Începutul de an vine cu vești mai puțin bune pentru lupta cu pandemia de Covid. Cel puțin patru botoșăneni au primit vestea că sunt infectați cu varianta Omicron a noului coronavirus. Testele ieșite pozitive la cei patru au fost trimise la Suceava pentru secvențiere, în cadrul unui lot de cinci teste. La finalul anului trecut au venit și confirmările de la laborator. Dintre acestea, patru au venit cu confirmarea prezenței tulpinei africane.“Mi-au fost trimise analizele la secvențiere pentru că eram și vaccinat, și trecut prin boală. Iar asta a dat de gândit. Rezultatul a venit pozitiv la varianta Omicron. Tratamentul era deja inițiat, oricum, și nu a fost nici măcar nevoie de spitalizare”, a spus unul dintre cei patru botoșăneni confirmați cu Omicron la finele anului trecut.
Numărul celor infectați deja cu Omicron este însă cu siguranță mai mare, pentru că analizele de la partenerii sau rudele, de asemenea pozitive, ale celor patru nu au fost trimise la secvențiere. Potrivit medicilor specialiști, niciunul dintre cei patru botoșăneni cu Omicron nu a necesitat spitalizare, variantele fiind ușoare spre medii, vaccinul având un rol decisiv în manifestarea mult mai blândă a bolii.
Numărul de cazuri noi este în creştere
În ultimele 24 de ore în județ au fost înregistrate 21 de noi cazuri, şase dintre acestea fiind din municipiul Botoşani. Incidenţa este în creştere în ultimele zile în judeţ ajungându-se la o rată de infectare de 0,26 de cazuri la mia de locuitori, în timp ce în municipiul Botoşani aceasta a ajuns la 0,49.
De la debutul pandemiei până în prezent 22.718 botoşăneni s-au infectat cu SARS-CoV-2. Dintre aceştia 21.354 s-au vindecat, iar 1.205 şi-au pierdut viaţa. În prezent la nivelul judeţului sunt active 159 de cazuri de Covid. La ATI-Covid, însă, nu este internat niciun pacient de aproape două săptămâni. De asemenea, în primele două zile din anul 2022 nicio persoană nu a decedat din cauza acestei boli.
Omicron se transmite deja comunitar
Compania medicală Medlife a transmis, vineri seară, printr-un comunicat referitor la secvențierea probelor COVID-19 pozitive, că 30 din cele 85 făcute aleatoriu în ultimele zile sunt identificate cu Omicron.
Specialiștii laboratorului susțin că dată fiind distribuția relativ uniformă a probelor identificate cu Omicron, ”este cert că această tulpină se transmite deja comunitar în România și, cel mai probabil”.
Omicron va fi dominant în 2-3 săptămâni
Dacă tulpina Britanică a devenit dominantă în 4-5 săptămâni, tulpina Omicron are șanse să devină dominantă în 2-3 săptâmini, având o rată de transmitere de 3 ori mai mare.
Potrivit specialiștilor, urmează o perioadă dificilă, dar există șanse ca valul 5 al pandemiei să fie mai scurt decât cel generat de Delta. Matematic vorbind, o tulpină care se transmite foarte ușor ajunge rapid la un număr mare de persoane, imunizând populația mult mai reped. Așa se poate explica de ce în Africa de Sud, țara de origine a tulpinii Omicron, s-a observat o scădere semnificativă a numărului de cazuri noi de COVID-19 în ultima perioadă.