Vieţile pacienţilor din Botoşani au ajuns să fie puse în pericol de lipsa de comunicare dintre medicii suceveni şi cei din Botoşani. Asta deoarece în cele aproximativ două luni de când Spitalul Judeţean din Suceava a devenit Spital covid, numeroşi pacienţi au fost direcţionaţi către Spitalul de Pediatrie din Botoşani fără a fi testaţi la Suceava sau, de multe ori, fără ca medicii botoşăneni să fie anunţaţi de aceste cazuri. Astfel, peste 160 de cazuri de copii, dar şi adulţi, au fost trimise de la spitalele din Suceava la Botoşani, de multe ori ambulanţele de la Suceava ajungând la Botoşani fără avizul unui medic de aici.
„Sunt cazuri care vin de la Rădăuţi, Câmpulung sau Fălticeni, cu ambulanţa sau sunt trimişi pe cont propriu, fără nici un aviz. În primul rând vorbim de un risc asupra celorlalţi pacienţi, pentru că acestea nu sunt cazuri investigate covid, deci este posibil să se infecteze şi alţi pacienţi. Sunt cazuri grave care ajung la noi cu maşina personală, ne spun că aşa li s-a spus de acolo. A fost un copil de patru ani cu abdomen acut, a fost un copil de 13 ani cu deficit de factor XIII, o boală genetică gravă, veniţi fără măcar un telefon în prealabil. În felul ăsta se poate pune în pericol şi viaţa pacientului, pentru că au fost cazuri care depăşeau resursele medicale de la Botoşani şi ar fi trebuit trimise direct la Iaşi”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.
„Vin foarte mulţi şi nu sunt testaţi”
Medicii spun că pacienţii veniţi fără niciun aviz ar putea duce la o contaminare a Spitalului de Pediatrie sau la îmbolnăvirea unor pacienţi non-covid. „Vin foarte mulţi şi nu sunt testaţi, cum a fost şi cazul adolescentului de 17 venit din Rădăuţi, doar cu teste rapide, care erau negative şi apoi a fost confirmat la Botoşani cu test PCR”, a mai spus directorul DSP Botoşani.
De altfel, cazurile care au apărut cu suspiciune sau confirmare de covid au fost venite de la Suceava sau au avut contact cu pacienţi veniţi din Suceava.
„Eu personal nu am cunoştinţă de astfel de situaţii”
Potrivit protocoalelor medicale în vigoare, transferul pacienţilor se face cu ambulanţa, iar echipajele medicale de pe autosanitare trebuie să aibă o Fişă Medicală de transfer interclinic a pacientului, ori, medicii botoşăneni acuză că acestea lipseau sau erau completate superficial, de cele mai multe ori.
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Suceava spun, însă, că toţi pacienţii au fost transferaţi doar după ce li s-a spus că există aviz de la Botoşani. „Eu personal nu am cunoştinţă de astfel de situaţii. Cei din echipaje mi-ar fi spus. Ştiu că tot timpul acele fişe sunt completate, iar obţinerea avizului ţine de medicii de la spitalul care trimite cazul. Nouă ni se transmite că există avizul medicului cutare de la Botoşani şi atât”, a declarat medicul Adrian Săraru, purtătorul de cuvânt al SJA Suceava.
Discuţii purtate de şeful DSP cu managerul de la Suceava
Şeful DSP Botoşani s-a deplasat ieri la Suceava, unde a avut o discuţie cu directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava pentru ca astfel de situaţii să fie evitate pe viitor. „Am avut deja o discuţie cu domnul doctor Anatolii Buzdugan, care este managerul SJU Suceava. Am avut din partea dumnealui o deschidere foarte mare la tot ce am discutat şi vom încheia şi un protocol. Secţiile pediatrice îşi reiau activitatea la Suceava şi s-a stabilit că tot ce se va trimite la Botoşani, dacă va fi cazul, se va face cu aviz”, a spus medicul Monica Adăscăliţei.