O istorie întinsă pe zeci de hectare stă îngropată la Botoşani din cauza lipsei de bani, de personal şi de interes a autorităţilor. Deşi zona ar putea fi transformată într-un adevărat punct turistic, aceasta a fost abandonată în urmă cu zeci de ani şi este acoperită, an după an, de culturi agricole.
În urmă cu aproximativ 60 de ani, la 15 kilometri de Botoşani, în localitatea Stânceşti, au fost descoperite două situri arheologice inestimabile ca valoare, acestea fiind cele mai mari ca suprafață de pe teritoriul țării. Este vorba despre două cetăţi traco – getice, care se întind pe o suprafaţă de aproape 50 de hectare şi sunt probabil între primele aşezări fortificate din sud-estul Europei. Ambele cetăţi comunică între ele şi au fost ridicate acum 2.500 de ani, în secolele VI-III.
Cetatea I se întinde pe o suprafață de 18 hectare, iar cetatea a II-a pe 23 de hectare. „Nu avem identificat nimic deocamdată similar ca suprafață sau ca elemente de fortificare atât de complexe”, spune arheologul Muzeului Județean, Adela Kovacs.
Săpături făcute în anii ′60-′70
Ultimele săpături au fost realizate între anii 1960-1970 (exceptând anul 1969), acestea fiind coordonate de Adrian C. Florescu și soția sa Marilena Florescu, de la Institutul de Arheologie din Iași.
„În primul rând nu s-au mai efectuat săpături din cauza că a intervenit decesul prematur al coordonatorului săpăturii, apoi a fost o lungă perioadă de timp în care cercetarea sistematică din Romania a fost subfinanțată”, explică Adela Kovacs.
Istoricii spun că situl de la Stâncești are un potențial enorm, atat din punct de vedere al descopririlor care s-ar putea face acolo cât și pentru componenta turistică ce s-ar dezvolta în jurul cetății. Pentru explorarea și exploatarea fortificației de la Stîncești ar fi nevoie de o sumă uriașă. „Zece milioane de euro, minimum. Asta în afară de achiziții de teren, pentru că sunt cercetări, tot felul de lucruri, amenajări, ele trebuie puse într-un proiect turistic”, declara în urmă cu câţiva ani Dănuț Huțu, șeful Direcției de Cultură Botoșani.
Un alt motiv care împiedică exploatarea celor două situri este lipsa acută de personal cu care se confruntă Muzeul Judeţean. „Încercăm să mergem înainte cu această săpătură sistematică, deși trendul se mută către cercetările preventive. Adică în momentul în care un investitor urmează să desfășoare o activitate de genul construcție, noi suntem obligați prin lege să mergem să efectuam săpături în zona respectivă și atunci săpătura sistematică cade pe planul doi”, a explicat Adela Kovacs.
Cetăți construite cu scop de apărare
Cele două cetăţi de la Stânceşti au fost construite de către geți cu scop de apărare, acestea putând adăposti un număr foarte mare de oameni. Arheologul spune că cei de care se apărau geții sunt, probabil, sciții, o populație mai puțin cunoscută în bibliografia românească.
„Această populație de origine anatoliană, pătrunde la începutul secolului VI Î.HR, inclusiv în zona Podișului Moldovei și în zona Ucrainei, și cu care acești autohtoni, geții care erau instalați în cetăți, ar fi avut conflicte inclusiv militare. Știm acest lucru, în primul rând, datorită cantităților mari de vârfuri de săgeți de tip scitic, apoi avem tezaurul descoperit în cetatea a II-a, ca urmare a unor săpături arheologice, care se pare că ar fi fost, de fapt, o pradă de război”, a mai spus arheologul Muzeului Judeţean.
Urme de locuire, în cetatea I
În urmă cu aproximativ trei ani la Stânceşti a fost făcută o magnetometrie ( n.r. metodă geofizică folosită de arheologi pentru a descoperi dacă în pământ sunt sau nu așezări vechi) pe o porțiune din cetatea I, din care au rezultat și anomalii care arată urme de locuire.
„Aceste urme nu sunt foarte consistente, mai exact urmele de chirpic care dau harta geomagnetică a sitului, nu sunt foarte bine arse, este clar că au ars, dar nu la o temperatura foarte mare, și nici nu au fost construcții foarte solide. Așa că, urmele lăsate în pământ există, dar urmează să le verificăm și prin cercetări arheologice mai ample. Probabil de anul viitor o să începem și o săpătură de verificare a acestor anomalii geomagnetice”, a adăugat Adela Kovacs.
În cadrul primelor săpături, cele din anii ′60-′70, Adrian C. Florescu, împreună cu soția sa, au găsit o cantitate mai mare de chirpic în cetatea I, ceea ce duce la ideea ca acolo a locuit populația perioadei sau că acolo se desfășura comerțul.
„Nu sunt foarte multe locuințe cercetare, sunt câteva complexe care ar fi putut fi de locuite și în afară de asta au fost descoperite inclusiv materiale cu cutene în cetatea I care urmează să fie prelucrate pentru că la vremea respectivă nu au fost nici posibilitățile materiale și nici timpul la dispoziție de a valorifica aceste materiale care se află practic sub cetate, sub nivelul getic”, declară arheologul.
Obiecte de tezaur descoperite la Stânceşti
În urma săpăturilor de la Stânceşti a fost descoperită şi una dintre cele mai importante comori ale României. Un veritabil simbol mistic, reprezentând prin capul de mistreţ, corpul de peşte şi coada de pasăre apa, aerul şi pământul.
Piesa de orfevrărie (n.r., meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase) are o lungime de 47,80 centimetri, o lăţime de 9,70 centrimeti şi o greutate de aproximativ 100 de grame de aur. Piesa a făcut senzaţie în lumea ştiinţifică. După ce a fost studiat şi interpretat, simbolul de la Stânceşti şi-a găsit un loc în sala tezaurului de la Muzeul Naţional de Istorie. Arheologii cred ca acest simbol a fost luat ca pradă în urma unei victorii împotriva sciţilor.
Potrivit legendei, acest obiect a fost dăruit de regele Burebista comandantului cetăților din Stâncești, transmițând următoarele: „Să fiți necruțători precum mistrețul, să vă strecurați printre dușmani precum peștele și să vă năpustiți asupra dușmanilor, precum pasărea”.
„Aceste monumente se distrug”
După 1990 terenurile pe care se află siturile de la Stânceşti au fost retrocedate, iar locuitorii au băgat plugul şi au arat şi semănat 2500 de ani de istorie. Pe aceste terenuri a fost cultivat în principal porumb. De lungul anilor au mai existat câteva intenţii pentru ca zona să fie cercetată, însă niciuna nu s-a concretizat. După câteva decenii, autorităţile judeţene nu au reuşi nici măcar să monteze un indicator care să amintească, măcar, de prezenţa cetăţilor.
Adela Kovacs spune că agricultura din zilele noastre masează cantități mari de pământ, le aduc la suprafață, iar în fiecare primăvară și toamnă în zona respectivă se găsesc paturi de cioburi, materiale arheologice care ies la suprafață.
„Pentru a putea săpa, proprietarii ar trebui despăgubiți sau dat teren în altă parte. Aceste monumente se distrug inclusiv prin activități agricole și utilajele tot mai performante care ară tot mai adânc. Aceste situri pot fi exploatate, dacă vrem să săpăm în cetatea I avem nevoie de acordul proprietarilor, iar în cetatea a II-a, acordul de la Ocolul Silvic. Practic lipsa personalului și a timpului efectiv este problema”, a încheiat Adela Kovacs.
