Fostul șef al Consiliului Judeţean, Constantin Conțac, este pe cale să preia din nou conducerea Transporturi Auto SA (TASA). Așa cum „Monitorul de Botoșani” a anunțat deja, firma a fost băgată în insolvență de fiul lui Constantin Conţac, Liviu Conțac, la sfârșitul anului trecut, dar tatăl său a contestat în instanță decizia. „Am câștigat la Curtea de Apel Suceava, aștept motivarea instanței, convoc AGA și îl suspend pe Liviu din funcția de director. Apoi îi dau în judecată pe toți cei implicați și le cer despăgubiri, inclusiv pe Liviu, chiar dacă e fiul meu. Pe 3 august firma nu avea datorii, iar ei au băgat-o în insolvență”, a declarat Constantin Conțac. Pe lângă procesele din civil, Conțac-tatăl așteaptă și o acțiune din partea procurorilor.
„Eu am făcut plângere la prim-procurorul județului și mi-au trimis-o la municipiu, aștept de o lună și jumătate un răspuns. E o plângere penală legată de modul în care au fost înregistrate acțiunile firmei”, a completat Constantin Conțac.
„Nici ceilalți nu pot face nimic”
Intrarea în insolvență a TASA a dus la rezilierea multor contracte aflate în derulare, iar anularea hotărârii AGA prin care s-a cerut insolvența va cauza multe probleme de procedură. „Probabil va trebui să deschid alt proces, cu o nouă hotărâre AGA, pentru a anula insolvența, încă nu știu. Dar nu e adevărat că nu putea lucra firma, contractele s-au reziliat din alte motive. Pe Vorona-Oneaga nu sunt avize pentru lucrările prin pădure, nu TASA a fost cea care a creat probleme. Fără avize nu poți lucra, și veți vedea că nici cei care vor veni în locul nostru nu vor putea face mai multe dacă nu se obțin avizele”, a explicat Constantin Conțac.
Cedare cu scandal
Transporturi Auto SA (TASA) a fost preluată în vara trecută de Liviu Conțac, după ce a fost condusă mulți ani de tatăl său, Constantin Conțac.
În vara lui 2020, Constantin Conţac declara că i-a cedat fiului său „partea sa” de acţiuni. „I-am dat şi lui Liviu partea lui. Lui Bogdan îi dădusem deja partea lui. Am şi eu o vârstă”, declara atunci Constantin Conţac.
La câteva luni după preluare, Liviu Conțac a cerut intrarea în insolvență pentru TASA. Intrarea în insolvență a fost decisă pe 26 noiembrie într-o Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor (AGA), condusă de Liviu Conțac. Constantin Conțac a reacționat imediat și a contestat în instanță Hotărârea AGA de intrare în insolvență.
Conțac contestă și administratorul judiciar
Pe 22 decembrie, judecătorul sindic Ana Maria Corduneanu a desemnat ca administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență Rusu Alina. Constantin Conțac susține, însă, că Alina Rusu este afin cu Liviu Conțac, iar dosarul ar fi trebuit încredințat unei alte persoane.
În procedură, instanța a decis că administratorul judiciar va primi un onorariu provizoriu de 3.000 lei dar acesta ar putea crește, din martie, la 8.500 lei lunar. Datele de la Ministerul Finanțelor arată că firma lui Conțac a intrat pe pierdere în 2018. Dacă în 2011 avea un profit de 1,6 milioane de lei, Transporturi Auto SA a mers din ce în ce mai prost și a adunat pierderi de 3,25 milioane în 2018 și de aproape 3 milioane în 2019. Numărul de angajați a scăzut și el de la 160 la 129.
Liviu Conțac nu a răspuns nici apelurilor telefonice repetate, nici mesajelor trimise de reporteri după ce s-a făcut transferul firmei.