nova Apaserv, restricțiile sunt aplicate pentru restabilirea parametrilor hidraulici ai sistemului și pentru a permite refacerea rezervei de apă înmagazinate în rezervoare.

Mai multe localități din județ nu beneficiază de rețele de apă și canalizare

Deși județul are numeroase surse de apă, comunități întregi stau pe uscat întrucât localitățile nu beneficiază de rețele de apă și canalizare. Anul trecut, Consiliul Județean (CJ) anunța că două proiecte realizarea unei conducte de aducțiune apă potabilă Hănești – George Enescu și Conducta de Nord, care va asigura alimentarea cu apă pentru Mihăileni ar putea fi realizate cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții, doar că ambele aducțiuni erau încă în faza de proiect.

În plus, CJ nu a menționat care ar fi sursele de alimentare cu apă. Cu alte cuvinte, de unde ar urma să fie alimentate cu apă aceste aducțiuni. Asta pentru că sistemul actual, care se bazează pe două acțiuni de apă principale – una din râul râul Siret (din Acumularea Bucecea) și cealaltă din Prut (Acumularea Stânca-Costești) –  este total depășit. Conductele vechi sunt atât de ciuruite încât nu există ani fără avarii majore.

Problemele cu apa din județ nu sunt noi. Operatorul de apă a trecut prin trei reforme. Mai întâi a fost regie autonomă, mai apoi s-a transformat în societatea Apa Grup, iar de mai bine de un deceniu a devenit Nova Apaserv. Deși compania a beneficiat de capitalizări de milioane de lei, pierderile raportate de Nova Apaserv SA au fost anii trecuți de aproape 80%. Și, cu toate că are monopol, situația financiară a fost în ultimii ani una dezastruoasă. Iar dacă ne referim la structura capitalului, 97 la sută din activele operatorului sunt deținute de CJ Botoșani, care a fost condus în ultimii ani de PSD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...