Cadrele medicale de la Spitalul de Pediatrie au avut parte de un caz pe cât de șocant, pe atât de miraculos, după ce un copil a fost atacat de un roi de albine.
Un băiețel din Botoșani a ajuns la Urgențe după ce a fost înțepat de zeci de albine. Incidentul a avut loc în weekend, chiar în municipiul Botoșani. Copilulul de trei ani se afla în vizită la bunici, care au mai mulți stupi de albine. Acesta se juca în curtea casei, la o distanță de mai bine de 50 de metri de stupi, într-o aparentă siguranță. La un moment dat, însă, țipetele copilului au alertat adulții, care erau și ei în zonă. Aceștia l-au găsit pe micuț pur și simplu în mijlocul unui roi de albine, majoritatea atacându-l. Adulții au reușit să îl scoată dintre insectele extrem de agitate și agresive și când au văzut trupul acoperit aproape în totalitate de înțepături au mers imediat cu copilul la spital.
Cadrele medicale au scos peste 70 de ace de albină din trupul micuțului. Din fericire, niciuna dintre înțepături nu a fost într-o zonă care să îi pună viața în pericol. “Am numărat 74 de ace. Dintre cele pe care am reușit noi să le scoatem. Dar au mai fost scoase și de părinți. În mod miraculos copilul este stabil. Nu a făcut șoc anafilactic. A fost internat totuși pentru supraveghere de specialitate”, a spus un asistent din cadrul Centrului de Primiri Urgențe Pediatrie.
Potrivit specialiștilor, pe timp de secetă și caniculă, albinele devin foarte agresive. Asta pentru că nu au ce să culeagă, când câmpurile se usucă.
Oamenii trebuie să aibă mare grijă, în astfel de perioade și să stea cât mai departe de stupi. Să nu dea din mâini când văd albinele agitate, avertizează apicultorii.