marți, aprilie 1, 2025
AcasăPrima PaginăBărbat arestat pentru omor. Și-a ucis concubina în bătaie

Bărbat arestat pentru omor. Și-a ucis concubina în bătaie

Un bărbat de 43 de ani din comuna Păltiniș a fost arestat preventiv de magistrații Tribunalului Botoșani, sub acuzația de omor, după ce a ucis-o în bătaie pe concubina sa. Agresiunea a avut loc în seara zilei de 29 aprilie a.c., la o stână de pe raza satul Horodiștea, pe fondul unui conflict izbucnit între cei doi. Lovită cu un leaț, dar și cu pumnii și cu picioarele, femeia a suferit mai multe traumatisme și a căzut în comă profundă. Găsită inconștientă de proprietarul stânei, care venise la muncă a doua zi dimineață, femeia a fost pusă într-un faeton pentru a fi transportată la spital, însă pe drum a decedat.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor, iar inițial dosarul penal deschis în cauză a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Necropsia efectuată de medicii legiști a arătat însă că femeia, Marcela Vieriu, a murit în urma loviturilor primite. Prin urmare, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, care continuă investigațiile. „Potrivit concluziilor provizorii ale medicilor legiști, decesul a survenit pe fondul șocului traumatic și, chiar dacă loviturile nu au vizat zone vitale, s-a decis schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor”, a precizat Valeriu Chihaia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Faptă comisă la beţie

Reținut pentru cercetări, bărbatul, Liviu Nechita a recunoscut conflictul avut cu femeia, însă nu a fost în stare să spună ce anume a declanșat ieșirea lui violentă întrucât în momentul comiterii faptei era beat criță, conflictul având loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În baza probelor administrate de procurori, el a fost prezentat sâmbătă, pe 1 mai a.c., în fața unui complet de judecată de drepturi și libertăți de la Tribunalul Botoșani, care a dispus arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, măsură rămasă definitivă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10.6 °
10 °
94 %
2.1kmh
100 %
mar
16 °
mie
9 °
J
7 °
vin
10 °
S
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...