luni, martie 31, 2025
AcasăLocalSpecialiștii INSEMEX au ajuns la Botoșani pentru a cerceta explozia de la...

Specialiștii INSEMEX au ajuns la Botoșani pentru a cerceta explozia de la Dedeman (VIDEO)

Specialiști din cadrul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) au ajuns, sâmbătă dimineață, la Dedeman Botoșani.

Inspectorii care au cercetat și incidentul grav de la Colectiv, printre altele, au venit la Botoșani pentru a încerca să stabilească dinamica producerii exploziei. Anchetatorii din cadrul mai multor instituții au umplut parcarea de la Dedeman încă de la primele ore ale dimineții. În afară de faptul că ancheta este coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, mare parte din instituțiile de anchetă au venit de la nivel central. Astfel, pe lângă cei de la INSEMEX, la Dedeman au ajuns reprezentanți de la Institutul Național de Criminalistică, dar și de la Inspecția Muncii București.

Anchetă preluată de Insemex și instituții din București

Insemex dedemanAnchetatorii au de răspuns la mai multe întrebări, pentru a stabili exact ce a dus la producerea tragediei în urma căreia 15 persoane au ajuns la spital. Astfel, aceștia au măsurat și fotografiat fiecare centimetru din curtea magazinului. Inspectorii au verificat și contorul de gaz la care urma să fie racordat magazinul. Aceștia urmează să stabilească inclusiv cantitatea de gaz scursă înaintea deflagrației, pentru că centrala încă nu fusese racordată la rețeaua de gaz. Specialiștii au inspectat și camera tehnică, acolo unde se află centrala termică și vor stabili dacă au fost respectate toate normele de protecție, dacă erau montate și funcționale detectoare de gaz și cine dintre cele trei companii care au contribuit la racordul de gaz se face vinovată.

Procurorii botoşăneni au deschis o anchetă cu privire la explozia petrecută astăzi la magazinul Dedeman din Botoşani.

„Cercetările se desfășoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, având ca obiect infracțiunea de distrugere din culpă în formă agravată, care a avut ca urmare un dezastru. Până la acest moment există 15 persoane care au suferit vătămări corporale, dintre care 5 au fost transportate la unități medicale specializate din Iași și București”, a declarat Valeriu Chihaia prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Ce spun reprezentanţii Dedeman

Reprezentanţii magazinului Dedeman au transmis un punct de vedere cu privire la explozia petrecută astăzi la magazinul companiei din Botoşani.  „Menționăm că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului. Autoritățile investighează circumstanțele în care aceste lucrări ar putea fi asociate cu producerea exploziei. De asemenea, subliniem faptul că magazinul Dedeman Botoșani respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Funcționarea corectă a instalațiilor de protecție la incendiu a contribuit la limitarea proporțiilor acestui incident”, au transmis reprezentanţii companiei.

Aceştia au adăugat că colaborează cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a investiga și stabili cauzele exacte ale exploziei. „Le mulțumim echipelor de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă. Eforturile lor rapide au permis gestionarea eficientă a situației și transportarea imediată a persoanelor afectate la spital”, au mai transmis reprezentanţii Dedeman. Magazinul avea autorizaţie din partea pompierilor Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au confirmat că magazinul avea autorizaţiile necesare. Ba chiar una dintre acestea fusese emisă în luna martie a acestui an.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...