Vasile Sasu, primar la Durneşti, va da explicaţii în instanţă pentru nişte fraude cu subvenţii de peste 100.000 de euro.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție scormonesc și afacerile primarilor din comunele județului. Luna aceasta, primarul comunei Durnești, Vasile Sasu (PNL), a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul teritorial Suceava, fiind bănuit de complicitate la o fraudă cu subvenții agricole în valoare de peste 100.000 de euro.
În boxa acuzaților vor mai ajunge alte trei persoane, Ovidiu Sasu, nimeni altul decât fiul primarului, precum şi Costel Grumeza și Vlad Cojocaru, bănuiți că au fost implicați în același aranjament. Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată și a cooperativei agricole – Cooperativa Agricolă Corogea – în numele căreia au fost solicitate subvențiile nelegale.
Fapte petrecute în urmă cu zece ani
Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în urmă cu aproape un deceniu, însă investigațiile au fost finalizate abia anul acesta.
„În perioada 2012-2014, cei doi inculpați, membri ai Cooperativei Agricole Corogea, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați (n.r. – printre care și primarul comunei, Vasile Sasu), ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente și declarații false și inexacte (declarații, adeverințe, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 568.965 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă”, au precizat în rechizitoriu procurorii DNA. Altfel spus, în baza unor documente nereale, cei de la cooperativa agricolă au obținut subvenții nelegale.
Deși reporterii „Monitorul” au încercat să obțină punctul de vedere al primarului Vasile Sasu, cu privire la acuzațiile formulate de procurori, acesta nu a putut fi contactat. În schimb, potrivit documentelor aflate la dosar, acesta ar fi bănuit de „complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani, procurorii dispunând și o serie de măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, toți cei trimiși în judecată vor beneficia de prezumția de nevinovăție.
SUV în valoare de 50.000 de euro luat de primar cu acordul CL
În primăvara acestui an, primarul comunei Durnești a ajuns și în atenția opiniei publice, după ce, cu acordul Consiliului local, a achiziționat pentru primărie un SUV electric în valoare de aproape 50.000 de euro. Asta în condițiile în care instituția nu se poate descurca pe cont propriu cu banii colectați din impozitele și taxele locale, fiind nevoie de sumele de echilibrare de la bugetul de stat.
Autoturismul a fost cumpărat prin intermediul unei firme de profil din județul Suceava și a ajuns la Primărie în primăvara acestui an. Primarul a spus atunci că achiziția a fost perfect legală, iar costul va fi amortizat în maxim cinci ani prin diferențele de preț de la carburanți.
„Eu nu sunt un tip grandoman și am făcut acest lucru numai din dorința de a fi bine. Vă spun sincer – eu unul mă felicit pentru achiziția ei”, a spus atunci primarul Sasu, care a adăugat că nu va majora impozitele și taxele locale pentru a plăti mașina. „Eu sunt primar de 14 ani (n.r. – din 2008) și niciodată nu am majorat impozitele doar din dorința de a aduna mai mulți bani la primărie. Impozitele au crescut doar atunci când m-a obligat legea, fiind vorba de acea indexare impusă de inflație”, a subliniat atunci Vasile Sasu.
Monument pentru un bandit antisemit
Anul trecut, comuna a fost din nou în centrul unui scandal după ce administrația locală a decis să ridice un monument şi o troiţă dedicate unui bandit antisemit, condamnat la puşcărie pentru jafuri, omor şi înşelătorii.
La eveniment au participat liderii PNL, partid din care face parte şi actualul primar Vasile Sasu, dar şi preoţi din comunitate, care au susţinut o slujbă. Pentru realizarea acestora s-ar fi cheltuit aproape 50.000 de lei pentru monument, însă nu există date despre o licitaţie de achiziţie materiale sau construcţii de monumente deoarece acestea au fost luate din Republica Moldova. Vasile Sasu a susţinut atunci că există şi sateni care au contribut cu diverse sume la realizarea monumentului.