Spitalul de boli cronice şi îngrijiri paliative, obiectiv început în toamna anului 2017, reprezintă încă o dovadă a incapacităţii multor oficiali şi funcţionari plătiţi de către stat de a se plia pe urgenţele şi nevoile cetăţenilor. În plin val patru al pandemiei, când această unitate nouă putea primi pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 pentru a-i trata în cele mai bune condiţii, municipalitatea încă nu a reuşit să finalizeze lucrările la utilităţi. Şi chiar dacă acestea ar fi finalizate, mai sunt încă multe lucruri de pus la punct, astfel că, cel mai probabil, spitalul ar putea fi deschis abia în primăvara anului viitor, când probabil va trece şi valul pandemic.
„Se lucrează”
La această dată se lucrează la racordul la reţeaua termică. „Este singura lucrare care ne-a mai rămas, care se va finaliza în maxim două luni. Avem probleme deosebite cu traseul, pe care a trebuit să-l modificăm pentru această reţea de alimentare cu energie termică, pentru că acolo sunt o serie de proprietăţi private care nu au fost luate în calcul atunci când s-a aprobat acest spital, cu branşamentele aferente şi trebuie să găsim soluţii. Sunt unele soluţii identificate, dar avem nevoie de dispoziţii de şantier şi de a modifica traseul. Şi în acest moment se lucrează la reţeaua de energie termică”, a declarat primarul Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, spitalul este deja racordat la reţelele de apă, canalizare şi energie electrică.
De la câteva luni s-a ajuns la un an
În noiembrie 2020 a fost semnat contractul pentru racordarea spitalului la reţeaua electrică. Tot atunci se anunţa că, în ce privește branşamentul pentru energie termică, apă şi canalizare, proiectarea este finalizată, urmând a fi demarată procedura pentru desemnarea constructorului. „Îmi doresc să avem utilitățile cât mai repede finalizate. Accelerăm cât de mult putem, dar nu se poate ca, după un număr atât de mare de ani în care nu s-a făcut nimic, în două săptămâni să rezolvăm totul. De ce nu s-a făcut din timp, odată cu începerea construcţiei, este o întrebare la care eu nu vă pot răspunde, nu am fost decident pe acest subiect, şi, repet, am preluat lucrurile aşa cum sunt. Nu vreau să mă plâng de o grea moştenire, încerc să rezolv lucrurile împreună cu colegii mei, astfel încât să avem rezultate mai bune decât au fost până acum”, spunea atunci Cosmin Andrei.
Cu toate asigurările date de primar, abia pe 22 iunie 2021, municipalitatea a semnat contractul cu câştigătorul licitaţiei vizând racordarea la reţeaua de apă-canal şi termie. Cosmin Andrei anunţa că firma câştigătoare a contractului avea la dispoziţie trei luni pentru executarea lucrărilor. Şi asta pentru că noul spital era deja racordat la rețeaua de energie electrică.
De cealaltă parte, reprezentanții firmei care a construit spitalul susţineau că unitatea este gata, însă nu putea fi predată Companiei Naționale de Investiții (CNI) din cauză că nu era racordată la utilități.
„Acest spital este gata în totalitate, 100%”
În mai 2021, Radu Mihalache, reprezentantul firmei Victor Construct, i-a chemat pe ziariştii botoşăneni să le prezinte spitalul, după ce primarul Cosmin Andrei a declarat că lucrările nu au fost finalizate. „Cei de la CNI, cu care avem contract, nu doresc să facă recepția fără utilități. Domnul primar apare frecvent în presă și spune că obiectivul nu este gata. V-am chemat pe dumneavoastră, presa, să facem o pre-recepție. Este o procedură atipică, dar cred că este corectă pentru informarea botoșănenilor și a opiniei publice, în general. Acest spital este gata în totalitate, 100%. Suntem dispuși să facem orice fel de recepție, că este o prerecepție, că e o recepție parțială, să ne fie preluat acest obiectiv pentru că suntem prinși cu garanția”, declara atunci Radu Mihalache.
„A fost pus acolo la hei rup”
Funcţionarii plătiţi din fonduri publice sunt experţi în a da explicaţii de ce nu se poate inaugura un obiectiv, dar corigenţi când vine vorba să mişte lucrurile. Aşa se întâmplă şi în cazul acestui spital. Astfel, problemele întâmpinate în realizarea reţelei de încălzire pleacă de la faptul că în zonă sunt terenuri care nu aparţin municipalităţii. „Spitalul a fost pus acolo la hei rup. S-a spus <facem aici spital>, fără a se ţine cont de faptul că foarte puţin din terenul din jurul spitalului este al nostru”, a declarat un oficial din primărie. În aceste condiţii, a fost necesară stabilirea unui alt traseu pentru racordul la reţeaua de energie termică. Edilii nu s-au folosit însă de prerogativele pe care le au în actuala criză sanitară, în care, pornind de la necesitatea deschiderii unui nou spital, puteau fi făcute lucrări chiar şi pe terenuri private, mai ales în timpul stării de urgenţă. În plus, chiar şi cu aceste inconveniente, edilii au avut la dispoziţie patru ani să se gândească la ele, nu acum, când spitalul ar trebui inaugurat.
Se estimează că lucrările la reţeaua termică ar putea fi terminate la finele lunii octombrie. Dar nici atunci spitalul nu va putea primi pacienţi. Pentru că mai sunt de făcut unele dotări care ţin de municipalitate, inclusiv modificări în spaţiul destinat centralei, pentru că trebuie pus un schimbător de căldură.
Urmează birocraţia acreditării şi angajărilor
„Urmează să avem discuţii în ce priveşte acreditarea acestui spital, aşa cum a fost gândit, pentru îngrijiri paliative, sau pentru a fi luate alte decizii pentru transformarea în spital Covid sau suport Covid”, a mai spus primarul. Acreditarea nu poate fi făcută peste noapte. Mai mult, este de durată şi procedura de angajare a personalului. Altfel spus, vor mai trece luni bune până când botoşănenii să poată spune că au un nou spital în oraş.
CNI nu poate recepţiona investiţia fără utilităţi
Acest spital, ridicat lângă Spitalul de Recuperare, a devenit un măr al discordiei între politicieni, dar și medici, deopotrivă. Fiind singurul din judeţ dotat cu sursă proprie de oxigen pentru fiecare pat din saloane, spitalul se preta cel mai bine pentru a fi transformat în unitate Covid.
În aprilie 2021, prefectul Dan Nechifor a făcut demersuri la CNI, beneficiarul lucrării, care trebuie să facă recepţia. Reprezentanţii instituţiei au spus că recepţia nu este posibilă din cauză că noul spital nu este racordat la utilităţi, aruncând vina în curtea Primăriei Botoşani. De cealaltă parte, reprezentanţii primăriei susţineau că nu există o comunicare şi o colaborare bună cu CNI.
Cele mai bune condiţii din judeţ
Această unitate este destinată, conform proiectului iniţial, bolnavilor care sunt în stadii terminale ale unor boli cronice grave şi care, în felul acesta, pot fi îngrijiţi de personal de specialitate. Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin CNI. Spitalul este dotat cu paturi ultramoderne, saloane cu baie proprie, televizor, sistem de apel al asistentelor, oxigen la fiecare pat.
Demersurile pentru noul spital au fost făcute încă din anul 2013 de către deputatul Tamara Ciofu, însă lucrările au început în noiembrie 2017.
„Am simţit o furie imensă”
Finalizarea lucrărilor este aşteptată de mulţi botoşăneni care au rude care se confruntă cu grave probleme de sănătate. „Am simțit o furie imensă. Pe oamenii politici din orașul nostru, din țara asta, pe cei care ar trebui să aibă grijă de sănătatea noastră! De ceva timp avem acel spital de îngrijiri paliative. Este mare, aici ar putea fi îngrijiți oameni. De ce nu funcționează acest spital? Dacă nu sunt bani să facem o chetă publică. Credința adevărată înseamnă fapte! Și sunt atâția oameni care au nevoie de ajutor!”, a transmis profesorul pensionar Florentina Dănilă.