Heliportul de la Botoșani intră în faza de execuție și ar urma să devină operațional la sfârșitul lunii septembrie a.c. Acestea sunt informațiile oficiale transmise de Inspectoratul General de Aviație (IGAv), care a demarat procedura pentru achiziționarea lucrărilor de execuție și asistență tehnică – dirigenție de șantier. Astfel, potrivit unui răspuns oferit de reprezentanții IGAv, au fost întocmite toate documentațiile necesare, fiind obținut inclusiv avizul Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Până în prezent IGAv a contractat serviciile de proiectare la faza studiu de fezabilitate, activitate ce a fost condiționată de obținerea și întocmirea, în prealabil, a extrasului de carte funciară de la Oficiul de Cadastru, certificatul de urbanism de la Primăria Municipiului Botoșani, certificat de urbanism de la Direcția Generală de Logistică a MAI, nota conceptuală și tema de proiectare aferente obiectivului, întocmirea caietului de sarcini pentru contractarea serviciilor, obținerea avizelor și acordurilor necesare la această fază. Totodată, s-a obținut autorizația de construire, fiind realizat inclusiv proiectul tehnic de execuție și detaliilor de execuție.
Prin urmare, după desemnarea constructorului, în această primăvară ar urma să înceapă efectiv lucrările de execuție, adică realizarea infrastructurii. „După realizarea lucrărilor de construcții urmează etapa de autorizare/certificare a heliportului, acesta fiind și etapa finală pentru asigurarea funcționării obiectivului de investiții”, se arată într-un răspuns oficial comunicat „Monitorului de Botoșani” de locotenentul Eugen Corneliu Fricosu, purtător de cuvânt în cadrul IGAv. Conform contractului, heliportul ar urma să fie finalizat până la data de 30 septembrie 2022, însă termenul poate fi modificat, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea infrastructurii în condiții optime.
Proiect blocat din cauza terenului prea mic
Autoritățile județene au cerut de mai mulți ani înființarea unui heliport pentru ca elicopterul SMURD, care transportă bolnavi în stare gravă la clinicile de specialitate din țară, să poată ateriza în condiții de siguranță, inclusiv noaptea.
În 2018, Guvernul accesat un program european privind dezvoltarea serviciilor de urgență în zona de frontieră cu Republica Moldova, care includea printre altele construcția a şapte piste de aterizare pentru elicoptere, trei în România, patru în Republica Moldova, pe listă figurând și heliportul de la Botoșani.
Contractul a fost semnat în iunie 2019, doar că bucata de teren pusă la dispoziție pentru heliport a fost prea mică cu 3 metri pe una dintre laturi. Întrucât nu se putea asigura perimetrul de siguranță, a fost nevoie de o întreagă birocrație care a ajuns până la Ministerul Transporturilor pentru ca cei de la CFR Infrastructură, care dețineau terenul învecinat, să cedeze palma de pământ necesară. Din cauza acestei probleme, a existat riscul ca autoritățile să piardă finanțarea.
Heliportul va fi amenajat vizavi de Gara CFR Botoșani
Heliportul va fi amenajat în apropierea liniilor de cale ferată, vizavi de Gara CFR Botoșani, motiv pentru care cei de la IGAv au prevăzut și montarea unor panouri fonoabsorbante, care să stopeze zgomotul generat de aparatele de zbor. Platforma de decolare/aterizare va avea minim 15 x 15 metri și va fi dotată cu instalație de balizaj, adică un sistem de semnalizare radioelectrică a pozițiilor, astfel încât să fie ușor observabil inclusiv pe timpul nopții.
Heliportul va permite operarea doar a unui singur elicopter de tip EC 135, nefiind posibilă prezența a două aparate de zbor.
Proiectul SMURD-2, care cuprinde și realizarea heliportului de la Botoșani, este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI), prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, Prioritatea 4.2. — Sprijin pentru activități comune în vederea prevenirii dezastrelor naturale și antropice, precum și acțiuni comune în timpul situațiilor de urgență în zona transfrontalieră dintre România și Republica Moldova.