Lumea trece de şase zile prin una dintre cele mai dramatice perioade din epoca modernă. Mii de oameni fug, la propriu, din calea armatei ruseşti, care pare că a deschis un război nu doar împotriva Ucrainei, ci a întregii umanităţi, fără să mai ţină cont de absolut nimic.
Sute de mame fug în aceste zile, cu pruncii în braţe, încercând să le salveze vieţile. În ochi li se citeşte disperarea. În urma lor rămân doar durere, vise abandonate, speranţe frânte şi lacrimi. Lasă în urmă soţi, părinţi, familii, şi fug disperate încercând să-şi ţină copilaşii departe de sunetul asurzitor al bombelor, care nu distrug doar ziduri, ci şi inimi.
Jucării pentru zâmbetul copiilor
Imagini sfâşietoare pot fi văzute în fiecare clipă la graniţele României, acolo unde zilnic ajung femei ce ţin copilaşi în braţe. Bărbaţii sunt tot mai puţini, majoritatea rămânând în Ucraina, pentru a lupta pentru ţară. După instaurarea legii marţiale, aceştia nu mai au voie să părăsească teritoriul Ucrainei.
Multe ucrainence nu au aproape nimic şi nici o direcţie clară unde să meargă, nu le aşteaptă nimeni cunoscut. Un astfel de caz este şi al unei femei de 34 de ani, din Kiev, ajunsă până la graniţă cu maşina unor vecini, şi cu copilul de şase ani.
Cei cu maşina au plecat mai departe spre Occident, iar tânăra a rămas cu copilul în zona refugiaţilor, unde localnicii încearcă să îi facă pe cei veniţi, în special pe copii, să nu se simtă străini.
Unii dintre micuţi primesc jucării, se bucură de orice mic gest al sutelor de voluntari care roiesc în jurul lor, iar unii chiar au puterea să zâmbească. Sunt zâmbete care le dau putere şi speranţă celor care au mers în vamă pentru a ajuta.
Fugă doar cu actele din calea bombelor
Multe dintre femeile care reuşesc să ajungă pe teritoriul României izbucnesc efectiv în lacrimi. Au mers sute de kilometri, doar pentru a ajunge pe tărâm sigur. Din fericire, aici află că nu sunt singure. Sunt întâmpinate de voluntari, care le oferă ceai cald, o farfurie de mâncare şi ce mai au nevoie. Nici nu mai ştiu când au mâncat ultima dată şi sunt extenuate.
Unele dintre ele au plecat efectiv pe moment şi nu au apucat să ia nimic. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unei tinere care a ajuns ieri în Vama Siret. Ţinea la piept, strâns, un bebeluş de doar câteva luni şi paşaportul. Aceasta e singura ei avere, tot restul a rămas în urmă.
Nu ştie când şi dacă se va mai putea întoarce în ţară şi nici nu ştie dacă va mai găsi ceva acolo. Îşi leagănă încet pruncul, spunându-i că în sfârşit sunt în siguranţă.
O altă tânără a ajuns în vamă cu un băieţel de aproape un an, plângând. Femeia a spus că îl ţine pe copilaş în braţe de 48 de ore, iar mâinile îi erau crăpate din cauza frigului îndurat, însă încerca continuu să îl liniştească. Una dintre femeile care încercau să ajute l-a luat pe micuţ în braţe, iar mama a avut astfel un moment în care să îşi poată odihni mâinile. I-a mulţumit voluntarei din tot sufletul, spunând ca nu va uita niciodată omenia cu care a fost întâmpinată.
„Mi-am lăsat familie, mi-am lăsat tot acolo”
O altă femeie a plecat împreună cu cei trei copii, cu vârste între 1 şi 10 ani, tot la auzul alarmelor din Cernăuţi. Din fericire, aceasta a fost mai norocoasă, soţul său lucrând în România. La vamă acesta şi-a aşteptat familia.
„Am lăsat mașina acasă, am trecut pe jos, nu pot să stau atât cu copilul. Mă așteaptă soțul în România. Mi-am lăsat familie, mi-am lăsat tot acolo. Nu mi-am luat nimic, în afară de documente și copil”, a spus o tânără de 30 de ani, cu copilul în braţe.
Din păcate, altele nu au nicio direcţie stabilită. Tot ce şi-au dorit a fost să se ştie cât mai repede pe pământ sigur, ceea ce acum România le oferă.
O femeie, din Cernăuţi, farmacistă, şi-a luat cei doi copii de mână şi a plecat de acasă în momentul în care au început alarmele pentru bombardament. Soţul său a rămas acasă, fiind militar. Aceasta a spus că ar vrea să ajungă în Italia, acolo unde are o prietenă. Din vamă, femeia a fost dusă şi cazată de voluntari la Voroneţ, unde s-a putut odihni. Între timp, voluntarii încearcă să îi găsească bilet de avion pentru a merge mai departe.
Unele mame au lângă ele copii care cară valize mai mari decât ei. În ochii lor se poate citi incertitudine. Nu înţeleg de ce, în miez de noapte, au trebuit să-şi părăsească viaţa pe care o ştiau. Unii nu ştiu ce înseamnă război, sunt prea mici, alţii, mai mărişori, realizează prea repede şi nu-i înţeleg scopul.
Războiul de peste graniţă a scos, însă, la lumină umanitatea. Mii de oameni s-au mobilizat în aceste zile şi donează pentru a le veni în ajutor celor loviţi de soartă, încercând să la arate că nu sunt singuri.
Fotografii realizate de Cătălin Onofrei- fotograf
