Un tânăr de 17 ani a fost trimis în comă la Iași, iar alți trei prieteni sunt în stare gravă la spital. Totul după o cursă teribilistă cu mașina în miez de noapte.
Accidentul rutier a avut loc în zona localitații Darabani, puțin după miezul nopții. Într-un autoturism marca Volkswagen condus de o tânără de 19 ani, se mai aflau trei băieți, de 17 și 19 ani.
La un moment dat, din cauza vitezei și lipsei de experiență a șoferului, mașina a ieșit de pe carosabil și a lovit puternic un cap de pod aflat pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat pe o parte, în afara șoselei. Nu mai puțin de trei echipaje medicale au ajuns la fața locului, transportând victimele la spital.
Inițial răniții au fost duși la Spitalul Dorohoi, după care transferați la Iași și Botoșani. Un minor se zbate între viață și moarte. “Este vorba despre o victimă în vârstă de 16 ani inconștientă. Prezenta un politraumatism sever prin accident rutier. Traumatism cranian deschis, comă gradul trei, multiple plăgi escoriate. A fost transferată de un echipaj cu medic la Neurochirurgie Iași”, a precizat medicul Eduard Gurău, managerul SJA Botoșani.
Răniți internați pe mai multe secții
Ceilalți trei răniți au ajuns la Botoșani, fiind preluați de mai multe echipe medicale. “Cele trei victime au fost internate cu multiple traumatisme, contuzii și o fractură deschisă la una dintre ele. Au fost stabilizate în serviciul UPU și examinate de mai multe specialități. în fiecare caz în parte se va decide conduita terapeutică”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean de Urgență.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.