După un an de la diagnosticarea primului caz de Covid19 la Botoşani Secţia de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului Judeţean Botoşani a devenit locul în care speranţa, durerea şi deznădejdea convieţuiesc pe fiecare centimetru pătrat. Acesta a devenit locul unde nu doresc să ajungă nici pacienţii, dar nici personalul medical, epuizat şi hăituit de cazurile grave cu care se confruntă.
Pe holurile secţiei pluteşte o linişte bizară, spartă din când în când de sunetul aparatelor ce ţin oameni în viaţă. Din când în când apare câte un cadru medical, care veghează pacienţii, iar orice mişcare produce foşnet din cauza echipamentului de protecţie.
A fost o perioadă de câteva luni de linişte, când numărul cazurilor grave a scăzut, însă, pandemia îşi arată din nou colţii nemiloşi cu un al treilea val de îmbolnăviri. Odată cu acesta Secţia de reanimare Covid devine, din nou, neîncăpătoare. Cadrele medicale, care au văzut deja sute de pacienţi şi, din nefericire şi sute de decese s-au înarmat, din nou, cu speranţă şi credinţă, pe care încearcă să le-o ofere şi pacienţilor, acest fiind singurul “medicament” care încă le mai hrăneşte spiritele. Şi-au depăşit de mult atribuţiile, iar poveştile oamenilor care ajung pe secţia unde se duc bătălii pentru fiecare gură de oxigen, le-au marcat. Încearcă din răsputeri să fie alături de pacienţii pentru care spitalul a devenit acasă, dar şi de familiile acestora, iar sigurul lucru pe care îl doresc la schimb este să-şi vadă pacienţii plecând acasă sănătoşi.
“Noi ne dăm interesul. Când pleacă suntem cei mai bucuroşi, iar când se întâmplă nenorocirile care se întâmplă punem suflet. Noi credem că fiecare trebuie să aibă o şansă să plece”, spune un medic.
“Este greu pentru toţi”
Boala şi oboseala nu sunt, însă singurele lucruri cărora trebuie să le facă faţă. Cadrele medicale luptă şi cu cei care nu cred în acest virus şi care fac acuzaţii extrem de grave. “Auzim fel de fel de acuze. Şi o vecină mi-a spus că nu merge la spital pentru că o omorâm. Nimeni nu se trezeşte dimineaţa şi pleacă la muncă cu gândul să omoare oameni. Cum poate cineva gândi aşa ceva? Noi ne înarmăm cu răbdare, optimism şi încercăm să le transmitem şi bolnavilor din această stare. Pentru că ei şi aşa sunt cu moralul la pământ”, a spus Marinela Preda, asistent şef în cadrul Secţiei ATI.
De asemenea cadrele medicale încearcă să ţină legătura şi cu familiile bolnavilor ai căror aparţinători sunt plecaţi peste hotare, iar uneori îi ajută chiar să vorbească la telefon. “Zilele trecute am ajutat un bătrân de 90 de ani cu un apel video cu copiii lui. Din păcate s-a stins, dar a fost şi pentru familie şi pentru el un moment de bucurie. Au putut să se mai vadă încă o dată. Este greu pentru toţi, dar încercăm să trecem peste şi să ajutăm cât mai mult aceşti oameni”, a mai spus Marinela Preda.
“Vreau să mă salveze şi pe mine”
De multe ori, însă, în ciuda eforturilor, boala îşi ia tributul, oricât ar încerca personalul medical să ajute bolnavii. “Noi devenim şi noi un fel de membri ai familiilor lor. Ne povestesc de viaţa lor, de trecutul lor, unii ne spun ce planuri încă mai au, cand ies din spital. Din păcate, pe mulţi îi pierdem şi parcă ne pierdem şi noi o parte din noi în acele moment. Sunt foarte multe decese. Cu mult peste media unei secţii ATI de dinainte de pandemie”, a spus medicul Claudia Malancea, şeful secţiei ATI.
Unii dintre cei care ajung la ATI recunosc că până se se îmbolnăvească nu au crezut în acest virus. “Am simţit că nu mai am aer, o stare de oboseală şi am ajuns aici. E foarte grea boala asta. Nu am crezut, dar acum m-am convins, este foarte grea. Vreau să mă salveze şi pe mine”, spune, cu lacrimi în ochi, un pacient de la ATI.
O altă pacientă îi îndeamnă pe cei care au semne de boală să meargă la spital cât mai repede. „Sunt în spital de nouă zile, cu o respiraţie foarte grea, aşa am avut barometru. Majoritatea îşi spun semnul întrebării, dar dacă nu ajungi la spital, nu ai nicio şansă”, spune o altă pacientă de la ATI.
Doar 180 din 526 de pacienţi au supravieţuit
De la începutul pandemiei, pe Secţia de reanimare covid au intrat 526 de pacienţi. Dintre aceştia, doar 180 au suprvieţuit. Fiecare bolnav care pleacă din secţie lasă locul altuia, iar de mai bine de două săptămâni cele 15 locuri sunt mereu ocupate. Fiecare bolnav a cărui stare este ameliorată este considerat o victorie.
Un astfel de exemplu este cel al unui paceint de 75 de ani, care urmează să fie externat după ce starea lui s-a amelirat. De asemenea o femeie, care de la intubarea non invazivă a trecut la masca de oxigen are un optimis debordant şi spune că speră să îşi revadă cât mai repede copiii.
“Am doi copii, de 26 şi 25 de ani şi mai am doi copii luaţi în plasamant. S-au speriat când a venit salvarea şi m-a luat de acasă, dar le-am spus că aşa este cel mai bine. Dacă vrem să ne facem bine trebuie să venim imediat la spital. Nu e de glumit. Cadrele medicale de aici au avut grijă de mine şi mă simt mai bnie. Abia aştept să ies şi să îmi strâng din nou în braţe fetele”, a declarat femeia.
