Peste 60% dintre pacienţii Covid care au ajuns pe terapie intensivă în valul patru al pandemiei la Botoşani au murit. Starea gravă în care ajung cei care s-au infectat şi agresivitatea virusului fac de cele mai multe ori imposibile eforturile cadrelor medicale.
Din nefericire, nici medicaţia, efortul, transpiraţia, nervii, rugăciunile sau icoanele din saloane nu-i mai pot scoate din ghearele morţii pe unii dintre pacienţi. Tot mai tineri, fără alte boli, botoşănenii ajung pe secţia de reanimare Covid în speranţa că se vor face bine. Din păcate, mulţi dintre ei nu mai supravieţuiesc acestei boli cumplite.
Valul patru e total diferit
Cadrele medicale spun că valul patru este cu totul diferit de celelalte, deoarece acum ajung pe secţia de terapie intensivă aproape exclusiv pacienţi relativ tineri, care aşteaptă prea mult acasă până se hotărăsc să vină la spital.
„În august, septembrie şi octombrie am avut 123 de pacienţi Covid admişi pe ATI. Dintre aceştia, 85 au fost intubaţi şi ventilaţi mecanic. Din păcate, din totalul de 123, 76 de pacienţi au fost declaraţi decedaţi. A fost un număr foarte mare de pacienţi ventilaţi. În celelalte valuri am avut pacienţi pe surse de oxigen, conştienţi. Din păcate, în acest val, majoritatea au necesitat suport ventilator şi automat au fost cazuri mult mai grave. Caracteristic pentru valul acesta a fost numărul mare de decese pe secţiile Covid din cauza lipsei de locuri. Pacienţi care s-au agravat”, spune Marinela Preda, asistenta şefă a secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Ajutor de la colegii de pe celelalte secţii
Potrivit acesteia, de această dată au fost distribuite o parte dintre aparatele de ventilare ale secţiei pe secţiile Covid din tot spitalul, tocmai în speranţa de a-i ţine în viaţă pe pacienţii care au un necesar foarte crescut de oxigen, dar nu aveau loc pe secţia ATI.
„În celelalte valuri, aceşti pacienţi erau ai noştri, dar în valul acesta am avut nevoie de ajutor de la colegii de pe celelalte secţii”, a mai spus asistenta şefă Marinela Preda.
Pacientă critică, stabilizată cu şocuri electrice
Ieri dimineaţă, aproape tot personalul secţiei ducea o luptă incredibilă pentru ca o pacientă să nu devină numărul 124 într-un tabel sumbru şi tot mai lung. În decurs de jumătate de oră, aceasta a intrat de două ori în stop cardio-respirator, de fiecare dată fiind readusă la parametrii vitali.
„Tocmai am participat la resuscitarea unei paciente, tânără, care, din păcate, a ajuns la noi prea târziu, cu afectare pulmonară cvazicompletă. Plămânii ei sunt afectaţi de boală aproape în totalitate, motiv pentru care a şi stopat, fiind intubată şi ventilată mecanic. Sunt foarte greu de resuscitat astfel de pacienţi, pentru că plămânii lor se transformă în ceva similar unui cauciuc, prin care nu mai trece oxigenul. Nevaccinată, din păcate. A stopat iar, i s-au dat şocuri electrice. Într-un final s-a reuşit stabilizarea ei”, a spus medicul primar în terapie intensivă Claudia Malancea, şeful secţiei ATI.
Secţie mărită din nou
În disperare de cauză şi în încercarea de a da şanse cât mai multor bolnavi, secţia a fost din nou mărită, fiind adăugate încă două paturi celor 15 existente. Chiar şi aşa, sunt încă mulţi bolnavi aflaţi pe listele de aşteptare pentru a ajunge pe această secţie.
„Am mărit numărul de paturi, cu sacrificarea a jumătate din blocul operator, pentru a transfera acolo pacienţii non-Covid. Au fost zile în care nu am avut decese, dar au fost şi şase decese într-o zi. Nu cred că se va putea obişnui cineva vreodată cu ideea că se poate muri în număr aşa de mare, aşa cum se întâmplă în acest val. Este epuizant, frustrant, trist, pentru că sunt pacienţi din ce în ce mai tineri, care ajung la noi cu forme foarte grave, cu o evoluţie de peste 10 zile de boală la domiciliu. Se tratează acasă în funcţie de ce citesc pe reţele de socializare sau de la rude şi vecini şi ajung la noi când este deja mult prea târziu”, a adăugat medicul Claudia Malancea.
„Eu zic că vaccinul m-a ajutat”
Ieri, singurii pacienţi neintubaţi pe secţia ATI a SJU erau cei vaccinati, care au trecut mai uşor prin boală. Astfel, dintre cei 17 pacienţi de pe reanimare, 11 erau intubaţi.
„Vaccinul l-am făcut pe 30 mai. Acum am zis că sunt răcită şi tot am aşteptat. Am venit când am văzut că se agravează treaba. A dat Dumnezeu şi am scăpat. Eu zic că vaccinul m-a ajutat. A fost mai uşor faţă de alţii, care nu s-au vaccinat”, a spus o femeie care aştepta ca în zilele următoare să fie externată de pe secţie.
De la începutul pandemiei și până miercuri, în România au murit 49.115 oameni confirmați cu Covid-19. Cele mai multe decese sunt în București, însă ponderea acestora raportat la numărul de îmbolnăviri este una mică – 1,49%. În cinci județe, rata de mortalitate este de peste 5%. Botoşani este unul dintre ele, cu 5,01%.