Fuga din țară chiar înainte de a primi o condamnare sau cu puțin înainte de momentul încarcerării a ajuns să fie o practică folosită de mulți infractori.
Fostul profesor de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Cristian Mreană, condamnat definitiv pe 8 iunie a.c. la șapte ani de închisoare cu executare după ce a violat o elevă, nu a fost încarcerat nici după două săptămâni de la pronunțarea sentinței. Asta pentru că nu mai este de găsit.
Informația a fost confirmată de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), instituție care ar fi trebuit să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei emis de Judecătoria Botoșani. „Persoana în cauză a fost dată în urmărire generală”, a precizat pentru „Monitorul de Botoșani”, Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
Bărbatul a fost dat în urmărire
Darea în urmărire se solicită și se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea și prinderea unei persoane în scopul punerii în executare a anumitor hotărâri judecătorești, inclusiv a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Darea în urmărire se dispune de Inspectoratul General al Poliției Române și se comunică tuturor structurilor de poliție, serviciilor de pașapoarte precum și poliției de frontieră pentru darea în consemn. Din acel moment sunt declanșate, la nivel național, activități de identificare, căutare, localizare și prindere a persoanei urmărite.
Totodată, instituțiile publice sunt obligate să sprijine organele de poliție care efectuează urmărirea unei persoane date în urmărire. În vederea identificării, căutării, localizării și prinderii persoanelor date în urmărire pot fi efectuate mai multe activități printre care supravegherea tehnică, reținerea, predarea și percheziționarea corespondenței și a obiectelor, obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, percheziția ori ridicarea de obiecte sau înscrisuri.
În schimb, atunci când persoana căutată nu a fost găsită şi există presupunerea rezonabilă că a părăsit teritoriul României, se poate solicita dare în urmărire internațională. Din acest moment, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române și Biroul Interpo introduc semnalarea și în Sistemul de Informaţii Schengen. Totodată, se poate emite și un andat european de arestare, care este valabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Punând cap la cap toate aceste informații, este lesne de înțeles că autoritățile judiciare vor face tot posibilul în vederea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Botoșani. Altfel spus, chiar dacă a plecat din țară, așa cum se vehiculează în anumite medii, cel în cauză va fi reperat la un moment dat. Asta pentru că structurile de poliție au început să utilizeze din ce în ce mai mult tehnologia, urmărind prin intermediul sistemului informatic orice informație care ar putea fi de ajutor.
Copilă violată într-o pădure
Profesor de lupte greco-romane, antrenor, dar și arbitru internațional, Cristian Mreană a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale pe 19 septembrie 2018, sub acuzația de viol. Potrivit anchetatorilor, pe 3 septembrie 2018 el a întreţinut un raport sexual normal cu o minoră de 15 ani (n.r. – elevă la LPS Botoşani) prin constrângerea fizică şi morală.
Agresiunea sexuală ar fi avut loc în momentul în care eleva, care intenţiona să se transfere la un alt liceu, i-ar fi solicitat profesorului să o ajute în obţinerea unei adeverinţe cu situaţia şcolară. Cristian Mreană ar fi discutat cu un alt antrenor, încercând să o determine să renunţe la transfer, după care, motivând că trebuie să vadă un teren de la marginea municipiului, a dus-o cu maşina pe adolescentă până în apropierea pădurii Rediu, unde, sub contrângere psihică, a determinat-o să întreţină un raport sexual normal.
Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care au efectuat o serie de investigaţii, primele cercetări confirmând agresiunea sexuală. Arestat preventiv, fostul profesor a fost plasat mai apoi în arest la domiciliu, iar ulterior sub control judiciar. Trimis în judecată, el s-a declarat nevinovat, dar la finalul procesului, pe baza probelor administrate, judecătorii l-au găsit vinovat și l-au condamnat.
Profesor întors la catedră după debutul anchetei
În timpul procesului însă, judecătorii au revocat măsurile preventive pentru profesor. Prin urmare, Cristian Mreană nu s-a ales nici măcar cu interdicția de a părăsi țara. Ba mai mult, după întreg scandalul generat de arestarea lui, el s-a întors la catedră și a continuat să profeseze, acest lucru scandalizând opinia publică.
În urma condamnării definitive, Cristian Mreană urma să fie inclus în Registrul Național al Persoanelor care au Comis Infracțiuni Sexuale, iar acest lucru ar echivala cu interdicția de a mai lucra în învățământ sau în alte domenii de activitate care presupune contactul cu persoane vulnerabile (copii, persoane vârstnice).
În acest sens, judecătorii au dispus prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în sistemul naţional de date genetice naţionale. Cum el nu a fost încarcerat, este greu de presupus că aceste proceduri au fost finalizate.
Botoşăneni urmăriţi de ani întregi
Pe lista infractorilor condamnați și fugiți din țară figurează însă mai mulți botoșăneni. Unul dintre ei este un tânăr de 35 de ani, din Corni, Eugen Daniliuc, condamnat în 2017 la 5 ani și 20 zile închisoare pentru tentativă de omor. Însă pe lista celor căutați de polițiștii români pentru a fi încarcerați fugurează și nume celebre cum ar fi fostul baron PSD de Neamț Ionel Arsene, condamnat în martie la șase ani și opt luni de închisoare cu executare într-un dosar de corupție, fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, omul de încredere al lui Liviu Dragnea, condamnat în țară la 6 ani de închisoare, ori fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat la 3 ani și 10 luni închisoare, pentru trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri.
În ciuda acestor probleme care pun în umbră autoritatea statului român, Comisia Juridică a Senatului a respins în luna mai 2023 o modificare legislativă prin care condamnații ar fi putut fi ținuți în țară. Una dintre propuneri viza faptul ca termenul maxim pentru măsura controlului judiciar să fie majorată de la 5 la 7 ani. Senatorii PSD-PNL-UDMR din Comisia Juridică au decis însă că actuala legislație nu trebuie schimbată.