Un botoșănean specializat în escrocherii cu garsoniere de închiriat s-a ales cu o condamnare de trei ani și patru luni de închisoare, în regim de detenție. Acuzat de înșelăciune, Marius Dantes Gheorghiu a fost obligat să restituie inclusiv sumele cu care i-a păcălit pe oameni, adică 5.250 de lei și 1.340 de euro.
Țepele au avut loc în perioada decembrie 2019-februarie 2020, când individul, în vârstă de 36 de ani, ar fi păcălit 10 persoane, susținând că le poate închiria garsoniere în municipiul Botoșani, deși nu deținea nicio proprietate de acest tip.
Profitând că avea cheia de la garsoniera fostei sale soții, el a postat mai multe anunțuri pe o serie de platforme online cum că ar închiria locuința. Când era contactat de persoanele doritoare, tânărul le ducea la garsonieră, le arăta locuința, și, pentru a da aparența că totul este în regulă, tânărul a încheiat chiar o serie de contracte cu cei care l-au contactat în acest sens, ocazie cu care ar fi pretins și primit mai multe sume de bani.
Banii cu pricina erau menționați și în contractele semnate, doar că ulterior tânărul nu a mai realizat niciun demers în scopul de a asigura vreuneia dintre persoane accesul în bunul imobil închiriat ori folosința acestuia. Bărbatul stabilea cu persoanele respective o dată ulterioară pentru intrarea în locuință, la care chiriașul urma să se mute efectiv, însă nu a asigurat niciunei persoane folosința imobilului. Astfel, în momentul în care era contactat de „chiriași”, individul invoca diverse motive nereale pentru a amâna cât mai mult data mutării, respectiv faptul ca ar fi avut o înmormântare, un accident, vizita unor cunoștințe etc.
Plângeri depuse la Poliţie
După mai multe astfel de amânări, în momentul în care cei păcăliți își pierdeau răbdarea, tânărul se oferea să rezilieze contractul și să le restituie banii, fără a face însă acest lucru, invocând de asemenea o serie de motive fictive – că i s-ar fi făcut o poprire pe cont sau că trebuie să ridice banii contractați printr-un împrumut, dar i-a expirat actul de identitate, etc.
Când au văzut că sunt amânați de la o lună la alta, cei păcăliți au mers la Poliția municipiului Botoșani, unde au făcut plângeri penale. Doar că, văzând că escrocheria i-a mers, individul a apelat la o cunoștință din același bloc și, contra unor sume de bani, a început să „închirieze” și locuința acestuia. Cum numărul victimelor a crescut, iar prejudiciul a crescut la 1.140 de euro și peste 5.000 de lei, polițiștii l-au reținut pe bărbat și au cerut arestarea lui preventivă, însă ulterior Marius Dantes Gheorghiu a fost plasat sub control judiciar.
I-a dus şi pe judecători cu vorba
Trimis în judecată, botoșăneanul a recunoscut totul și a cerut să fie judecat în formulă simplificată, pe baza probelor adunate în anchetă, dar a continuat să tragă de timp. Astfel, în timpul procesului el a cerut un răgaz pentru a restitui banii celor păcăliți. Judecătorii l-au crezut și i-au acordat nu mai puțin de 11 termene de judecată pentru a acoperi prejudiciul, dar fără rezultat. Prin urmare, judecătorii l-au condamnat la închisoare cu executare. Asta cu atât mai mult cu cât individul avea antecedente penale și era recidivist.
Ce a cântărit foarte mult a fost că ţeparul a continuat să înşele oameni chiar în timp ce se afla sub control judiciar într-un prim dosar.