Deşi uneori oamenii tind să le pună pe poziţii diametral opuse, există un loc în Botoşani unde medicina de ultimă generaţie se întâlneşte cu credinţa şi speranţa. „Monitorul” este singurul ziar din Botoşani care a intrat pe secţia ATI Covid din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”, acolo unde cadrele medicale, dar şi pacienţii, luptă, din ce în ce mai greu, pentru o gură de aer.
Secţia este în permanenţă plină, doi pacienţi sunt în aşteptare, iar personalul este dincolo de pragul epuizării. În loc de opt asistente sunt doar trei, la 15 paturi. Un medic şi doi infirmieri. Aceştia trebuie să lupte cu Covid, cu anxietatea, cu pacienţii agitaţi şi cu gândurile negre. De multe ori, însă, nu le rămâne decât să spere într-o minune.
„Prognosticul este…tragem speranţe şi ne aşteptăm la o minune. Altfel nu văd cum vor putea fi bine”, spune medicul şef al ATI Cristian Ponea, cu un licăr de speranţă ce se iveşte în ochii obosiţi de după vizieră. Speranţă poate mai mult în divinitate, în această perioadă, decât în medicină. Îşi intinde braţele către Speranţă şi încearcă să îi cuprindă pe toţi bolnavii din ATI. Dar ştie că nu poate face nimic mai mult.
Deznădăjduiţi de avalanşa de pacienţi şi apăsaţi de oboseală, medicii au renunţat la încercările de a-i convinge pe semeni că această boală există şi chiar ucide.
„Eu le transmit în continuare să nu creadă. Dar să vadă ce este aici. Noi anul trecut pe vremea asta nu eram în situaţia să tratăm 15 pacienţi care să nu aibă aer. Mulţi dintre cei care ajung la noi nu înţeleg ce se întâmplă cu boala asta, cum îi afectează aşa tare. Efectiv se luptă pentru o gură de aer. Ei pot să nu creadă, dar măcar să conştientizeze imaginile acestea”, spune şeful ATI.
„Niciodată nu am mai pierdut atât de mulţi pacienţi”
În fiecare salon şi-au făcut loc şi câte o candelă, o icoană şi, din păcate, aproape în permanenţă arde o lumânare.
O lumânare care arată că personalul medical a mai pierdut o luptă cu Covid-19.
„Niciodată nu am mai pierdut atât de mulţi pacienţi, într-o perioadă atât de scurtă. Niciodată în 20 de ani de când sunt aici”, spune Marinela Preda, asistenta şefă a secţiei ATI.
„Toate paturile sunt ocupate la capacitate maximă”
Municipiul Botoşani este la un pas să ajungă la o incidenţă de 6 îmbolnăviri la mia de locuitori, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate nu mai puţin de 126 de noi cazuri de coronavirus. În aceste condiţii, toate paturile destinate acestor bolnavi sunt ocupate la capacitate maximă. Situaţia este similară şi pe secţia ATI Covid a SJU Botoşani. Toate cele 15 paturi sunt ocupate cu bolnavi în stare critică, iar alţi doi sunt în aşteptare. Personalul a fost forţat să improvizeze şi a adus pe secţie un al 16-lea bolnav, în încercarea disperată de a-i acorda o şansă la viaţă.
„Este venit dimineaţă. Urgenţă extremă, cu iminenţă de stop respirator. A mai fost de două ori până acum în Terapie intensivă. Aveam toate paturile ocupate şi a trebuit să îl punem pe o targă. Nici măcar pat nu mai avem în ATI. Sunt doi pacienţi pe lista de aşteptare. Unul de la Infecţioase şi unul din spital”, explică medicul şef Cristian Ponea.
Personal copleşit de numărul de bolnavi
Lupta pentru oxigen se dă, însă, cu personal insuficient şi întins la maxim. „La 20 de paturi (plus cele cinci pentru pacienţii non-Covid, n.r.), per total, avem 18-19 ocupate în permanenţă. Ar trebui să fie o asistentă la două paturi. În prezent avem una la şase paturi. Mai ales în condiţiile în care avem pacienţi agitaţi, care vor să îşi smulgă masca de oxigen, este greu”, explică asistenta şefă Marinela Preda.
Medicii ar vrea să îi ajute pe toţi cei care au nevoie, însă se simt copleşiţi de numărul tot mai mare de bolnavi. Din acest motiv, totul se reduce la o matematică sinistră, care aproape că nu dă greş niciodată în această pandemie. „Din 126 de noi bolnavi de joi, 5% vor ajunge în Terapie Intensivă. Aproape 2% vor fi pe lista de decese. În Italia au fost ieri 33.000 de îmbolnăviri, aproape 650 de decese. Cu toate eforturile noastre, nu putem să îi întoarcem din drum. Nu putem să le modificăm evoluţia”, explică medicul Cristian Ponea.
„Mai rezistă un pic, te rog”
Boala îi îmbătrâneşte cu zece ani pe cei care se află în terapie intensivă. Unii ar vrea să spună ceva, dar abia pot respira. Fiecare respiraţie e o luptă tot mai grea şi un efort imens.
Un bărbat de 47 de ani, fost paraşutist militar, practicant de arte marţiale, este redus la umbra unui om care vrea să mai respire, o imagine a deznădejdii, transformat dintr-un om puternic, îndârjit în multe lupte fizice, într-unul care acum luptă cu un inamic nevăzut pentru o gură de oxigen. Din cauza lipsei de oxigenare a creierului, bărbatul încearcă să îşi dea jos de pe cap balonul care îl ajută să respire.
„Mă auzi? Mai rezistă un pic, te rog. Ţi-am promis că o să dau jos balonul. Nu îl scoţi tu, că altfel nu poţi să respiri”, încearcă să îl convingă medicul, nevoit ulterior să îl sedeze, pentru ca acesta să nu îşi facă singur mai mult rău.
„Îmi este greu să respir”
Pacienţii internaţi pe secţia AŢI se tem pentru viaţa lor şi le transmit şi celorlalţi care nu au trecut prin această boală, să se protejeze. „Să creadă că este boala asta. Îmi este greu să respir. Foarte greu”, spune un bărbat de puţin peste 50 de ani. Vocea îi e stinsă şi este vizibil efortul pe care îl depune pentru fiecare gură de aer.
Asistenta şefă de pe secţia de Terapie Intensiva a fost la rândul ei pacient Covid, alături de soţul ei, medic în acelaşi spital. Chiar dacă s-a luptat cu boala şi pe plan personal, aceasta nu îşi poate abandona colegii şi nici nu este indiferentă la suferinţa bolnavilor. „Eu sunt în lupta asta de la început, bolnavă. Şi eu şi soţul meu. O spun din considerentul aparţinătorului de pacient ventilat mecanic non-invaziv timp de 12 zile, pe ATI la Iaşi. Am trăit pe pielea mea lucrul asta şi fac tot ce îmi stă în putinţă să ajut”, spune Marinela Preda.
„Îmi simt colegii obosiţi, epuizaţi, necăjiţi”
Fiecare poveste a fiecărui pacient lasă urme adânci în sufletele celor care încearcă din răsputeri să îi salveze. Însă, uneori, chiar şi cadrele medicale fac apel la intervenţia divină. „Nu are boli asociate, nu are obezitate, nu are hipertensiune, nu are diabet. Afectare pulmonară severă. A rezistat 4-5 zile cu acel balon de oxigen, apoi pur şi simplu implora să îl intubăm. A obosit de cât de mult se chinuia pentru fiecare respiraţie. Acum este intubat, în speranţa de a câştiga timp pentru ca organismul să poată lupta cu boala, ajutat de medicaţie. Tragem speranţe şi ne aşteptăm la o minune”, spune medicul Cristian Ponea.
Personalul este cu psihicul la limită, iar zilele lungi în compania atâtor drame încep să îşi spună cuvântul. „Într-o zi e mai bine, într-o zi mai greu. Nimeni nu a avut mai mult de cinci zile de concediu pe secţie, cred. Îmi simt colegii obosiţi, epuizaţi, necăjiţi. Parcă nu găsim un final, nu vedem orizontul la toată treaba asta”, spune Marinela Preda.
Atât personalul medical, cât şi pacienţii care reuşesc să învingă în lupta cu nemilosul virus sunt dovezi vii ale faptului că boala există şi că ucide, iar cei care ajung la ATI învaţă cât de cruntă este lupta pentru o gură de oxigen.
 „Mavromati”.){kind=link}