spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomePrima PaginăViolator tratat cu blândețe de lege

Violator tratat cu blândețe de lege

♦ Din cauza diferenţelor legislative dintre Marea Britanie şi România, un violator a scăpat de cinci ani de puşcărie  
♦ Gabriel Sebastian Bejinariu a fost condamnat după ce a încercat să violeze o femeie în vârstă de 53 de ani, împreună cu un alt român

Un botoșănean condamnat pentru viol în Marea Britanie a scăpat de aproape o treime din pedeapsă după ce a cerut să facă pușcărie în țară. Situația fost generată de diferențele legislative dintre cele două țări. Cum legea penală din România este mai blândă față de violatori, decât Codul penal britanic, magistrații Curții de Apel Suceava, care au admis transferul botoșăneanului în țară, au trebuit să reducă pedeapsa la maximul prevăzut de legea penală românească. Așa se face că din 17 ani de închisoare primiți în Marea Britanie, botoșăneanul s-a ales până la urmă cu o pedeapsă de 12 ani de detenție.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Gabriel Sebastian Bejinariu

În vârstă de 22 de ani, Gabriel Sebastian Bejinariu a fost acuzat de viol după ce pe 14 octombrie 2018, în timp ce se afla în orășelul Carshalton, a încercat să violeze o femeie în vârstă de 53 de ani, împreună cu un alt român. Capturat de polițiști la o săptămână de la comiterea faptei, botoșăneanul, originar din satul Brehuiești, comuna Vlădeni, a fost trimis în judecată și condamnat definitiv la 17 ani de închisoare.

Anul acesta, însă, autoritățile judiciare din Marea Britanie au solicitat transferul botoșăneanului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei. Cum Gabriel Sebastian Bejinariu și-a dat acordul, cererea a ajuns la Curtea de Apel Suceava, în vederea recunoașterii sentinței penale.

Prevederi legislative analizate de magistraţi

Puși în situația de a verifica legalitatea transferului, magistrații suceveni au analizat toate prevederile legii privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și au constatat că tânărul nu poate executa o pedeapsă mai mare decât prevede Codul penal românesc și prin urmare i-au redus condamnarea la 12 ani de închisoare.

„Având în vedere că maximul de pedeapsă prevăzut de legea română pentru infracțiunea de viol în formă agravată este de 12 ani închisoare, în baza art. (…) Curtea va adapta pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare aplicată persoanei condamnate de Curtea Coroanei Croydon (Marea Britanie), în sensul reducerii acesteia la maximul prevăzut de legea română pentru infracțiunea unică de viol prevăzută de art.  218 alin. 3 lit. f Cod penal, Bejinariu Gabriel Sebastian urmând să execute pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare. Totodată, Curtea va dispune transferarea persoanei condamnate Bejinariu Gabriel Sebastian într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 (doisprezece) ani închisoare”, se menționează în decizia Curții.

Botoşăneanul mai are de executat 10 ani de detenţie

Și asta nu este tot pentru că, tot potrivit legii privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, perioada executată în Marea Britanie, din momentul reținerii și până în momentul efectuării transferului, i se va scădea din pedeapsă. Prin urmare, botoșăneanul va avea de executat în România mai puțin de 10 ani de detenție.

 

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
94 %
1.8kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Jucătorii FC Botoșani, aplaudați la scenă deschisă (VIDEO)

Jucătorii FC Botoșani au ieșit de pe teren în aplauzele celor 5866 de spectatori la finalul confruntării pe care au câștigat-o cu FCSB, scor...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

Jucătorii FC Botoșani, aplaudați la scenă deschisă (VIDEO)

Jucătorii FC Botoșani au ieșit de pe teren în aplauzele celor 5866 de spectatori la finalul confruntării pe care au câștigat-o cu FCSB, scor...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Jucătorii FC Botoșani, aplaudați la scenă deschisă (VIDEO)

Jucătorii FC Botoșani au ieșit de pe teren în aplauzele celor 5866 de spectatori la finalul confruntării pe care au câștigat-o cu FCSB, scor...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...