spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăŞoferii beţivi pun stăpânire pe drumuri

Şoferii beţivi pun stăpânire pe drumuri

Străzile și drumurile din județ au ajuns la cheremul șoferilor care obișnuiesc să conducă sub influența băuturilor alcoolice. În ciuda controalelor în trafic făcute de polițiști, numărul conducătorilor auto turmentați crește de la o zi la alta, semn că pedepsele prevăzute de lege și dictate de judecători nu mai sperie pe nimeni și sunt ignorate de șoferi.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Sâmbătă, pe 27 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii i-au întocmit un dosar penal. La scurt timp, și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă.

La volan era un bărbat de 62 de ani, din municipiul Botoșani, care a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Duminică dimineața (n.r. –  28 august a.c.), polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiu, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0, 84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale. Dar aproape că nu este zi din an în care să nu existe două-trei cazuri de acest gen.

Val de infracțiuni în ciuda legislației

Valul de infracțiuni vine în contextul în care legislația din România nu permite să conduci un vehicul după ce ai consumat alcool, indiferent în ce cantitate. Asta pentru că alcoolul afectează capacitatea de acțiune, atenția, conștientizarea, perceperea unui pericol, iar circulația pe drumurile publice presupune ca toți participanții să aibă o stare psihică suficientă pentru a preveni pericolele.

Așadar, orice șofer care a consumat o cantitate mică de alcool și apoi urcă la volan a încălcat legea și, dacă este prins de polițiști riscă să rămână fără permisul de conducere pentru cel puțin o perioadă de timp.

Amendă în funcție de nivelul îmbibației alcoolice

Totul depinde de nivelul de îmbibație alcoolică. Astfel, dacă conduci cu o îmbibație alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge ești pasibil de contravenție, iar dacă conduci cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ești pasibil de dosar penal, fapta constituind infracțiune. Altfel spus, nivelul îmbibației alcoolice poate aduce o amendă într-un cuantum mai mic sau mai mare ori avertisment, iar dacă fapta constituie infracțiune, în principiu, în funcție de nivelul îmbibației alcoolice, judecătorii decid cuantumul pedepsei.

Potrivit Codului Rutier, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei constând în conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.

Prin urmare, șoferul riscă de la 9 la 20 puncte-amendă, adică o amendă între 1.305 lei și 2.900 de lei. Dacă nivelul de îmbibație alcoolică foarte mic, polițiștii pot aplica amenda minimă ori avertisment, iar dacă îmbibația este mare, se poate aplica amenda maximă.

Cert este că, în cazul constatării acestei contravenții, permisul de conducere se va reține în vederea aplicării măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Aceasta înseamnă că șoferul nu mai are dreptul să urce la volan în această perioadă. Asta în acte pentru că în realitate nimeni nu stă să verifice, 24 de ore din 24, dacă șoferul respectiv conduce sau nu. Singura condiție este să nu fie prins de polițiști, iar mulți riscă, chiar dacă în acest ultim caz este vorba de o infracțiune.

Pușcărie pe hârtie

Tot infracțiune este, potrivit Codului penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În acest caz se vorbește practic de o condamnare penală. Asta pentru că cei cu alcoolemie de peste 0,80 g/l riscă închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă (n.r. – penală), pedeapsă pe care o riscă inclusiv cei care sunt beți și refuză recoltarea probelor biologice.

Pușcărie este, însă, pe hârtie, pentru că în realitate se întâmplă destul de rar ca un șofer să ajungă în spatele gratiilor la prima abatere de acest gen. Mai întâi, se ține cont de nivelul îmbibației alcoolice, care face diferența între aplicarea unei amenzi penale sau o condamnare cu închisoarea. Dacă alcoolemia este la limita dintre infracțiune și contravenție, procurorii pot decide renunțarea la urmărirea penală, ori judecătorii pot dicta amânarea aplicării pedepsei.

Șoferul băut poate scăpa foarte ieftin

Altfel spus, chiar dacă se ajunge la proces, șoferul poate scăpa destul de ieftin pentru că abaterea nici nu mai ajunge în cazierul judiciar. În plus, el nu se alege cu permisul de conducere anulat, ci doar cu suspendarea dreptului de a conduce. În schimb, dacă alcoolemia este mare, se merge automat pe trimiterea în judecată a șoferului, dar s-a întâmplat extrem de rar ca un șofer să fie trimis la pușcărie din prima.

Doar în situația în care a lipsit de la proces și nu a dat declarație că acceptă munca în folosul comunității. Așa se face că cei mai mulți scapă cu suspendarea executării pedepsei, șoferului fiindu-i stabilit un termen de supraveghere în care trebuie să respecte mai multe condiții. Tot în funcție de alcoolemie, judecătorii decid dacă se anulează permisul de conducere și dacă șoferul se alege cu interdicția de a mai conduce vehicule.

Dar această ultimă interdicție nu se aplică pe termen nelimitat, ci pe un interval anume de timp. Așa că, cei care au fost prinși băuți, după expirarea termenului de supraveghere, se pot duce din nou la Serviciul de înmatriculări și permise auto pentru a da examen și să devină iar șoferi.

„Sunt unii care sfidează pur și simplu normele rutiere”

Abia cei care recidivează riscă să ajungă la pușcărie. Dar la fel, au fost prea puține cazuri în care judecătorii au dispus pedepse de cinci ani de detenție pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Iar peste toate, în majoritatea cazurilor, condamnările au fost dispuse după anchete și procese care au durat mai bine de doi ani de la depistarea faptei.

„Sunt unii care sfidează pur și simplu normele rutiere. Ce am constatat noi – cei care au fost prinși o dată încălcând normele rutiere, recidivează. Așa se întâmplă în cazul celor prinși sub influența băuturilor alcoolice, dar și la cei surprinși circulând cu viteză peste limita legală. Există un fel de repetabilitate, care demonstrează că, la o anumită perioadă de timp, se uită care ar putea fi consecințele”, spunea la începutul acestui an comisarul șef Teodor Orhei, șeful Serviciului Rutier, care propunea ca, în cazul repetării unor abateri, reținerea permisului de conducere să fie pentru o perioadă mai îndelungată de timp, să nu i se dea posibilitatea șoferului sancționat să solicite acea reducere a perioadei de suspendare și o amendă mai mare. Altfel spus, plafonul sancțiunilor contravenționale ar trebui să crească.

Parlamentarii, practic, încurajează condusul sub influența alcoolului

Doar că, deocamdată, parlamentarii nu au luat în calcul o astfel de variantă, încurajând practic, prin măsurile legale total depășite, conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Pe de altă parte, și cei care ar trebui să aplice legea oferă suficiente exemple negative prin care încurajează, indirect, încălcarea normelor. Pe 21 august a.c., un polițist de frontieră de la Siret, care a urcat beat la volanul unui autoturism, s-a izbit cu mașina într-un gard, pe raza comunei Mihăileni, și a sărit la bătaie la polițiștii de la circulație.

Alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei și a devenit recalcitrant. În aceste împrejurări, el a încercat să-l agreseze pe unul dintre agenții de poliție, motiv pentru care a fost imobilizat și încătușat.

În luna mai, un alt polițist din Dorohoi, care a urcat beat la volan, s-a răsturnat cu mașina pe o stradă din municipiu. Verificarea cu etilotestul avea să demonstreze că polițistul avea o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 1,07 miligram pe litru. În aceste condiții, șoferii nu se mai tem nici de sancțiuni, nici de urmări, convinși fiind că, mai devreme sau mai târziu, ei vor ajunge din nou la volan, pușcăria fiind mai mult o sperietoare.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
5.7kmh
100 %
vin
1 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...