Situaţie fără precedent în judeţ. Într-un interval de doar patru zile, la Botoşani au venit pe lume tot atâţia bebeluşi, însă nu oricum. Toţi patru au fost născuţi nu doar fără supraveghere medicală, ci pur şi simplu sub cerul liber.
Şirul neobişnuit de naşteri a început în noaptea zilei de 29 iulie. Atunci, o femeie, în vârstă de 28 de ani, din Hlipiceni, aflată la a şasea naştere, a adus pe lume un băieţel de 3.400 de grame. Pe femeie au apucat-o durerile facerii la câteva ore după miezul nopţii şi şi-a dat seama că era prea târziu pentru a mai apela la cadrele medicale, mai ales că drumul până la Hlipiceni este unul extrem de distrus, iar o ambulanţă îl parcurge în aproape o oră. Din cauza durerii, femeia a ieşit în curtea casei, iar naşterea s-a petrecut chiar acolo, copilul venind pe lume pe pământul din grădină. Femeia a fost ajutată de mama ei, care a tăiat cordonul ombilical cu un foarfece, după care cele două au apelat la ajutorul cadrelor medicale de la ambulanţă, care au transportat mama şi copilul la Maternitate.
Copil adus pe lume în drum spre stână
Câteva ore mai târziu, un alt băiat, de 2.800 de grame, a fost adus pe lume în satul Dracşani, din comuna Suliţa. Mama micuţului, aflată la a patra naştere la 23 de ani, a mers să îl viziteze pe tatăl copilului, care lucra la o stână în afara satului.
Doar că pe femeie au luat-o durerile facerii chiar pe câmp, în drum spre stână. A mai apucat să îşi sune soţul, care a venit în întâmpinarea ei şi a ajutat-o să nască chiar în mijlocul câmpului, bărbatul nemaiputând să o ducă nici măcar până la stâna unde lucra. Ulterior, femeia şi copilul au fost internaţi la Maternitate, după ce au fost preluaţi de o ambulanţă.
Naştere pe câmp la doar 15 ani, după o sarcină ascunsă
Unul dintre cele mai grave cazuri a fost, însă, cel al unei fete de doar 15 ani. În noaptea de 31 spre 1 august, tânăra, din comuna Albeşti, a simţit că îi vine sorocul să nască. Speriată, fără a fi fost consiliată de nimeni, tânăra a părăsit casa bunicilor, acolo unde locuia şi a fugit pe un câmp din afara satului. Mama fetei, plecată în Italia, nu ştia nimic despre sarcină cum de altfel nu ştiau nici bunicii acesteia. Copila a reuşit să mascheze sarcina de toată lumea, iar când i-a venit sorocul, a fugit pe câmp, unde a stat mai bine de cinci ore.
Spre şocul cadrelor medicale, aceasta a născut singură, complet nesupravegheată, suferind leziuni destul de grave. Ulterior fata s-a întors acasă la bunici, spre dimineaţă, cu bebeluşul în braţe, aproape leşinată şi amândoi plini de sânge. Speriaţi, bunicii au sunat la 112, dar şi la mama fetei, în Italia.
Copila a fost transportată, împreună cu copilul ei, de 3.000 de grame, la spital.
Bebeluş născut în şanţ
Cel de-al patrulea caz a fost al unei femei aflată la a şaptea naştere. Totul s-a petrecut în noaptea zilei de 2 august. De această dată, femeia, din Vorniceni, a apelat la ajutorul ambulanţei când a simţit că ar trebui să nască. Doar că, din cauza distanţei lungi şi a drumului impracticabil, bebeluşul s-a grăbit să vină pe lume înaintea sosirii echipajului medical. Femeia a plecat pe jos pe drum, pentru a veni în întâmpinarea cadrelor medicale, împreună cu o vecină şi cu soţul ei. Doar că la un moment dat au luat-o durerile facerii, astfel că a născut în şanţ, pe marginea drumului. Când ambulanţa a sosit în zonă, femeia deja era cu bebeluşul lângă ea, o fetiţă de 3.500 de grame. Cadrele medicale le-au acordat imediat celor doi primul ajutor, după care i-au transportat la spital. Micuţa a fost internată la terapie intensivă, din cauza unor probleme respiratorii la naştere.
„Naşterea în afara spitalului prezintă numeroase riscuri”
Medicii specialişti spun că este pentru prima dată când au parte de o astfel de situaţie şi atrag atenţia asupra faptului că în lipsa unui ajutor medical, copilul poate avea mult de suferit la naştere, sau chiar după.
„Din păcate fetiţa prezintă semne de detresă respiratorie şi este admisă în Terapie intensivă. Naşterea în afara spitalului prezintă numeroase riscuri de la cel infecţios – anumite proceduri la nou-născut necesită mediu steril, până la hipotermie. De altfel, doi dintre copii au prezentat hipotermie, chiar cu temperaturile ridicate de afară. Dar cel mai important pentru copil sunt riscurile hipoxice, asfixia care poate apărea într-o naştere neasistată de personal specializat”, a precizat medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei neonatologie din cadrul Maternităţii Botoşani.