Anchetatorii botoşăneni se confruntă cu unul dintre cele mai dificile şi sensibile cazuri pe care le-au avut de rezolvat în întreaga istorie postdecembristă a județului. Astfel, oamenii legii se confruntă cu o dublă crimă, cu autor necunoscut, iar singura persoană, până în momentul de faţă, bănuită că ar putea sta la baza atrocităţilor, nu poate fi pusă sub acuzare potrivit legilor din România. Asta deoarece, conform legii, un minor sub vârsta de 14 ani nu poate răspunde legal pentru faptele sale şi nu poate fi nici măcar acuzat. Aşa se face că, principala persoană bănuită de comiterea celor două crime nu are nici măcar calitatea de suspect.
Ipoteză șocantă a ieşit la iveală în urma unei anchete maraton ce a avut loc după descoperirea crimelor de la Poiana, comuna Cristinești. Astfel, bănuită de comiterea atrocităţilor ar fi o fată în vârstă de doar 13 ani şi o lună. Pentru moment aceasta a fost preluată de reprezentanţii DGASPC şi are statut de martor.
Anchetatorii refuză să ofere detalii
Potrivit vecinilor copila obișnuia să meargă pe la cele două femei, cu care avea şi un anumit grad de rudenie. Se pare că aceasta ar fi fost acuzată de bătrâna de 82 de ani că ar fi sustras suma de 1.500 de lei din gospodărie, iar, într-un acces de furie, ar fi recurs la gesturile reprobabile.
Anchetatorii refuză, pentru moment, să ofere orice detalii legate de derularea investigațiilor fiind vorba despre implicarea unui minor și de protecție datelor acestuia. Mai mult, din cauza vârstei fata nu poate fi acuzată ori reținută și nu poate răspunde penal pentru faptele sale.
Vecinii din sat spun, însă, că minorei i-ar fi fost aproape imposibil să creeze rănile atât de adânci la gâturile celor două femei.
„Fata venea pe aici pentru că găsea de mâncare, cele două aveau bani. Fata provine dintr-o familie cu șase copii. Nu cred că ea singură a făcut așa ceva”, a declarat una dintre vecinele bătrânelor.
Acelaşi lucru îl susţin şi ceilalţi vecini care au auzit de tragedie. „Vineri am văzut-o ultima dată pe fată, le-a vizitat. A plecat cu o plasă plină în mână. Cu ani în urmă ea mai venea și cu frații ei. Pentru ce mai făcea fata prin curte, cele două o recompensau cu produse, ulei etc. Probabil au bănuit-o că le-a furat banii, că bătrâna știa din ce-am înțeles că-i lipsesc banii. Cine știe ce-o fi zis fata, că dacă face asta, cele două n-o să mai vorbească. Nu știu ce să zic dacă ea a făcut asta, probabil a fost învățată de frații ei să spună că a fost ea pentru că e minoră și nu pățește nimic”, a declarat o altă vecină din satul Poiana.
„Copiii nu au avut un comportament care să aibă urmări nefaste”
Potrivit autorităţilor, fetița face parte dintr-o familie care trăiește în uniune consensuală, deci mama trăiește în concubinaj cu partenerul ei. În afară de fată, familia mai are patru băieți, de trei, opt, 15 şi 17 ani. „Erau beneficiari ai alocaţiei de stat, de sprijin, ajutor de încălzire, deci nu aveau o stare materială foarte bună. Concubinul lucrează la o stână, iar mama, împreună cu copiii mai mari, lucra și presta mai multe activități gospodărești la familia respectivă. Fata mergea la școală. A avut un comportament corespunzător, nu a ieșit în afara limitelor normalului. Din punctul nostru de vedere familia nu a fost niciodată un risc de neglijare pentru copii și nici copiii nu au avut un comportament care să aibă urmări nefaste. O familie, în care chiar dacă rezultatele la învățătură erau slăbuțe, asta nu înseamnă că din punct de vedere comportamental ar fi avut ieșiri necontrolate care să îi constituie ca potențiali agresori”, a declarat primarul comunei în care locuieşte minora.
„Au luat-o aseară de la postul de poliție”
Mama fetei spune că fiica sa nu ar fi fost niciodată în stare de o asemenea grozăvie, însă admite că aceasta a fost preluată de poliţişti. „Au luat-o aseară de la postul de poliție și mi-au zis că mi-o aduce înapoi, dar n-au mai adus-o. Cum un copil de 13 ani poate omorî două femei? Nu am mai văzut-o de aseară. Dacă se întâmplă ceva cu ea și se nenorocește că e singură, cine a luat-o să răspundă. Ea e minoră, n-au dreptul să o țină acolo. Mi-au zis că o țin acolo până e gata ancheta. Dar ce anchetă? Vreau să văd dovezile, amprentele ei de pe cadavre, vreau să văd cadavrele. Cum v-ați simți ca pe toate canalele media să vedeți că al vostru copil este făcut criminal?”, spune femeia.
Copila ar fi, însă, printre ultimele persoane care le-ar fi văzut în viaţă pe cele două femei. Asta deoarece chiar mama ar fi trimis-o la casa acestora pentru a lămuri o serie de acuzaţii potrivit cărora fata ar fi sustras o sumă de bani din casa celor două.
„Vineri la 15:30 s-a dus acolo și la 17:30 a venit acasă. Bătrâna când era beată spunea multe. Când a acuzat-o că i–a furat banii, i-am spus să se ducă să clarifice treburile pentru că altfel o să creadă că-i vinovată că nu vrea să se ducă să caute după bani. S-a dus, dar nu știu ce s-a întâmplat, a venit speriată”, a spus femeia.
Fata ar fi spus două poveşti diferite
Potrivit spuselor mamei, însă, copila a avut două poveşti distincte cu privire la ce s-a întâmplat în casa celor două femei. „Mi-a spus că atunci când a ajuns, bătrâna era în curte cu doi, unul avea un cuţit pe care-l flutura. A chemat-o deoparte și i-a spus să caute banii, însă bătrâna nu a mai vrut, spunând că o să-i caute cu cine știe ea. Apoi, mi-a zis că a plecat pentru că s-a speriat de cei doi. Dar aseară (duminică – n.r.) când am ajuns la poliție și-a schimbat declarația, spunea altceva. Că de fapt ar fi fost martoră, că ar fi văzut cum bătrâna îi scotea cuțitul celeilalte. Bătrâna era cam nebună când bea. Când a ajuns la poarta a auzit-o ţipând pe Mariana (n.r., fata bătrânei) si când a intrat, bătrâna îi scotea cuţitul din gât, a intrat, iar bătrâna a amenințat-o că dacă nu pleacă, o taie şi pe ea, iar apoi a plecat afară. Ar fi spus că cea bătrână şi-ar fi tăiat gâtul în spatele casei. Când a văzut că bătrâna și-a tăiat gâtul s-a dus și a luat cuțitul și l-a pus pe pat, lângă cuptor, în casă. Când a venit acasă nu avea niciun strop de sânge pe ea. Ar fi gândit un copil de 13 ani să se spele? Nu ar fi fost plină de sânge?”, se întreabă mama minorei.
Femeia spune, însă, că fiica sa şi-ar fi schimbat declaraţiile deoarece s-ar fi speriat de poliţişti. „Cred că și-a schimbat declarația pentru că acolo erau 4-5 polițiști cu ea, plângea, s-a speriat, poate au amenințat-o, cine știe ce i-or fi zis acolo. Eu nu pot să cred că fata mea e în stare de două crime. Hai să zicem că poate cu baba s-o fi certat, s-o fi enervat, ar fi împins-o și i-ar fi tăiat gâtul. Dar pe cealaltă? Erau ca două surori. Toată ziua se ducea să vadă ce face. Poliția a luat declarații în parte la toată familia”, a declarat mama fetei.
Fata a fost preluată de DGASPC
În prezent, minora a fost instituţionalizată în regim de urgenţă de către cei de la Protecţia Copilului, pentru a fi ulterior evaluată. „Reprezentanţii IPJ au predat centrului de primire în regim de urgenţă o fetiţă pentru care a fost instituită măsura plasamentului în regim de urgenţă, care este o măsură temporară, valabilă cinci zile. Ulterior, în funcţie de recomandările specialiştilor de acolo se vor lua deciziile care se impun”, a precizat Doina Nacu, directorul executiv al DGASPC Botoșani.
Copila va fi evaluată în zilele următoare şi, cel mai probabil, perioada de şedere în cadrul DGASPC va fi prelungită, atât pentru că această procedură în cazul unui minor este foarte complexă, dar şi pentru că, în condiţiile actuale, întoarcerea în mediul familial nu ar fi indicată. „Echipa de specialişti, asistent social şi psiholog, va realiza evaluarea acestui copil şi în funcţie de rezultate se vor asigura serviciile de specialitate. Fie consiliere psihologică, fie integrarea într-un program psihoterapeutic, în interesul superior al copilului, aşa cum prevede legea”, a precizat Felicia Mihai, șefa Complexului de servicii comunitare din cadrul DGASPC Botoșani.
Cele doua femei, mamă şi fiică, au fost găsite duminică dimineaţă. Un vecin a găsit-o pe fiica de 54 de ani cu gâtul tăiat în propriul pat şi a ieşit din casă, anunţând poliţia. Oamenii legii au descoperit, ulterior, şi trupul neînsufleţit al mamei, de 82 de ani, care fusese ucisă prin acelaşi procedeu şocant.