Un conflict izbucnit în urmă cu aproape un deceniu în rândul polițiștilor din Flămânzi continuă să facă victime în rândul celor care au îmbrăcat uniforma statului. Condamnat în trecut pentru luare de mită, un fost agent din Poliția Flămânzi a fost acuzat și de instigare la mărturie mincinoasă. Asta pentru că l-ar fi determinat pe un martor să facă unele declarații pentru a-l atrage în șpagă pe un alt polițist, coleg de-al său. Prin urmare, după condamnarea la închisoare cu suspendare pentru luare de mită, fostul agent s-a ales acum și cu o amendă penală pentru instigare la mărturie mincinoasă.
Povestea își are începutul în august 2013, când un ieșean venit în Flămânzi pentru a vinde marfă fără documente și fără autorizație a trebuit să dea șpagă patru butoaie din inox pentru a scăpa de o amendă.
Cazul de atunci a ajuns în atenția conducerii Poliției orașului Flămânzi, iar cei doi polițiști care l-au verificat pe ieșean – agentul șef Gheorghe Irimescu, din cadrul Formațiunii de Ordine Publică, și agentul șef adjunct Dan Cristian Haureș, din cadrul Formațiunii de Poliție Rutieră, au ajuns să fie acuzați de luare de mită. Doar că cei doi polițiști au avut atitudini diferite. Astfel, Gheorghe Irimescu a recunoscut totul și a cerut să fie judecat în formulă simplificată, fiind condamnat în final la doi ani de închisoare cu suspendare.
În schimb Dan Cristian Haureș s-a declarat nevinovat și a susținut de la bun început să este nevinovat. Ba mai mult, a invocat că totul ar fi o înscenare din partea colegului său, cele patru butoaie fiind găsite în garajul lui Irimescu. Prin urmare, el fost judecat separat, iar la final a fost găsit nevinovat și achitat de instanțele de judecată.
Condamnare pentru şantaj
Însă lucrurile nu s-au oprit aici întrucât, după ce a fost achitat, Dan Cristian Haureș s-a îndreptat împotriva fostului său coleg pe care l-a acuzat de mărturie mincinoasă și instigare la mărturie mincinoasă, el bazându-se pe o serie de inadvertențe din declarațiile date în anchetă. De altfel, unul dintre martori a recunoscut la un moment dat că a dat acele declarații incriminatoare la indicația lui Irimescu. Așa se face că, după o luptă în instanță, fostul agent de la Ordine Publică, Gheorghe Irimescu, a fost inculpat pentru instigare la mărturie mincinoasă și condamnat definitiv, luna această, de Curtea de Apel Suceava, la plata unei amenzi penale de 5.000 de lei.
Interesant este că, după ce a fost achitat pentru luare de mită, Dan Cristian Haureș a fost acuzat și condamnat pentru șantaj, după ce i-ar fi solicitat unui tânăr care i-a avariat mașina în trafic o sumă de bani, amenințându-l cu pușcăria. Acum, fostul polițist a deschis în instanță o contestație în anulare împotriva sentinței prin care a fost condamnat, acuzând că ar fi vorba de o răzbunare a procurorilor după ce a reușit să-și demonstreze nevinovăția în primul dosar.
Ambii agenți au părăsit structurile de poliție
Între timp, ambii agenți au părăsit structurile de poliție. Astfel, Irimescu s-a stabilit într-un alt județ din țară, în timp ce Haureș activează în mediul privat. De altfel, cei doi nu s-au mai întâlnit față în față, Irimescu refuzând să se prezinte în instanță în acest ultim dosar în care era acuzat de mărturie mincinoasă, el fiind audiat doar în anchetă.
Indiferent ce a fost la mijloc, cazul a pus într-o lumină nefavorabilă activitatea celor care sunt puși să aplice legea. De altfel, cele întâmplate în 2013 au generat un adevărat război în rândul polițiștilor de la Flămânzi. Atunci, inclusiv fostul șef al structurii, care a denunțat șpaga, a fost acuzat la rândul său de subalterni de purtare abuzivă și lovire.
Într-un final, ofițerul a fost găsit nevinovat, iar cei care l-au denunțat pentru presupusele fapte au fost puși la plată.