spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTScandal la Urgenţe făcut de un şofer băut (video)

Scandal la Urgenţe făcut de un şofer băut (video)

Un şofer care a mers la cumpărături cu maşina, deşi băuse, şi a făcut scandal la Urgenţe şi-a încheiat sesiunea de shopping la Psihiatrie. Asta a fost, pe scurt, aventura unui sucevean de 69 de ani, stabilit într-o comună din Botoşani.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Totul a început cu câteva minute înainte de miezul zilei, în parcarea magazinului Lidl, de la ieşirea din oraş. Un botoşănean a observat un autoturism cu numere de Suceava care a izbit un stâlp de iluminat din parcare. Acesta s-a apropiat de autoturismul marca Suzuki şi a observat că şoferul părea a fi într-o avansată stare de ebrietate. Ulterior, autoturismul şi-a continuat drumul, ieşind din parcarea magazinului ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cel care a fost martor la întreg incidentul a sunat la 112, solicitând intervenţia unui echipaj de poliţie. În scurt timp, în zonă şi-a făcut apariţia un echipaj de la Rutieră, care a plecat pe urmele maşinii descrise de cei din parcare. După câteva sute de metri, oamenii legii au interceptat autoturismul care se îndrepta spre Cristeşti, acolo unde bărbatul domiciliază.

Dosar penal şi internare la Psihiatrie 

scandal la UrgenţeDupă ce şoferul a tras pe dreapta, la semnalele poliţiştilor, oamenii legii l-au verificat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,99 miligrame per litru alcool pur în aerul exprirat. Ulterior, oamenii legii l-au condus pe şofer la Urgenţe, pentru a-i fi recoltat sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Doar că, în prezenţa medicilor, şoferul chefliu a început un adevărat spectacol.

„Ţipa, urla, chiuia, spunea să nu îl atingă nimeni, ne făcea în toate felurile, animale, nu se putea înţelege nimeni cu el. I s-a explicat că dacă refuză este infracţiune, dar nu aveai cu cine să te înţelegi. Ţipa în continuu să luăm mâna de pe el”, a spus un cadru medical din UPU-SMURD. Ulterior, a fost solicitat un al doilea echipaj de poliţie, medicii luând decizia ca şoferul să fie dus sub escorta poliţiei direct la Psihiatrie, după ce a făcut scandal la Urgenţe.

A fost nevoie de patru poliţişti să îl escorteze pe acesta până la Secţia de Psihatrie. Ulterior bărbatul se va alege şi cu dosar penal. „În cauză au fost întocmite acte procedurale pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
94 %
1.8kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...