Condamnat la închisoare cu executare pentru spălare de bani, fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, mai are de așteptat până va afla dacă se va întoarce în familie sau va mai sta în pușcărie.
Asta după ce Tribunalul Botoșani a amânat cu o zi pronunțarea sentinței definitive în dosarul în care s-a cerut eliberarea condiționată. Prin urmare, decizia ar urma să fie anunțată mâine, pe 4 octombrie a.c. „În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală amână pronunțarea pentru data de 04 octombrie 2023”, se menționează în minuta postată pe portalul instanțelor de judecată.
Reporterii „Monitorul de Botoșani” au fost singurii jurnaliști care au asistat la proces și au urmărit cum s-au derulat lucrurile în sala de judecată.
Florin Țurcanu adus încătușat în sala de judecată
În primă fază, ziua cea mare fusese anunțată pentru astăzi, când magistrații urmau să decidă asupra cererii de eliberare condiționată. Proaspăt tuns și îmbrăcat într-o ținută lejeră, Florin Țurcanu a fost adus în boxa acuzaților împreună cu un alt deținut, cei doi fiind încătușați cu o singură pereche de cătușe.
Interesant este că sala de judecată în care s-a analizat cererea a fost aceeași în care s-a derulat procesul la instanța de fond. Până ce a fost strigat dosarul său, fostul președinte al CJ a stat numai cu capul în jos, ferindu-și privirea de cei din sală.
Ba mai mult, părea să aibă remușcări, iar atitudinea afișată era una meditativă. Ba mai mult, a tresărit când a auzit pronunțându-se numărul cauzei.
Procurorii au cerut amânarea cu 6 luni a eliberării condiționate
Primul care a luat cuvântul a fost procurorul de ședință, care a cerut admiterea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani și respingerea propunerii de eliberare condiționată, propunând ca eventuala eliberare să fie rediscutată după șase luni. Asta pentru că Țurcanu a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare și perioada petrecută în detenție ar fi disproporționată cu gravitatea faptei.
„Prin prisma gravității faptei pentru care numitul Țurcanu Florin execută prezenta pedeapsă, apreciem că liberarea sa condiționată ar lipsi de eficiență funcțiile de constrângere, exemplaritate și eliminare ale pedepsei, precum și rolul educativ și preventiv ale acesteia”, a spus procurorul de ședință.
Două oferte de muncă pentru fostul președinte CJ
În schimb, avocatul care l-a reprezentat pe Florin Țurcanu a invocat că gravitatea faptelor comise a fost luată în considerare de instanță la dozarea pedepsei și prin urmare nu ar mai trebui să se mai facă referire la aceasta. În plus, o eventuală amânare ar urma să-l descurajeze pe Țurcanu în procesul de reintegrare întrucât acesta ar putea trăi cu convingerea că la eliberare nu se ține cont de conduita lui în detenție, ci de faptele comise.
În plus, această amânare ar veni în contradicție cu opinia membrilor comisiei de liberări condiționate de la nivelul Penitenciarului Botoșani, care au apreciat în unanimitate că Florin Țurcanu îndeplinește condițiile. Totodată, a invocat avocatul, fostul președinte al CJ ar fi participat la activităţile organizate în penitenciar, a prestat activităţi lucrative, s-a conformat în totalitate mediului, a finalizat programul de pregătire pentru liberare condiţionată ceea ce demonstrează că s-a îndreptat.
„Nu în ultimul rând, vă rog să aveți în vedere perspectivele reale de reintegrare acestuia în societate, având în vedere că există două oferte de muncă pe care acesta le-ar putea accesa în momentul la care ar fi eliberat condiționat”, a spus avocatul Anca Teodora Aparaschivei, care a adăugat că Florin Țurcanu este susținut de familie, iar fiica cea mică a suferit un șoc când a aflat că tatăl ei a fost condamnat. Prin urmare, avocatul a cerut menținerea sentinței de la Judecătoria Botoșani și implicit eliberarea condiționată.
„Îmi pare foarte, foarte rău și voi spune tuturor celor care îi voi întâlni să respecte legea cu strictețe”
În momentul în care i s-a dat cuvântul, Florin Țurcanu a regretat pentru prima dată în public faptele comise, după care a dat-o pe latura sensibilă, încercând să înduioșeze instanța. Ba mai mult, ultima frază a rostit-o cu emoție în glas, părând că îl încearcă și lacrimile.
„Doamnă președinte, onorată instanță, îmi asum, îmi pare rău și regret nespus fapta pentru care am fost condamnat. (…) Detenția nu este ușor de suportat pentru un om care are familia acasă și el trebuie să muncească să-și întrețină familia. Îmi pare foarte, foarte rău și voi spune tuturor celor care îi voi întâlni să respecte legea cu strictețe, indiferent de ce este, că, dacă încalci legea, ajungi la închisoare, iar închisoarea este dificilă și greu de suportat. Am acasă șase copii din care trei sunt elevi. Cea mai mică are 6 ani și în fiecare zi când o sun plânge și mă întreabă <<Tata, când vii acasă?>>.
Soția se ocupă de ei. Am muncit de la bun început în penitenciar și muncesc și în prezent, fără să fiu remunerat. Am participat la toate cursurile și activitățile care au fost organizate în penitenciar, chiar dacă au fost sau nu creditate. Am respectat cu strictețe toate cadrele din cadrul penitenciarului, am respectat cu strictețe toți colegii de detenție, am încercat să fac tot ceea ce mi-a stat în putință să demonstrez că o dată am greșit.
Înțeleg că am greșit și niciodată nu voi mai greși pentru că sunt un om cu o vârstă înaintată. Am 52 de ani și vreau să-mi trăiesc liniștit până voi mai avea de trăit pe acest pământ, să-mi duc fetița de 6 ani la grădiniță, să o aduc de la grădiniță…Îmi pare nespus de rău și garantez pe onoarea mea de om că niciodată în viața mea nu voi mai încălca legea și îi voi sfătui pe toți să o respecte cu strictețe”, a spus Florin Țurcanu. Discursul a durat un minut și 58 de secunde, după care, la plecarea din sala de judecată, Florin Țurcanu a fost încătușat împreună cu același deținut cu care venise în boxa acuzaților.
Asistent surpriză în sala de judecată
Interesant este că la proces a asistat și Gelu Matei, secretar coordonator al organizației ALDE Botoșani, formațiune politică din care a făcut parte și Florin Țurcanu până în toamna anului trecut, când fostul președinte CJ a încercat manevră pentru a reveni în PNL.
De altfel, imediat după ce a ieșit din sala de judecată, Gelu Matei a avut o scurtă discuție cu avocatul care l-a reprezentat pe Florin Țurcanu în procesul pentru eliberarea condiționată.
Acuzaţii grave aduse la adresa lui Florin Țurcanu
Florin Țurcanu a fost condamnat definitiv, pe 9 decembrie 2022, la doi ani și șase luni de detenție pentru spălare de bani. El a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava pentru două acuzații – trafic de influență și spălare de bani. Asta pentru că, în perioada 2013-2014 i-ar fi solicitat omului de afaceri Marcel Bîrsan, care administra societatea Cornell’s Floor SRL, să-i construiască o casă la marginea municipiului Botoşani, pe numele socrului său, promiţându-i în schimb că va interveni pe lângă angajaţii CJ şi o serie de primari, aşa încât firmele lui să câştige o serie de licitaţii.
Casa a fost ridicată prin intermediul unei firme paravan, Paltinul SRL, Marcel Bîrsan oferindu-i fostului preşedinte CJ şi o serie de bani pentru ca acesta să „plătească” facturile fictive emise. Afacerea a ieşit la iveală la finele lui 2015, când procurorii DNA au organizat mai multe percheziţii.
Condamnare după mai bine de opt ani de la comiterea faptelor
Procesul s-a judecat inițial la Tribunalul Botoșani, iar în primă instanță Florin Țurcanu a fost condamnat la trei ani și șase luni închisoare. Asta după ce doi judecători care urmau să judece cazul s-au pensionat chiar în timpul procesului.
Pronunțată în ianuarie 2020, sentința a fost atacată cu apel, așa că dosarul a fost analizat și de magistrații Curții de Apel Suceava. Procesul s-a întins până la sfârșitul anului trecut, când judecătorii l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru spălare de bani, iar pentru trafic de influență au dispus încetarea procesului penal întrucât a intervenit prescripția faptei. În schimb, întrucât Țurcanu mai avea o condamnare mai veche pentru fals și uz de fals, magistrații au contopit condamnările și au aplicat pedeapsa rezultantă de doi ani și șase luni închisoare în regim de detenție.
Eliberare anticipată cerută pe baza zilelor câștig
Închis în Penitenciarul Botoșani, el a intrat în comisia de liberări condiționate pe 5 iulie a.c., adică la mai puțin de șapte luni de la încarcerarea de anul trecut. Potrivit legii, liberarea condiționată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei.
În cazul lui Țurcanu, condamnarea de doi ani și șase luni de închisoare înseamnă în fapt 30 de luni de detenție, adică 913 de zile de închisoare. Cum executarea pedepsei a început la data de 9 decembrie 2022, condamnarea urma să expire pe 8 iunie 2024. Doar că din pedeapsă s-au scăzut zilele petrecute în arest preventiv și în arest la domiciliu. Ori, pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, fostul președinte CJ trebuia să execute două treimi din pedeapsă, respectiv 608 zile. Așa că, la data luării în discuția comisiei, el executase 609 zile închisoare, din care 35 zile urmare a muncii prestate și 18 zile ca urmare a aplicării privind recursul compensatoriu, ultimele zile câștig fiind acordate pentru detenție în condiții precare (n.r. – în perioada în care a fost arestat preventiv).
Așa se face că pe 18 iulie a.c., când propunerea de eliberare a lui Țurcanu a ajuns pe rolul Judecătoriei, magistrații au admis cererea și au dispus eliberarea condiționată. Mai ales că Țurcanu fusese recompensat de patru ori în timpul detenției și nu a avut sancțiuni. Doar că procurorii au contestat decizia la Tribunal. Așa se explică de ce a fost nevoie de acest nou proces și această decizie a instanței, care este definitivă.