Aproape 5.000 de botoşăneni, lunar, ar putea beneficia de consultaţii gratuite de specialitate în Ambulatoriul Județean. Asta cu condiţia să existe şi medici specialişti. Lipsa acestora din sistemul de sănătate botoşănean face, însă, ca tot mai mulţi botoşăneni să aleagă calea privatului sau a altor judeţe.
Pacienții sunt exasperaţi de listele de aşteptare, iar la unele specialităţi au ajuns să se fac liste de aşteptare chiar şi pentru listele de programări. În ciuda acestei situaţii dramatice, şefii Consiliului Județean vor să facă un ambulatoriu nou de 13 milioane de euro.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Județean de Urgenţă (SJU) Botoșani, în Ambulatoriul de specialitate sunt deservite 22 de specialități medicale, unde acordă consultații 74 de medici. După un calcul sumar, potrivit normelor din contractul cu Casa de Sănătate, lunar ar putea fi consultaţi peste 15.000 de pacienți. În prezent, însă, din cauza lipsei medicilor pe foarte multe specialităţi, sunt acordate aproape 10.000 de consultaţii în Ambulatoriul de Specialitate. Asta în condiţiile în care adresabilitatea pacienţilor continuă să crească.
„Ca la Botoșani, să fie asistentul mai tare şi decât directorul, nu am mai pomenit”
Ceea ce a păţit un botoşănean este mai mult decât grăitor pentru ceea ce se întâmplă în sistem în prezent. „Am avut o trimitere de la un medic de specialitate pentru un alt consult, la gastroenterologie. M-am dus la spital, m-au întâmpinat două doamne foarte «înţepate», mi-au spus că ele nu mai fac programări. Mi-au dat un număr de mobil unde să mă programez, dar doar în intervalul 13-15. În continuu am sunat. De 14 ori în două zile. Am decis să merg personal să vorbesc la cabinet. Dar de jos nu m-au lăsat să urc la cabinet. Atunci am decis să merg la conducerea spitalului, să explic problema. Am stat de vorbă cu o doamnă director, am explicat. Femeia, amabilă, a sunat, dar a păţit ca mine. După mai multe insistenţe ei i-au răspuns. Poate i-au recunoscut numărul de telefon. Mi-a spus să merg liniştit, că mă vor suna de la cabinet şi se rezolvă tot. M-au sunat, ce-i drept, după aproape 20 de minute, şi mi-au spus că sunt programat abia peste o lună şi ceva”, a spus Eduard B.
Acesta a concluzionat apoi, pe jumătate amuzat, pe jumătate mâhnit de situaţie. „Mă gândeam eu că dacă vorbesc prea mult aşa păţesc. Eu ştiam că asistentul este mai tare decât medicul, că el face programări şi tot. Dar ca la Botoșani, să fie asistentul mai tare şi decât directorul, nu am mai pomenit. Am fost la spitale din Bucureşti, Galaţi sau Braşov, unde personalul a fost foarte amabil. Aici se pare că nu se poate să fim la fel”, a mai spus bărbatul.
Acesta a mai povestit că un amic de-al său a păţit la fel, dar la urologie. „L-am întrebat când a fost programat. Mi-a spus că încă nu a reuşit, de o săptămână tot suna la telefon să se programeze”, a spus botoşăneanul.
Situaţie gravă la cardiologie
Reprezentanţii spitalului recunosc că în continuare sunt probleme în cazul unor specialităţi, deşi s-a mărit numărul de consultaţii. Numărul mic de medici face, însă, ca programările să se întindă pe o perioadă foarte lungă. Astfel, pentru specialitatea oftalmologie de exemplu, la mijlocul lunii august prima zi disponibilă pentru programare variază de la câteva zile până la 1 octombrie, funcție de medic. Pentru ortopedie, prima zi disponibilă pentru programare variază de la zece zile până la trei luni.
Cele mai mari probleme par a fi în continuare în specialitatea cardiologie. Aici s-a ajuns în situaţia în care există listă de aşteptare la lista de programare. „Am sunat pentru a-mi programa unui dintre părinți. Mi s-a spus că lista de așteptare depășește trei luni și nu mă poate programa. Dar mă poate pune pe o listă de așteptare la lista de programare”, a spus o botoșăneancă. Aceasta a ales, în cele din urmă, să meargă în privat, în județul Suceava, peste o săptămână.
Demersuri pentru angajarea de medici
La finele lunii mai, conducerea unităţii sanitare anunţa că încearcă să ia măsuri pentru a scurta timpii de aşteptare. Managerul SJU a declarat, în repetate rânduri, că își dorește să dezvolte serviciile medicale în Ambulatoriul de specialitate al spitalului. Aceasta a declarat că pentru a nu mai exista liste de așteptare care să se întindă pe luni de zile, s-a decis mărirea numărului de norme pe unele specializări.
„Vom continua să încadrăm medici specialiști astfel încât să crească actul medical din punct de vedere al eficacității și calității, dar și a gradului de satisfacție a pacienților care se adresează nouă”, a spus economista Doina Caba, managerul SJU. Pe unele specialităţi chiar s-au reuşit îmbunătăţiri. Astfel, în specialitatea endocrinologie s-a suplimentat cu încă o tură de medici, acum fiind trei, la cardiologie o jumătate de normă, la diabet o normă în plus, acum fiind trei, iar la ortopedie urmează încă o normă.
CJ vrea ambulatoriu nou, deşi nu sunt medici nici pentru cel vechi
Între timp, conducerea Consiliului Județean a anunţat ieri că a trecut la o nouă etapă, pentru construirea unui ambulatoriu de specialitate. O investiţie de 13 milioane de euro, care va însemna o clădire cu cabinete medicale pe cinci niveluri.
Constructorii interesați își pot depune ofertele pentru lucrările de proiectare și construcții-montaj pe site-ul de achiziții publice până pe data de 22 septembrie, ora 15:00.Câștigătorul licitației va avea termen 22 de luni pentru realizarea obiectivului, patru luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Noul ambulatoriu va avea un regim de înălțime D+P+3E, cu suprafața construită de 1.066,50 mp și suprafața construită desfășurată de 5.417,81 mp. El este dimensionat pentru a asigura spațiul necesar a 34 de cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament necesare acestora, precum și spații administrative și auxiliare necesare funcționării. Sectorul de spitalizare de zi are o capacitate totală de 49 de paturi distribuite în saloane și rezerve.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 13 milioane de euro.
Cum vor fi asiguraţi, însă, medici pentru noul ambulatoriu rămâne de văzut.