Detalii şocante au fost scoase la iveală de medicii legişti în cazul dublei crime de la Manoleasa. Surse din anchetă spun că autorul a lovit victimele de zeci de ori cu un topor sau o bărdiţă. Leziunile le-au fost fatale, ambele murind din cauza rănilor grave la cap.
Cel mai probabil, victimele au fost atacate în timp ce dormeau. Autorul, pe care anchetatorii încă îl caută, a știut unde locuiesc temporar femeile – în casa unei bunici și a intrat peste ele în puterea nopții. Printre filmările de pe camerele de supraveghere ridicate de polițiști se află şi imagini de la o casă aflată la 800 de metri de locul crimei. Pe filmări se poate observa, la ora 03:20, o persoană care circulă pe bicicletă. Aceasta merge spre ieșirea din sat, dinspre casa în care a fost crima. Anchetatorii nu au stabilit încă cine este persoana de pe bicicletă, dar presupunerile acestora duc către o altă persoană, care nu este suspectul principal. Bărbatul aflat pe bicicletă se îndrepta spre localitatea Ripiceni în noaptea fatidică.
Tată considerat principalul suspect
Cert este, însă, că, în mod oficial, oamenii legii au un suspect principal în persoana tatălui.
“În dimineața zilei de 4 Noiembrie 2023, o persoană din satul Sadoveni, comuna Manoleasa, a sesizat prin 112 faptul că la o locuință la care izbucnise un incendiu a identificat 2 cadavre carbonizate. În urma examinărilor medico-legale, s-a stabilit că respectivele cadavre prezentau multiple leziuni create cu un obiect contondent, tăietor despicător, care împreună cu intoxicația de monoxid de carbon și arsurile suferite au condus la deces. De asemenea, acestea au fost identificate ca fiind mamă și fiică, prima în vârstă de 46 de ani, iar cea de-a doua de 14 ani.
Din primele investigații au rezultat date conform cărora soțul primei victime, respectiv tatăl celei de-a doua, în noaptea precedentă s-a deplasat din comuna unde locuiește la imobilul unde cele două victime locuiau de circa o săptămână de când plecaseră de acasă, și pe fondul unor conflicte familiare anterioare le-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect de natura celui menționat anterior, atât în zona capului, cât și pe restul corpului, după care a incendiat locuința pentru a acoperi urmele. La acest moment, respectiva persoană are calitatea de suspect, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în forma omorului calificat”, a precizat Valeriu Chihaia prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.
Bărbatul susţine că este nevinovat
Anchetatorii au luat declarații și au audiat părinții, sora și soțul. Bărbatul, care este principalul suspect, și-a susținut nevinovăția în permanenţă în faţa anchetatorilor. Omul a fost amprentat, i s-a luat test de saliva, ţesut de sub unghii, iar astăzi ar trebui să fie supus la testul poligraf. Acest lucru este însă posibil să nu se mai întâmple, dacă în cursul nopții va fi reținut adevăratul suspect.
„Eu dacă sunt nevinovat cum să susţin altceva? Nici nu aveam cum să merg acolo la ele noaptea. Cum puteam să ajung eu acolo şi înapoi? Au făcut percheziţii aici toată ziua. Mă duc să dau şi testul poligraf, nu am nicio problemă. Oricum mi s-a transmis că aș putea să nu mai fiu considerat suspect”, a anticipat Costel Vieru, bărbatul considerat în mod oficial suspect în acest caz.
Mamă şi fiică ucise aproape de miezul nopţii
Anchetatorii i-au audiat chiar şi pe copii care s-au jucat cu victima minora vineri seara. Ultima dată, spun surse din anchetă, copila a fost văzută în viaţă în jur de ora 21.00.
Leziunile suferite de cele două victime şi rigiditatea cadaverică indică faptul că acestea ar fi fost ucise aproape de miezul nopţii. Ca să fie sigur că îşi acoperă urmele, criminalul le-a acoperit pe amândouă cu strujeni şi le-a dat foc.
Rănile suferite, în special cele de la cap, dar şi fumul şi arsurile, le-au fost fatale. Anchetatorii spun, însă, că lipsa de oxigen din încăpere a făcut ca focul să ardă mocnit. Astfel nu au fost distruse complet toate probele. Acum oamenii legii speră că prinderea criminalului să fie o chestiune de ore.
Fugă de acasă după o ceartă în familie
Cele două victime au ajuns în satul Sadoveni din comuna Manoleasa la începutul săptămânii trecute. Acestea ar fi plecat de acasă după o ceartă în familie, spune mama femeii moarte.