Un deţinut care a vandalizat o mașină a Penitenciarului Botoșani a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei. Deși faptele au fost comise în 2015, sentinţa definitivă a fost pronunţată abia miercuri, pe 6 aprilie a.c. Asta pentru că ancheta propriu zisă a durat trei ani și câteva luni, iar procesul alţi trei ani și jumătate.
Între timp, deţinutul a fost eliberat și trimis în judecată pentru o altă infracţiune comisă la scurt după ce a ajuns în libertate.
Cazul demonstrează încă o dată eficienţa sistemului judiciar românesc.
În fapt, pe 16 iunie 2015, o autospecială a Penitenciarului Botoșani a efectuat o cursă de transfer a deţinuţilor pe ruta Botoșani – Bacău – Focșani și retur, iar la întoarcere de la Penitenciarul Bacău au fost preluaţi mai mulţi deţinuţi ai Penitenciarului Iași, printre care și Octavian Lucian Beldiman. Înainte de îmbarcare, deţinuţilor li s-a atras atenţia că este interzis fumatul în mașină, dar și pe timpul deplasării.
Pe traseu, Octavian Lucian Beldiman a solicitat insistent escortei să i se dea ţigări pentru a fuma, cu toate că luase la cunoștinţă de interdicţie prin semnătură personală. Nervos, acesta a început să se manifeste violent, s-a prins cu mâinile de barele longitudinale de transport de pe plafonul autospecialei, a ridicat ambele picioare și a lovit cu acestea în mod repetat camera video de supraveghere prinsă pe peretele autospecialei și a distrus-o în totalitate.
Scene filmate de unul dintre agenţii de escortă
Scenele au fost filmate de către unul dintre agenţii de escortă, iar imaginile au fost puse la dispoziţia poliţiștilor. A urmat ancheta, dat deţinutul a dat vina pe un coleg, susţinând că el a distrus doar protecţia, camera de supraveghere fiind distrusă cu totul de colegul său. Ancheta a durat până în septembrie 2018, după care a urmat procesul.
În primă instanţă, Judecătoria Botoșani l-a condamnat la un an de detenţie, dar procurorii au făcut apel. Așa se face că dosarul a fost analizat și de Curtea de Apel Suceava, întreaga procedură din instanţă durând trei ani și jumătate.
Între timp, în 2018, Octavian Lucian Beldiman a fost oprit în trafic de poliţiști, în timp ce conducea un autoturism, și a refuzat controlul alcoolscopic, așa că s-a ales cu încă un dosar penal. Dar și în acest caz ancheta a durat până în septembrie 2020, dosarul fiind încă pe rolul Judecătoriei Botoșani.
Deţinut condamnat după ce a furat o cartelă din sediul DNA
Din nefericire, cazul nu este singular. Un alt botoşănean a fost condamnat după ce a furat un card de la un receiver TV, chiar din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde fusese dus pentru a fi interogat. Aflat în detenție în momentul comiterii furtului, bărbatul a fost eliberat la sfârșitul lui 2018, însă după isprava comisă el s-a ales cu o nouă condamnare la 8 luni de detenție pentru furt calificat. Doar că la noua pedeapsă se va adăuga și un rest de 904 zile de închisoare rămase neexecutate din trecut.
În disperare de cauză, după ce a aflat verdictul judecătorilor, botoșăneanul a făcut apel, însă sentința de condamnare a rămas definitivă după ce magistrații Curții de Apel Iași i-au respins acțiunea ca tardiv formulată.