spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăPandemie prelungită de indiferență (video)

Pandemie prelungită de indiferență (video)

♦ În prezent, la Botoşani doar aproximativ 20% dintre pacienţii care suferă de Covid19 sunt internaţi la spital, restul fiind în izolare la domiciliu
♦ Autorităţile spun, însă, că aproape zilnic sunt descoperite cazuri de persoane depistate pozitiv care încalcă măsura izolării punându-i în pericol pe cei din jur

Explozia numărului de cazuri de Covid19 descoperite în ultima lună demonstrează încă o dată limitele autorităţilor statului de a gestiona situaţia creată chiar de ele. Coincidenţă sau nu, numărul îmbolnăvirilor a crescut alarmant după decizia luată cu privire la cazurile uşoare sau asimptomatice de Covid. Astfel, la finele verii s-a hotărât ca pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare să poată sta la domiciliu, în izolare, cu tratament şi monitorizare de la medicul de familie. O măsură aplicate și în alte țări europene, pentru a nu aglomera spitalele, în special, care urmau să primească forme medii şi grave.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Mai puțin de 20% dintre cazurile active sunt internate

La nivelul judeţului Botoşani, în prezent, 977 de botoşăneni sunt confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2. Aceştia sunt în perioada de 14 zile de la confirmare, ceea ce îi face pozitivi, dar şi contagioşi, conform normelor medicale mondiale. Dintre aceştia, însă, nici măcar 20% nu sunt internaţi. Potrivit celor mai recente raportări, 32 de pacienţi sunt internaţi la TBC, 33 la Spitalul de Recuperare, 24 pe Secţia de diabet a Spitalului Judeţean, unde sunt forme medii, 85 pe Secţia de Boli Infecţioase, unde sunt forme medii şi grave. Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) este plină, cu 10 pacienţi pe tot atâtea paturi.

„Mulţi confundă termenul de  fi asimptomatic, cu cel de a nu fi contagios”

Restul pacienţilor se împart în două categorii. Astfel, 263 de botoşăneni sunt izolaţi pentru a fi trataţi acasă, iar 267 sunt pacienţi pozitivi care refuză internarea. Toţi aceştia, însă, au obligaţia de a sta izolaţi în casă, până la expirarea celor 14 zile.

Legislaţia în vigoare prevede ca tratamentul bolnavilor de la domiciliu şi evoluţia bolii lor să fie evaluate, telefonic, de medicul de familie. Aceştia încearcă să le explice oamenilor că dacă ei nu au simptome nu înseamnă că cei care vor lua virusul de la ei nu vor avea posibil o formă gravă.

„Mulţi confundă termenul de a fi asimptomatic, cu cel de a nu fi contagios. Sunt mulţi pacienţi care mă întreabă la telefon «Domnule doctor, dar dacă nu am niciun simptom, de ce trebuie să stau în casă. Nu îmi curge nasul, nu tuşesc, nu strănut, doar nu molipsesc pe nimeni cu ceva ce nu am»”, a spus un medic de familie botoşănean, care are în supraveghere mai mulţi pacienţi cu Covid19 care se tratează la domiciliu.

„Fiecare trebuie să fie responsabil”

Asta nu îi opreşte pe oameni, însă, să îşi părăsească tot mai des izolarea, autorităţile fiind depăşite de această situaţie. Singurele cazuri în care pacienţii sunt descoperiţi sunt cele în care fie sunt prinşi comiţând vreo ilegalitate de către poliţişti. Aşa s-a întâmplat cu un şofer prins fără centură, deşi figura în izolare la domiciliu. De asemenea sunt şi oameni care ajung la instituţiile statului, unde apar în bazele de date ca fiind izolaţi.

Reprezentanţii DSP spun că, într-adevăr, aceasta poate fi o problemă în momentul de faţă. Asta deoarece aproape zilnic sunt semnalate cazuri de persoane care părăsesc izolarea, deşi sunt pozitivi.

„Noi am luat legătura şi cu Poliţia. Vor fi controale mai dese pentru a verifica dacă oamenii sunt acasă. Ideea este că fiecare trebuie să fie responsabil, totuşi nu vorbim cu copii mici aici, vorbim cu adulţi, care se presupune că sunt oameni responsabili”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

„Dacă medicul îţi spune să stai acasă două săptămâni, păi stai acasă”

Aceasta a subliniat faptul că, în momentul de faţă, unul dintre cele mai periculoase lucruri este ca cei care sunt asimptomatici, sau cu forme uşoare să iasă din casă sau să intre în contact cu alţi oameni fără a se proteja.

„Dacă medicul îţi spune să stai acasă două săptămâni, păi stai acasă. Încă avem acea categorie de oameni care nu conştientizează riscul răspândirii acestei boli. Unii sunt chiar pozitivi, şi tot nu cred în acest virus. Nu acceptă prezenţa Covid-ului, nu cred în Covid, şi chiar dacă sunt pozitivi, dacă fac o formă uşoară, refuză să accepte existenţa acestui virus. Şi problema este că tocmai ei sunt printre cei mai contagioşi. Nu pentru că virusul ar fi mai contagios la ei, ci pur şi simplu prin faptul că, nerespectând nici o măsură de distanţare, ei pot răspândi mult mai uşor virusul chiar dacă ei sunt asimptomatici.

Dacă de un pacient care are simptome, spre exemplu strănută sau tuşeşte, te fereşti, pentru că îl vezi că are acele simptome, unul asimptomatic poate părea că nu reprezintă niciun pericol la prima vedere. Tocmai el va răspândi mai uşor virusul”, a explicat medicul Monica Adăscăliţei.

„Este o boală transmisibilă, oamenii trebuie să înţeleagă asta”

Venit la Botoşani vineri seară, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a admis că situaţia s-a complicat şi după decizia ca pacienţii cu forme uşoare să rămână la domiciliu. Doar că supravegherea acestora a rămas în baza spiritului civic şi al cuvântului lor că vor sta acasă. Ceea ce nu se prea întâmplă.

„Izolarea la domiciliu înseamnă, dincolo de un spirit civic, o evaluare şi o monitorizare corectă. Atât din partea medicului de familie, cât şi a autorităţilor locale. Acestea trebuie să verifice dacă aceste persoane într-adevăr sunt sau nu la domiciliu. Este o boală transmisibilă, oamenii trebuie să înţeleagă asta”, a declarat ministrul Sănătăţii.

„Cei care nu respectă vor suporta rigorile legii”

Acesta a exemplificat cu un caz din primăvară, în care o persoană cu Covid19, care nu s-a izolat şi a fost într-o comunitate, în contact cu mai multe persoane, a contaminat alte 243 de persoane în 14 zile. Acesta a continuat şi a spus că vina pentru această situaţie aparţine autorităţilor statului din teritoriu, dar şi bolnavului.

„Vina este a omului care pleacă, dar şi a organului statului. Conform legii, acesta trebuie să meargă să verifice dacă aceste lucruri sunt respectate. Aici avem Poliţie, Poliţie Locală, Jandarmi, Pompierii. Cei care nu respectă vor suporta rigorile legii”, a încheiat ministrul Nelu Tătaru.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...