spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomePrima PaginăUcigaş de frate găsit în ştreang la penitenciar

Ucigaş de frate găsit în ştreang la penitenciar

♦ Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost găsit fără suflare de către gardieni după ce şi-a pus capăt zilelor în Penitenciarul Botoşani
♦ Suceveanul se afla după gratii după ce a fost acuzat că şi-a ucis fratele în Vinerea Mare

Un bărbat încarcerat după ce şi-a ucis propriul frate în Vinerea Mare şi-a pus capăt zilelor, de Rusalii, în timp ce se afla după gratii. Tragedia a avut loc ieri, în Penitenciarul Botoşani, deţinutul fiind găsit de gardieni cu un ştreang improvizat cu un cearşaf.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din satul Mănăstirea Humor, judeţul Suceava, a fost încarcerat pe 18 mai la Botoşani, după ce şi-a ucis fratele cu un cuţit. Acesta a fost adus la Botoşani deoarece arestul din Suceava era afectat în acel moment de noul coronavirus.

Ieri dimineaţă, bărbatul a fost la masă, împreună cu ceilalţi deţinuţi, şi nimic nu anunţa, din comportamentul său, gestul la care urma să recurgă. Acesta a fost dus ulterior în camera de detenţie, în care locuia singur, fiind la izolare, iar o oră mai târziu, gardienii l-au găsit fără suflare, cu un cearşaf legat în jurul gâtului, iar celălalt capăt de un grilaj de la patul etajat din celulă. Bărbatul a fost dat imediat jos, iar personalul medical de la penitenciar a început manevrele de resuscitare, în acelaşi timp fiind solicitat şi un echipaj de la Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

„La sosirea echipajului nostru erau deja începute manevrele de resuscitare. Noi le-am continuat, însă, din păcate, fără niciun răspuns pozitiv pe aparatura de monitorizare a funcţiilor vitale. A fost declarat decesul”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, din cadrul SJA Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, care a deschis o anchetă, la fel ca şi conducerea unităţii de detenţie. „În conformitate cu procedurile legale, administraţia locului de deţinere a procedat la informarea familiei persoanei decedate, judecătorului de supraveghere, precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani”, au anunţat reprezentanţii Penitenciarului Botoşani.

Crimă după un conflict între fraţi

Nenorocirea din cauza căreia bărbatul a ajuns după gratii a avut loc în Vinerea Mare, în satul Mănăstirea Humorului din Suceava. În seara de 16 spre 17 aprilie, P.C., de 46 ani, a sunat la 112 şi a anunţat faptul că în urma unui conflict l-a înjunghiat mortal pe fratele său G.C. de 49 de ani.

Scandalul dintre cei doi ar fi pornit din cauza unor neînţelegeri din trecut. Pe ambii i-ar fi părăsit soţiile, iar, în acea seară, aceştia s-ar fi învinuit reciproc pentru despărţirile suferite. Însă, la un moment dat, P.C. a luat în mână un cuţit şi i l-a înfipt în gâtul fratelui său mai mare. Medicii ajunşi la faţa locului au găsit victima într-o baltă de sânge pe un pat, fiind imposibilă reanimarea acesteia.

Potrivit presei locale, cei doi erau cunoscuţi în localitate ca fiind oameni muncitori. Aceştia lucrau cu ziua pe unde aveau ocazia şi nu au creat probleme grave în trecut, dar se ştia despre ei că mai consumau băuturi alcoolice peste limită. Agresorul are un copil în vârstă de 18 ani, iar victima sa era tatăl a trei copii, doi dintr-o căsătorie, iar unul dintr-o altă căsătorie.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare puternică
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
91 %
2.1kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...