Doi tineri au fost preluați de echipaje de ambulanță, în stare gravă, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un grav accident rutier. Șoferul care a provocat accidentul este începător, având 18 ani.
Accidentul a avut loc pe drumul ce leagă localitățile Bucecea de Huțani, pe o porțiune de drum drept. Autoturismul în care se aflau cei doi tineri, un Audi A6 break, s-a izbit violent într-un copac aflat pe partea dreapta a drumului. Impactul a fost atât de violent încât motorul mașinii a fost proiectat la peste 20 de metri distanță de un lan de porumb.
Una dintre roți a fost smulsă cu totul de pe șasiu și a fost proiectată la alte câteva zeci de metri de mașină și de ambulanță. Unul dintre tineri a fost găsit încarcerat și inconștient între fiarele contorsionate ale mașinii. Imediat după ce acesta a fost scos de către pompieri, a fost preluat de cadrele medicale și transportat la urgențe.
“Am fost solicitați pentru un accident rutier, inițial o victimă, apoi ajunși la fața locului am constatat ca sunt două victime, șoferul policontuzionat, pasagerul din dreapta politraumatizat, și-a pierdut și un incisiv lovit la mandibulă, membrul inferior drept, confuz. Șoferul a declarat că și-a pierdut cunoștința pasagerul din dreapta la momentul impactului. În momentul în care noi am ajuns la locul solicitării i-a revenit starea de cunoștință. I-am stabilizat si i-am transportat la Unitatea Primiri Urgențe Botoșani”, a precizat medicul Carmen Răgoșcă, din cadrul SJA Botoșani.