Moare cumplită aleasă de o femeie în vârstă de 40 de ani. Aceasta s-a aruncat brusc în faţa trenului Dorohoi-Iaşi. Tragedia a avut loc duminică la amiază, în apropiere de gara din dreptul localităţii Truşeşti. Poliţiştii nu au încă nici o explicaţie pentru gestul cumplit la care a recurs femeia.
Potrivit mecanicului locomotivei, aceasta mergea pe lângă calea ferată. Bărbatul a văzut-o de la distanţă, iar mersul ei era continuu, pe lângă linie, fără a da semne a ceea ce avea să urmeze. În momentul în care trenul s-a apropiat de ea, însă, femeia pur şi simplu s-a aruncat cu tot trupul pe linie, în faţa locomotivei. Nu a mai fost nici o posibilitate pentru conductor de a evita impactul, mastodontul putând fi oprit abia peste câteva zeci de metri.
Acesta a apelat imediat serviciul 112, la faţa locului ajungând un echipaj de la ambulanţa Truşeşti, care însă nu a mai putut face nimic pentru femeie. Leziunile suferite de aceasta la nivelul întregului corp au făcut imposibilă resuscitarea ei.
Anchetă deschisă de poliţişti
Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Botoşani, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.
În acest sens, trupul femeii a fost preluat de medicii legişti, fiind dispusă efectuarea unei autopsii.
Caz similar în urmă cu doar două săptămâni
Cazul este al doilea de acest fel în doar două săptămâni. La mijlocul lunii iunie, un tânăr de 19 ani s-a aruncat în faţa aceluiaşi tren de călători. Atunci, însă, tânărul şi-a anunţat planul morbid cu câteva ore înainte, printr-o transmisiune live pe contul lui de socializare.
Înainte de a-şi duce planul macabru la bun sfârşit acesta a pus pe o pagină de socializare mai multe poze cu el lângă calea ferată şi lângă o cruce. De asemenea acesta a făcut un live în care spunea ce are de gând să facă. În filmarea realizată cu aproximativ o oră înainte de trecerea trenului prin zona respectivă, tânărul părea a fi în stare de ebrietate şi spunea că s-a săturat de viaţă. La un moment dat acesta s-a întins pe calea ferată şi de câteva ori a izbucnit în lacrimi, în timp ce le vorbea celor care îl priveau prin intermediul aplicaţiei de socializare.
Potrivit unor localnici, băiatul ar fi recurs la acest gest în urma unor certuri cu mama lui. „A stat o săptămână şi a dormit prin sat şi pe malul râului prin boscheţi, fiindcă în sat aşa se ştia, că se certase cu mama lui şi nu îl mai primea acasă. Dumnezeu să îl ierte!”, a spus o tânără din aceeaşi comună. În cazul gestului de duminică, însă, nu au existat indicii care să explice gestul cumplit al femeii nici înainte, nici după ce a avut loc tragedia.
Distanţa dintre locurile în care au avut loc cele două tragedii este de doar 10 kilometri. Astfel, dacă primul caz a avut loc în zona localităţii Jijia, acesta a avut în apropiere de Truşeşti, adică la două staţii distanţă, pe care trenul le parcurge în aproape 30 de minute.
Tren urmărit de tragedii
Trenul Dorohoi-Iaşi este deja considerat un adevărat tren al groazei. Asta după ce un minor a fost spulberat de locomotiva acestui tren în momentul în care se afla în preajma căii ferate, iar un bărbat de 47 de ani, din Albeşti, şi-a pus capul pe linia de tren la trecerea personalului prin localitate. În luna iulie a anului trecut, bărbatul și-a înjunghiat fosta iubită de mai multe ori, după care a fugit. Femeia a fost preluată în stare gravă de o ambulanță și dusă la spital, iar pe urmele bărbatului au pornit aproape 40 de polițiști și jandarmi, dar și un câine de urmă.
Simțindu-se încolțit și realizând că risca să fie acuzat de tentativă de omor, bărbatul s-a aruncat în faţa trenului.
Tragedie evitată de conductor
Un alt episod care se putea termina tragic a fost înregistrat în iarna anului trecut, când mecanicul trenului a suferit un accident vascular cerebral chiar când era în mers. Doar şansa şi prezenţa de spirit a bărbatului de 50 de ani au făcut ca totul să nu se termine tragic. Totul s-a petrecut la o jumătate de oră după plecarea din staţia din Dorohoi. Mecanicul de locomotivă a început să se simtă rău şi imediat după ce a trecut de halta Mateieni, bărbatul a simţit o durere puternică de cap, după care, la scurt timp, nu şi-a mai simţit partea dreaptă a corpului. Acesta nu şi-a pierdut, însă, în niciun moment, cumpătul şi a reuşit să oprească trenul în următoarea haltă, Vorniceni, câteva minute mai târziu. Ulterior a sunat la 112 şi o ambulanţă l-a luat din tren şi l-a transportat la spital.
Acum câteva zile, acelaşi tren a ucis o vacă ce a sărit pe linia de cale ferată. În urma impactului, locomotiva a deraiat de pe şine, fiind nevoie de aproape 12 ore pentru a fi repusă pe roţi, iar zecile de călători din tren au aşteptat câteva ore până la sosirea unei alte garnituri în zonă pentru a-i prelua.