miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăPrima PaginăPrimarii, obligați să scoată piețele în aer liber

Primarii, obligați să scoată piețele în aer liber

Perspectiva închiderii piețelor și a blocării producătorilor să-și vândă marfa, determină conducerea Prefecturii să caute măsuri care să vină în întâmpinarea producătorilor.
În această seară, Instituția Prefectului a emis un comunicat în care anunță că „piețele agroalimentare vor funcționa în continuare”.

„Toți primarii de municipii, orașe sau comune care au organizate pe raza unității administrativ-teritoriale piețe agroalimentare se vor asigura că producătorii autohtoni vor avea acces, luând de urgență, următoarele măsuri: unde sunt piețe închise și se pot rabata pereții, autoritățile locale se vor organiza pentru a le deschide; unde nu se pot deschide, autoritățile locale vor scoate mesele alocate producătorilor agricoli în spațiile publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea piețelor; iar în cazurile în care nu există nici această posibilitate se vor organiza piețe agroalimentare volante în aer liber pe alte amplasamente”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Dan Nechifor, reprezentantul Guvernului în teritoriu, afirmă că acestea sunt soluții pe care „primarii sunt obligați să le pună de îndată în practică pentru protejarea producătorilor autohtoni în contextul închiderii temporare a pieţelor care nu sunt în aer liber”. „Ne preocupă ca producătorii locali să îşi poată vinde produsele, iar oamenii să le poată cumpăra în continuare”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Mâine, la ora 11:00, va avea loc, la Instituția Prefectului, o ședință cu primarii din județ care au în administrare asemenea spații destinate comerțului de produse agricole, pentru a se evalua situația concretă din fiecare localitate. Cu această ocazie se va discuta și situația din halele Pieței Centrale din municipiu, unde activează pe lângă producători individuali și magazine ale producătorilor. Acestea nu pot fi mutate în aer liber, iar autoritățile vor avea de căutat o soluție pentru soluție.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
90 %
0.9kmh
100 %
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...