luni, martie 31, 2025
AcasăLocal BTNumiri controversate la Tribunalul Botoşani

Numiri controversate la Tribunalul Botoşani

O situație neobișnuită a stârnit controverse la Tribunalul Botoșani, unde Ministerul Justiției a numit doi asistenți judiciari pentru litigiile de muncă, fără ca reprezentanții patronatelor și sindicatelor din județ să fie înștiințați. Procedura de promovare și numire în funcție a avut loc la București, fără a se consulta reprezentanții locali.

Conform informațiilor oficiale, cei doi asistenți judiciari, Cosmina Valy Ciocănescu și Ștefan Udrea, au fost propuși de Confederația Sindicală „Meridian” și de Confederația Patronală din Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii din România. Numirea lor a avut loc în vara acestui an, după ce propunerile au fost validate în Consiliul Economic și Social (CES) și înaintate ministrului Justiției.

Nu știu când a fost numită pentru că nu m-a anunțat nimeni”

Potrivit legii, asistenții judiciari sunt numiți de ministrul Justiției, la propunerea CES, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcții juridice de cel puțin 5 ani și care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Aceștia fac parte alături de judecător din completele pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale, având un rol consultativ important în rezolvarea litigiilor.

În cazul asistentului judiciar numit din partea sindicatelor, Cosmina Valy Ciocănescu, președintele filialei județene a Confederației Sindicale „Meridian”, Virgil Bordei, a declarat că nu a fost informat despre această propunere, subliniind lipsa comunicării în acest sens.

„Nu cunosc nimic. Nu știu când a fost numită pentru că nu m-a anunțat nimeni”, a spus Virgil Bordei. Totuși, înainte de numire  Cosmina Valy Ciocănescu a deținut funcția de consilier juridic în cadrul Primăriei Corni, și, fiind din municipiul Botoșani, se poate presupune că are cunoștință despre problematica din județ.

Asistent adus de la 700 de kilometri

La fel, în privința lui Ștefan Udrea, nimeni nu poate să pună la îndoială pregătirea sa profesională mai ales că a mai fost în trecut asistent judiciar pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar până la numire a fost secretarul general al comunei Malovăț (Mehedinți).

Totuși, numirea lui la Botoșani poate fi considerată o surpriză, ținând cont cel puțin de distanța dintre localități, el menționând în ultima declarație de avere că are domiciliul în Drobeta Turnu Severin. Ori, participarea la ședințele de judecată și analizele dosarelor care ajung pe rolul Tribunalului presupune prezența în acest colț de țară, adică la mai bine de 700 de kilometri de domiciliu. Este drept, legea permite delegarea, detașarea sau transferul asistenților judiciari.

“Nu se poate numi un asistent judiciar din partea CNIPMMR fără agrementul nostru”

Cert este că la numirea acestuia nu l-a înștiințat nimeni pe Florin Simion Egner, președintele Patronatului Județean Botoșani din cadrul Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), patronat care îl promovase pe fostul asistent judiciar care s-a pensionat în primăvara acestui an.

„Fostul asistent judiciar și-a încetat mandatul în primăvara acestui an și încă de atunci s-a pus problema ca numirii unui înlocuitor. Este drept, asistentul judiciar este numit de către Ministerul Justiției, dar are nevoie și de agrementul nostru, al patronatului din întreprinderile mici și mijlocii din Botoșani și de un aviz din partea patronatului regional, care este la Iași. Prin urmare, nu se poate numi un asistent judiciar din partea CNIPMMR fără agrementul nostru, care este scris”, spune Florin Egner. Totodată, a adăugat acesta, nu este exclus ca pe viitor să mai fie numit un asistent judiciar și din partea CNIPMMR.

De altfel, posibilitatea numirii unui al treilea asistent judiciar nu poate fi exclusă, în condițiile în care Guvernul a decis în luna septembrie suplimentarea numărului maxim de posturi pentru instanțele judecătorești cu 17 posturi de asistenți judiciari . Distribuția acestora rămâne, însă, o necunoscută.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...