Pe parcursul nopţii tânără le-a trimis mesaje atât medicului de gardă, cât şi medicului său curant prin care îi ruga să o opereze deoarece nu mai poate îndura durerile. La ora 3:16 Alexandra i-a trimis un mesaj medicului său curant. „Bună seara! Sunt Ivanov Alexandra, însărcinată în 13 săpt. Am venit la maternitate cu dureri mari de burtă şi săngerări. Din păcate bebe e oprit din evoluţie. Credeţi că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere. Exact ca la naştere. Vă rog din suflet”, a scris tânăra. Mesajul său a rămas, însă, fără nici un răspuns.
După o oră, la 4:18, Alexandra i-a trimis un mesaj unuia dintre medicii care erau de gardă în acea noapte. Plină de respect, aceasta aproape a implorat să fie operată până dimineaţă „Sunt Ivanov Alexandra. Credeţi că mi puteţi face chiuretajul noaptea asta că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet simt că o lau razna”, a scris tânăra. Şi acest mesaj a rămas fără răspuns.
La ora 7:30 a intrat în şoc. La ora 8:20 a fost declarat decesul. Exact cât prevede protocolul de resuscitare, 50 de minute. Nici mai mult, nici mai puţin.
Tânără ţinută o noapte întreagă să aştepte medicul
Alexandra şi-a pierdut viaţa vineri dimineaţă după ce a pierdut o sarcină. Tânăra a lăsat în urmă trei copii, o fetiță de șase ani și doi băieței de patru și un an.
În noaptea de joi spre vineri tânăra a început să sângereze. Alarmată, a sunat imediat la 112. Era ora 22:51. La scurt timp, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a ajuns la domiciliul său, în municipiul Botoșani. La ora 23:05 era deja în grija celor de la Maternitate. Toată noaptea tânăra a vorbit constant cu soţul să prin mesaje spunândi-i în repetate rânduri că are dureri crunte. Cadrele medicale i-ar fi dat un calmat, care nu a avut însă efect, iar ulterior i-ar fi spus că va fi operată a doua zi, când va ajunge la spital medicul său curant.
La 6.40 tânăra trimite un ultim mesaj: “Nu mai pot”. Peste câteva zeci de minute cadrele medicale i-au anunţat familia că s-a stins.
Acum rudele și apropiații au creat o petiție online prin care cer să se facă dreptate în cazul său. Creată în după-amiaza zilei de vineri, petiția a adunat în câteva ore aproape 2.000 de semnături.
Reprezentanţii unităţii sanitare spun că din investigaţiile medicale au arătat că nu se impunea ca tânăra să fie operată de urgenţă, în cursul nopţii.