Bugetul Consiliului Județean (CJ) va fi secătuit și anul acesta de salariile mari din aparatul propriu și din instituțiile din subordine, dar sunt şi investiții demarate în modernizarea unor drumuri. Astfel, potrivit proiectului de buget care va fi discutat de consilierii județeni în ședința extraordinară de astăzi, anul acesta sunt anticipate cheltuieli totale de 488.762.000 lei, care înseamnă aproape 98 de milioane de euro.
Acești bani nu provin din încasările făcute de CJ din veniturile proprii, ci mare parte vin din sumele defalcate primite de la bugetul de stat cu destinație specială sau prin transferuri ce vizează echilibrarea bugetelor locale. Din această sumă, 231.965.000 de lei vor fi alocați pentru funcționare, iar diferența, adică 256.797.000 lei, va pleca spre secțiunea de dezvoltare, adică spre acele investiții demarate deja în județ. Doar că CJ mizează pe venituri de 447.300.000 de lei, diferența de 41,4 milioane de lei urmând să fie acoperită din excedentul bugetar din 2021. Asta ar însemna că CJ are prin vistieria proprie undeva la aproape opt milioane de euro rămași necheltuiți din anii trecuți, despre care nu s-a pomenit niciodată în public.
Buget împărţit pe capitole
Din sumele prezentate în proiectul de buget la cheltuielile de funcționare, 105.677.000 lei reprezintă cheltuielile de personal, ceea ce înseamnă că toți angajații CJ, dar și cei din cele 19 instituții subordonate, finanțate integral sau parțial, vor încasa anul acesta lefuri ce totalizează circa 20 de milioane de euro, suma reprezentând 21,62% din bugetul județului. De altfel, numai la nivelul CJ vor fi „înghițiți” 22.729.000 de lei, știut fiind faptul că salariile din administrație sunt printre cele mai mari din țară şi nu se compară nici pe departe cu cele din mediul privat.
Cheltuielile cu bunuri și servicii vor însuma și ele 63.934.000 lei, adică 13,08% din buget, iar o altă parte importantă de bani, adică 14.334.000 lei, va pleca spre asistență socială. Pe capitole, învățământul ar urma să primească 11.991.000 lei, adică jumătate din fondul de salarii de la CJ, deși aici sunt incluse școlile speciale „Ion Pillat” Dorohoi și „Sfântul Stelian” Botoșani, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Botoşani, dar și Programul pentru școli al României. La rândul lor, unitățile din sănătate, respectiv Spitalul Județean, unitățile medico-sociale și Sanatoriul Podriga vor beneficia de alocații ce totalizează 8.798.000 lei.
Al treilea domeniu, cultură, recreere şi religie, va fi finanțat cu 25.114.000 lei. Aici, suma include alocările pentru Biblioteca Județeană, Muzeul Județean, Rapsozii Botoșanilor, Memorialul Ipotești, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Școala populară de arte, dar și contribuțiile la salarizarea personalului neclerical.
În plus, anul acesta s-au prevăzut și 30.000 de lei pentru finanțarea acțiunilor de tineret prin asociații și fundații conform Legii nr.350/2006. O altă sumă importantă – 102.158.000 lei – va fi alocată pentru asistența socială, banii fiind destinați în principal pentru funcționarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
La capitolul servicii publice, CJ a propus 26.118.000 lei, mare parte din sumă, respectiv 24.449.000 lei urmând să ajungă la operatorul care administrează depozitul de deșeuri de la Stăuceni. În schimb, la ultimul capitol – Acțiuni economice – se propune o sumă de 27.946.000 de lei, grosul urmând să ajungă la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, iar diferența ca și cotizație la diferite asociații din care CJ face parte.
Drumul strategic ia cei mai mulţi bani
În ce privește secțiunea de dezvoltare, aici vor ajunge 256.797.000 de lei. Este în fapt al doilea an consecutiv când cheltuielile cu dezvoltarea le depășesc ca valoare pe cele cu funcționarea. Aici, lucrurile sunt oarecum limpezi, pentru că mai bine de jumătate din sumă, adică 156.480.000 de lei va trebui să ajungă la Drumul strategic, iar 3.469.000 de lei pentru proiectarea Drumului Vămii.
La fel, 8.100.000 vor trebui alocați Spitalului Județean pentru continuarea investițiilor deja începute la Unitatea de Primiri Urgențe, Ambulatoriul de la Maternitate și Ambulatoriul de la Pediatrie, dar și pentru Spitalul de boli infecțioase, unde va fi aplicat un proiect pentru îmbunătățirea siguranței pacienților și asigurarea condițiilor optime de spitalizare în contextul crizei sanitare COVID-19.
Și DGASPC ar urma să beneficieze de 13.010.000 lei pentru finalizarea unor proiecte de investiții, dar și UAMS Mihăileni și Ștefănești, unde trebuie finalizate lucrările la sediile noi, pentru aceste obiective fiind alocați în total 2.200.000 lei.
Fonduri pentru aducţiuni de apă
Tot anul acesta vor fi alocați 356.000 lei pentru întocmirea documentației tehnico-economice aferente aducțiunilor de apă Vorniceni, Cordăreni, George Enescu, Havârna, Cristinești și Suharău, implicit revizuirea studiului de fezabilitate a proiectului „Sistem de alimentare cu apă pentru localități din zona de nord a județului. Și, tot la lucrări noi ar putea fi inclusă reabilitarea drumului de acces către „Lacul cu nuferi” de la Ipotești, serviciile de evaluare, expertize, studii, verificare tehnică și documentații pentru reabilitarea a șapte drumuri de piatră din județ.
La rândul ei, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani va folosi 46.260.000 de lei pentru finalizarea drumurilor începute prin PNDL 2, dar și pentru acele lucrări de consolidare a drumurilor afectate de alunecările de teren. Aici, 26.909.000 de lei, adică vreo 27 de milioane de lei, vor trebui să ajungă la finalizarea Drumului mănăstirilor, adică DJ 208H Vorona-Oneaga-Pădureni. În schimb, CJ va mai cheltui 86.000 de lei pentru elaborarea unei noi strategii județene – cea privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități public, care este prematur de spus ce utilitate va avea. Tot anul acesta, CJ va trebui să plătească și banii pentru achiziția Casei Moscovici, adică 2.169.000 de lei.