Un bărbat din judeţ a ajuns la Urgenţe cu hipotermie după ce a suferit un accident vascular chiar în curtea casei. Acesta a fost descoperit după ce a stat o noapte căzut în curte.
Singurătatea în care trăiesc tot mai multe persoane devine cu adevărat problematică atunci când acestea au nevoie de ajutor. Un bărbat din comuna Unţeni a ajuns, duminică, la spital după ce a fost găsit aproape îngheţat de frig. În vârstă de 50 de ani, acesta a suferit un accident vascular cerebral în curtea casei. Ulterior, bărbatul nu s-a mai putut mişca şi nici striga după ajutor. A rămas astfel în frig câteva ore, peste noapte. A fost găsit abia a doua zi, de o soră de-a lui. Femeia s-a alarmat după ce a observat că fratele, care locuieşte singur, nu răspundea la telefon, aşa că a mers până la el.
Odată ajunsă în curte aceasta l-a găsit pe bărbat în curte. Imediat, a sunat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). Cadrele medicale i-au acordat acestuia primul ajutor şi l-au transportat la Urgenţe. „Cel mai probabil, pacientul a suferit un accident vascular şi a căzut în curte. A fost găsit cu hipotermie medie spre gravă, fiind expus la temperaturile scăzute din timpul nopţii. A fost stabilizat, dar este în stare gravă, având în vedere temperatura scăzută”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu din cadrul SJA Botoşani.
Bărbatul a fost dus la spital cu temperatura internă de 30 de grade Celsius. Norocul acestuia a fost că a fost văzut la primele ore ale dimineţii. Astfel nu a fost expus şi mai mult timp la frig.
Ce trebuie ştiut despre hipotermie
Bărbatul a fost preluat de medicii specialişti din Urgenţe, care au aplicat protocoalele în astfel de cazuri. Acesta a fost introdus într-o pătură specială, cu aer cald, şi perfuzat cu soluţii încălzite. Aceste operaţiuni se fac pentru a-i creşte simultan şi temperatura organelor interne, cu două grade pe oră.
Hipotermia este o urgență medicală care apare atunci când organismul pierde căldura mult mai rapid decât o poate produce. Efectul este o temperatură corporală scăzută. Temperatura normală a corpului este de aproximativ 37˚C, iar hipotermia se instalează atunci când temperatura corpului scade sub 35˚C1.
Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), cele grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) sunt însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.