Contrabanda cu ţigări a ajuns la un nou episod şocant petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică în judeţul Botoşani.
Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din satul Bogdăneşti, comuna Santa Mare, a ajuns la spital în stare critică, după ce a fost împuşcat în cap de către poliţiştii de frontieră.
Incidentul a avut loc la puţin timp după miezul nopţii, în Santa Mare. Un echipaj al Poliţiei de Frontieră de la Româneşti, care acționa în zonă, a efectuat semnal de oprire unui autoturism marca Seat. Cel aflat la volan nu a oprit şi l-a acroşat uşor pe unul dintre poliţişti, după care a accelerat. În acel moment, poliţistul lovit de maşină a scos pistolul, trăgând în aer, dar şi spre maşina care trecuse de el, mai multe focuri de armă. Câteva dintre gloanţele trase au atins autoturismul aflat în mişcare, unul dintre acestea lovindu-l în cap pe şofer.
La faţa locului a ajuns un echipaj al SMURD, chemat de poliţişti, care a preluat victima în stare gravă. Tânărul a fost transportat la Urgenţe, unde s-a încercat stabilizarea lui. Glonţul i-a intrat în ceafă şi a traversat toată cutia craniană, oprindu-se în zona feţei. La radiografii, părţi metalice puteau fi observate încă în cutia craniană. Tânărul se afla în comă profundă, acesta fiind trimis la Iaşi pentru a se încerca scoaterea fragmentelor metalice. Cadrele medicale spun, însă, că starea este una foarte gravă. „Pacientul a fost preluat din serviciul UPU în comă de gradul IV, intubat şi ventilat mecanic. Acesta prezenta un traumatism cranian acut deschis, cu plagă împuşcată transfixiantă, cu retenţie de corpi străini. A fost transferat la Neurochirurgie Iaşi, cu prognostic rezervat”, a precizat Cristi Calimandriuc, asistent în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoşani.
Anchetă deschisă de polițiști
Nu mai puţin de 12 focuri au tras poliţiştii înspre maşina fugară.
Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, care a preluat cercetarea sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și contrabandă.
Din primele cercetări la faţa locului, se pare că în maşină au fost găsite mai multe baxuri cu ţigări de contrabandă, învelite în folie neagră, iar maşina implicată în accident avea număr de înmatriculare fals.
Tânărul se pare că a avut o viaţă mai agitată până în prezent. Anul trecut a ajuns la urgenţe ca urmare a unei agresiuni, fiind diagnosticat cu o contuzie de mandibulă, cu un an înainte a ajuns cu o plagă tăiată la o mână, iar în 2017 cu o plagă tăiată la picior.