Toți cei opt polițiști arestați în urma anchetei DNA sunt liberi. Astăzi, Curtea de Apel Suceava a admis contestațiile acestora și a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 25 de zile. Astfel, cei opt vor trebui să respecte mai multe măsuri stabilite de judecători. Totodată, instanța a dispus punerea lor de libertate de îndată. Fiind vorba de o decizie definitivă, cei opt vor reveni acasă. „Soluția pronunțată de judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Suceava este una corectă, iar măsura controlului judiciar dispusă este suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale”, a spus avocatul Georgiana Vargan, care i-a reprezentat pe unii dintre inculpați.
Procurorii au anunțat că vor solicita, însă, corectarea controlului judiciar întrucât instanța a omis să facă mențiuni cu privire la protejarea martorilor care au acceptat să dea declarații în dosar. Asta pentru că, potrivit deciziei Curții de Apel Suceava, cei opt polițiști au doar interdicția de a discuta între ei. Totodată, procurorii DNA spun că a mai fost omis un aspect, respectiv cel al aplicării măsurii privind interzicerea desfășurării activității în exercitarea căreia au fost săvârșite faptele. Asta pentru că, din punct de vedere strict juridic, polițiștii cercetați care sunt încă în activitate ar putea reveni la serviciu chiar pe funcțiile deținute anterior reținerii, adică în Serviciul Rutier. „Vom modifica conținutul controlului judiciar astfel încât masurile să fie aceleași pentru toți cei cercetați în dosar. Dacă nu sunt de acord, să se adreseze instanței și tot instanța să decidă dacă procurorii au greșit sau nu”, au spus procurorii DNA.
Măsuri impuse de judecători
Potrivit judecătorilor, polițiștii anchetați trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați, trebuie să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, ori instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei, trebuie să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat și nu au voie să depăşească limita teritorială a județului Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară, sau a instanţei de judecată. Totodată, ei nu au voie să se se apropie unii de alții şi nici să comunice direct sau indirect între ei, pe nicio cale.
Unul dintre judecători a făcut cerere de abținere
Decizia Curții de Apel privind eliberarea celor opt polițiști a venit după ce instanța a hotărât, luni, pe 7 iunie a.c., amânarea pronunțării. Nu a fost întâmplător pentru că unul dintre magistrații care a făcut parte din completul de judecată a formulat o cerere de abținere. Este vorba de judecătorul Ovidiu Biciușcă, care este originar din Săveni. Care au fost motivele acestei cereri, este greu de spus întrucât ele nu sunt publice. Cert este că potrivit Codului de procedură penală, motivele pot fi relațiile de rudenie sau atunci când judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. În schimb, mai există o prevedere generală, „atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa”, iar aici ar putea fi vorba de faptul că provine din același județ cu inculpații. Cert este că cererea sa a fost analizată în ședință de Consiliu și a fost respinsă ca „nefondată”, iar magistratul a rămas să facă parte din completul de judecată.
Polițiștii au petrecut șase zile în arest
Cei opt polițiști au fost arestați săptămâna trecută, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au organizat, pe 2 iunie a.c., 20 de percheziții în județul Botoșani, dintre care una la sediul Poliției Rutiere, iar restul la locuințele unor polițiști din cadrul Serviciului Rutier. În urma descinderilor, procurorii au dispus reținerea a 12 persoane dintre care 11 polițiști și un șofer. Ulterior, pe 3 iunie a.c., în baza probelor administrate, Tribunalul Suceava a dispus arestarea a opt dintre polițiști, respectiv comisarul Eduard Iacob și agenții de poliție Robert Fecioru, Cătălin Luca, Gabriel Botezatu, Ionel Balan, Iulian Stelian Coșman, Viorel Anton și Ciprian Rusu. Totodată, alți opt actuali sau foști agenți din cadrul Serviciului Rutier au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Este vorba de Constantin Dorel Gherasim, Ionuţ Pavel Guriuc, Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Ştefan Bunduc, Nicolae Ovidiu Puşcaşu, Lucian Ripiceanu şi Sorin Guraliuc.
Poliţişti acuzaţă că au luat şpagă
„În perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpaţi, poliţişti în cadrul I.P.J. Botoşani – Serviciul Rutier, inclusiv ofiţerul de poliţie, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei şi 100 euro de la mai mulţi conducători auto opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier”, se precizează într-un comunicat al DNA.
Prin urmare, față de agenți cercetările se derulează sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită şi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În schimb, în cazul ofițerului, acuzațiile sunt mai grave și, pe lângă luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, mai apar și alte fapte respectiv fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi favorizarea făptuitorului. Asta pentru că, în perioada 31 martie 2019 – 9 iulie 2020, ofiţerul ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţii de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect punerea în circulaţie sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice. Prin aceste demersuri, susțin procurorii DNA, ofiţerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a unui șofer, cercetat în dosar pentru dare de mită, şi emiterea unei soluţii procedurale de netrimitere în judecată.
Până la pronunțarea unei sentințe judecătorești definitive, cei anchetați beneficiază de prezumția de nevinovăție.