spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTDrogurile încep să aducă puşcărie

Drogurile încep să aducă puşcărie

Doi tineri care s-au apucat de cultivat cannabis și să vândă marijuana pentru amatorii de droguri au fost condamnați în primă instanță de magistrații Tribunalului Botoșani la închisoare cu executare pentru constituire de grup infracțional organizat și cultivare, deţinere, transport și vânzare de droguri de risc, fără drept.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Alte patru persoane, printre care o femeie și două tinere, au scăpat cu pedepse cu suspendare pentru sprijinirea a unui grup infracțional organizat și complicitate la  cultivare, deţinere, transport și vânzare de droguri de risc, fără drept.

Un minor implicat și el în activitatea infracțională s-a ales cu măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de șase luni, iar doi amatori de droguri au fost condamnați și ei la închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru cumpărare și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

Cea mai mare pedeapsă de trei ani și 10 luni de închisoare a primit-o Ștefan Constantin Z., cel care ar fi efectuat în mare principalele operațiuni, în timp ce tânărul care a venit cu ideea, Florin Z. a primit o condamnare de trei ani și patru luni în regim de detenție. Din condmnări vor fi scăzute perioadele în care tinerii s-au aflat în arest preventiv.

Pentru ceilalți inculpați condamnați– Andreea-Cătălina Z., Alexandru Z., Alexandra Lavinia V., Violeta Z., Alexandru G. și Valentin Ilie L., pedepsele variază între șase luni închisoare cu suspendare până la doi ani și trei luni închisoare cu suspendare. Lor li s-au stabilit și termenele de supraveghere și vor trebui să muncească în folosul comunității. Toți vor trebui să plătească însă cheltuielile judiciare, iar judecătorii au dispus și confiscarea sumei de 2.400 de lei.

Plante crescute din seminţe de pe internet

Tinerii ar fi intrat în vizorul anchetatorilor în 2021, după ce ar fi înființat ilegal o cultură de cannabis și s-au apucat să vândă marijuana. Ei au cumpărat de pe internet semințe de cânepă, pe care le-au însămânțat în grădina unei locuințe din comuna Hudești, unde stătea de fapt sora minorului.

Anchetatorii spun că din semințe ar fi ieșit 10 plante, cinci dintre ele fiind mutate la o stână din Hudești, pe terenul unei mătuși, iar celelalte cinci au fost „pitite” față de cel care a asigurat finanțarea. Ulterior tinerii au recoltat inflorescența, pe care au pus-o la uscat în podul unei anexe gospodărești.

Când fragmentele vegetale s-au uscat, tinerii le-au mărunțit, după care s-au apucat să caute clienți pentru droguri, prețul fiind în jur de 70 – 100 de lei gramul. Informațiile au ajuns și la polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Botoșani, care au început să-i fileze.

Percheziţii organizate de DIICOT

În baza probelor adunate, pe 26 octombrie 2021, polițiștii de la SCCO, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), au descins la domiciliile lor. Astfel, în podul anexei din comuna Hudești au mai fost găsite resturi vegetale din plante, care au confirmat existența culturii ilegale.

În schimb, un tânăr din Darabani, când s-a trezit cu polițiștii la ușa apartamentului, a refuzat să deschidă. Ba mai mult, a încercat să scape de probele compromițătoare și a aruncat în grupul sanitar și pe o fereastră fragmentele vegetale pe care le deținea în apartament.

Polițiștii au folosit însă berbecele, au forțat ușa și au reușit să recupereze o parte din droguri. Ulterior, descinderile au continuat, în total fiind efectuate cinci percheziții domiciliare, fiind ridicate cinci persoane, care au fost conduse la audieri, printre acestea aflându-se și consumatori, care au recunoscut că au cumpărat marijuana de la cei doi suspecți.

Fapte recunoscute în faţa instanţei

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 6 telefoane mobile, 4 carduri SIM, peste 500 de grame de cannabis, o pipă, un cântar și un grinder. În cadrul acțiunii, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani au beneficiat de sprijinul jandarmilor.

Față de doi tineri, de 23 și 17 ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Audiați, tinerii au recunoscut în final întreaga afacere, dar au susținut că nu au avut o cantitate atât de mare de droguri.

Cu toate acestea, probele au dovedit că a fost vorba de 10 plante de cannabis și nu 5 cum se vehiculase inițial. În faţa instanţei, toţi inculpaţii au arătat că recunosc în totalitate faptele pentru care au fost trimişi în judecată, solictând judecarea cauzei în procedura simplificată. Așa se explică și de ce condamnările dispuse au fost destul de mici.

Pronunțată săptămâna trecută, hotărârea Tribunalului Botoșani nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.1 ° C
1.6 °
-0 °
71 %
0.9kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...