Un bărbat din judeţ a avut parte de o moarte cumplită, după ce şi-a pus capăt zilelor chiar sub ochii soţiei.
În vârstă de 44 de ani, din comuna Răuseni, bărbatul a avut mai multe divergenţe cu soţia lui, în weekend. Sâmbătă seară, într-un acces de furie, în timp ce cei doi se aflau în bucătărie, bărbatul a pus mâna pe un cuţit şi a decis să îşi curme viaţa. Sub privirile uluite ale femeii, acesta şi-a înfipt cuţitul în piept. Lama a pătruns adânc, undeva la baza gâtului, deasupra sternului din partea stângă. În câteva secunde acesta s-a prăbuşit pe podea, într-o baltă de sânge, fără ca femeia să mai apuce să aibă vreo reacţie.
În stare de şoc, aceasta a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanţă (SJA) din zona Lunca. Din păcate, însă, cadrele medicale nu au putut face nimic, cel mai probabil bărbatul atingându-şi cu cuţitul o arteră importantă.
„La sosirea echipajului nostru pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, cu o hemoragie masivă. Din păcate nu au mai fost iniţiate manevrele de resuscitare, pacientul fiind aproape exangvinat. A fost declarat decesul la faţa locului. A fost anunţată şi poliţia”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.
Cazul a ajuns şi în atenţia oamenilor legii, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Poliţiştii au solciitat efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza şi modalitatea în care s-a produs decesul. Potrivit vecinilor, bărbatul nu era un consumator obişnuit de alcool şi era cunoscut ca un om gospodar în sat.
Rata suicidului a ajuns la cote alarmante
Psihiatrii susţin că rata suicidului a ajuns în ultimii ani la cote alarmante. În majoritatea cazurilor, gestul final este pus pe seama unei depresii acute, cauzate de fel de fel de situaţii, de la dorul de familia plecată în străinătate până la singurătate. „Depresia a crescut ca incidenţă în ultimii ani, iar suicidul este considerat a patra cauză de deces la nivel mondial. De aceea este atât de important ca depresia să fie diagnosticată din timp pentru că astfel se poate interveni mai bine şi cu mai mult succes”, a precizat un medic psihiatru botoşănean.
Rata sinuciderilor a crescut de la 10 la peste 14 cazuri la 100.000 de locuitori. La fiecare suicid se înregistrează 10 tentative. Metodele diferă de la un caz la altul. Variantele violente sunt considerate o dovadă a disperării la care ajung oamenii în momentul final.
„Omul sănătos este un bolnav care se ignoră. Nu trebuie sa fii nebun ca să ajungi la psihiatru. Toţi avem câte o problemă mai mică sau mai mare care ne afectează într-o măsură, dar nu ne dăm seama de ea. Fiecare ar trebui să fie dornic să afle cam ce fel de personalitate are: este mai impulsiv, mai calm, introvertit, extravertit”, spunea fostul manager al Spitalului de Psihiatrie, doctor în psihiatrie Nicolae Vlad.
Presiunea socială este tot mai mare
Aşa cum susţin şi psihiatrii şi medicii legişti, metodele cele mai întâlnite anul trecut au fost spânzurarea sau aruncarea de la înălţime.
„Noi le denumim metode pernicioase, adică nu lasă şanse de scăpare. Cei care înghit pastile sau fel de fel de substanţe nu prea vor să moară. Mai uită cutia aruncată la vedere sau dau mesaj rudelor că s-au sinucis. Aceştia au o problemă şi simt nevoia să tragă un semnal de alarmă pentru cei care ar putea eventual să înţeleagă acest mesaj”, spunea fostul manager al Spitalului de Psihiatrie, doctor în psihiatrie Nicolae Vlad.
De altfel, datele oficiale arată şi că numărul persoanelor cu afecţiuni psihice este în creştere. Dacă în urmă cu aproape 10 ani numărul de cazuri noi luate în evidenţă era sub 1.000 în fiecare an, în prezent s-a ajuns la peste 1.500. „Trecem printr-o perioadă extrem de grea, iar factorul social determină creşterea numărului de nevroze”, spun medicii.