spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomePrima PaginăCuplu condamnat pentru minciuni spuse într-o anchetă. Accident „aranjat” sub ochii polițiștilor

Cuplu condamnat pentru minciuni spuse într-o anchetă. Accident „aranjat” sub ochii polițiștilor

Doi soți din Botoșani, care au crezut că pot mușamaliza un accident rutier, s-au ales cu pedepse penale. Ambii au mințit în anchetă, au recunoscut mai apoi faptele și au ajuns braț la braț în fața instanței – el pentru instigare la fals în declarații, iar dânsa pentru fals în declarații și participație improprie la fals intelectual. Pentru că au încheiat cu anchetatorii acorduri de recunoaștere a vinovăției, cei doi au scăpat de pușcărie. Astfel, judecătorii au dispus în cazul ambilor amânarea aplicării pedepselor. Însă cuplul va trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere și să muncească în folosul comunității. El la primărie sau la Muzeul de etnografie, iar ea la primărie ori la Biblioteca Județeană.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Accidentul de la care a pornit totul s-a produs la sfârșitul lunii iunie a.c., în intersecția străzilor Dragoș Vodă și Alexandru cel Bun, din municipiul Botoșani, când bărbatul, în vârstă de 37 de ani, subofițer, șef de popotă la o unitate militară, circula cu un VW Passat pe strada Dragoș Vodă spre Ion Pillat, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra volanului. Mașina a făcut dreapta, a urcat pe trotuar, după care s-a izbit într-un gard metalic și într-o țeavă de distribuție a gazului metan.

Reţea de gaz avariată

În urma impactului au rezultat numai pagube materiale, însă, din cauza avariei la rețeaua de gaz, a fost nevoie de intervenția poliției, care a limitat accesul în zonă, a pompierilor, pentru a se evita un eventual incendiu, dar și a celor de la Delgaz Grid.

În toată această tevatură, bărbatul l-a sunat pe un soldat, și după ce acesta s-a prezentat, i-a solicitat să meargă la o frizerie din apropiere, a preluat-o pe soția sa șefului de popotă și a adus-o la locul accidentului.

Soții au discutat circa un minut, după care subofițerul a urcat în mașina soldatului și au plecat împreună la unitate. În fața polițiștilor, femeia a declarat, la solicitarea soțului, că ea a condus autoturismul implicat în accident, variantă menținută și în fața pompierilor, cu prilejul întocmirii procesul verbal de intervenție.

Poliţiştii au verificat mai multe camere de supraveghere

Doar că unul dintre martorii oculari a observat că autoturismul fusese condus de un bărbat îmbrăcat în haină militară, iar acesta a anunțat poliția. Prin urmare, cercetările au fost extinse imediat, fiind verificate mai multe camere de supraveghere. Așa s-a descoperit că de fapt femeia era la muncă în momentul producerii accidentului.

Informația avea să se confirme câteva ore mai târziu când bărbatul și-a luat inima în dinți și a mers la sediul Poliției Rutiere, unde a recunoscut că el fusese la volan, invocând faptul că s-a speriat și, pe fondul panicii pentru că era echipat în ținută militară, a plecat de la fața locului. Bărbatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul indicând o îmbibație de 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital unde i s-au prelevat două mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Cazul a ajuns mai apoi în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași, unde soții au recunoscut totul și au cerut încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției, bărbatul arătând că dorește să-și continue activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Astfel, bărbatului i s-a stabilit o pedeapsă de un an de închisoare, iar soției acestuia de un an și două luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepselor. Acordurile semnate cu procurorii au fost înaintate instanței de judecată, iar magistrații le-au validat, sentința privind confirmarea acestora fiind pronunțată, vineri, pe 10 decembrie a.c.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-0.6 ° C
-0.4 °
-1.7 °
80 %
0.5kmh
84 %
vin
4 °
sâm
2 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...