spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăAnchetă deschisă de procurori după dezinfecţia din municipiu

Anchetă deschisă de procurori după dezinfecţia din municipiu

♦ După o serie de informaţii apărute în presă, procurorii au deschis o anchetă pentru a verifica contractele încheiate pentru acţiunea de dezinfecţie organizată în municipiu
♦  Una dintre firmele care a efectuat dezinfecţia a fost înfiinţată de actualul jurist al Direcţiei de Sănătate Publică

Dezinfecţia făcută în municipiul Botoşani, în perioada stării de urgenţă, a ajuns în atenţia anchetatorilor. În urma informaţiilor apărute în presă, procurorii şi poliţiştii botoşăneni s-au autosesizat şi au declanşat mai multe verificări. Cercetările sunt efectuate prin intermediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), care a solicitat deja Primăriei contractele încheiate pentru a verifica aspectele apărute în mass-media. „O parte dintre contractele încheiate la nivelul municipiului Botoşani, având ca obiect activitatea de dezinfecţie pe perioada stării de urgenţă, fac obiectului unui dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani”, a precizat pentru „Monitorul” Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

La rândul său, procurorul Mircea Hanachiuc, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, a confirmat aceste informaţii, dar a adăugat că, având în vedere stadiul incipient al anchetei, nu se pot face alte precizări nici măcar cu privire la fapta pentru care sunt efectuate investigaţiile. „Cercetările sunt efectuate <<in rem>>, dar dacă am face trimitere la faptă, persoanele vizate ar deduce şi ar putea să-şi ia unele măsuri, iar rezultatul anchetei riscă să fie viciat”, a explicat procurorul Hanachiuc.

Una dintre firmele implicate a fost înfiinţată de juristul DSP

Cert este să întreg scandalul a izbucnit după ce a ieşit la iveală că una dintre firmele implicate în activitatea de dezinfecţie a fost înfiinţată de actualul jurist al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, Constantin Luşneac. Astfel, deşi municipalitatea anunţase iniţial că activitatea de dezinfecţie urma să fie asigurată de o firmă din judeţul Bihor, Selenit SRL Oradea, înainte de Paşte, botoşănenii care stau la bloc au găsit pe uşile de la intrare anunţuri prin care erau înştiinţaţi că activitatea de dezinfecţie va fi asigurată de alte două firme, printre care Umar SRL, fondată în 2002 de Luşneac, consilier juridic al DSP Botoşani şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului „Mavromati”. Ba mai mult, la datele de contact ale firmei încă mai figurează, pe unele site-uri, adresa de email “c_lusneac”, adică iniţiala şi jumele juristului de la DSP.

Din punctul meu de vedere, eu nu mai am treabă cu firma aia de ani de zile

Contactat atunci de reporterii „Monitorul”, Constantin Luşneac a respins orice implicare în aceste înlănţuiri de contracte şi a susţinut că nu mai are nici o legătură cu firma respectivă de ani buni. „Din punctul meu de vedere, eu nu mai am treabă cu firma aia de ani de zile. De ani de zile nu mai am treabă. Ce treabă am eu? Nici soţia. Nu ea este administratorul. Noi avem alţi oameni care se ocupă de firmă. Noi de ani de zile nu ne mai ocupăm de firma aia. Numele ei doar apare acolo, dar în rest se poate demonstra prin toate documentele că noi nu avem nici o treabă cu firma. Soţia apare în acte, dar noi nu suntem. Este un alt administrator. Eu nici nu ştiu prea multe lucruri, că nu mai am treabă la firmă”, a spus Constantin Luşneac.

Societate preluată de soţie

Acesta ar fi ieşit din firmă în 2009, când societatea a fost preluată de Nicoleta – Violeta Luşneac, soţia acestuia. Ce a mai dat de bănuit a fost faptul că, potrivit unor informaţii publicate de cotidianul „Libertatea”, societatea Umar SRL, care are sediul în comuna Cândeşti, localitatea natală a juristului, ar mai fi avut contracte cu spitale, instituţii medicale şi şcoli din judeţul Botoşani, printre instituţiile cu care a lucrat figurând Spitalul Municipal Dorohoi Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Mihăileni, Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga, dar şi Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Dr. Elena Popovici din Flămânzi.

Interesante ar mai fi însă şi alte aspecte. Astfel, soţii Constantin şi Nicoleta Violeta Luşneac au un fiu, Adrian Marian Luşneac, care în 2017 a fost consilier al vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente. În declaraţia de interese făcută atunci, Adrian Marian Luşneac menţiona că este preşedinte al Asociaţiei „Alternativa 2013” din Cândeşti şi că ar fi administrator al societăţii AML Rovat SRL (n.r. – primele trei litere sunt de fapt iniţialele prenumelor şi numelui său), firmă care apare cu sediul în Bucureşti şi care oferă consultanţă în achiziţii publice. De altfel, numele Adrian Marian Luşneac apare menţionat în componenţa mai multor comisii de licitaţie ca şi expert/consultant achiziţii publice.

Licitaţie câştigată de o firmă din Oradea

Întreg scandalul a izbucnit după ce Primăria Botoşani a scos la licitaţie dezinfecţia în municipiu. La licitaţie s-au înscris Selenit Oradea, Urban Serv SA Botoşani, Umar SRL Cândeşti şi Mark Total Cleaning Solutions SRL Botoşani. Câştigătoare a fost desemnată firma orădeană, care se află în insolvenţă, Urban Serv fiind descalificată întrucât nu avea aviz din partea DSP pentru a asigura astfel de lucrări şi nici nu a pus la dispoziţie substanţa solicitată în caietul de sarcini pentru dezinfecţie.

Ulterior, însă, Selenit Oradea a subcontractat lucrarea către Umar SRL Cândeşti, firmă care ar avea legături cu familia Luşneac, şi Clean Force Technology SRL din Albeşti, care ar fi controlată de viceprimarul comunei Albeşti, Brăduţu Petru Braşoveanu.

Lucrările au costat în final 193.500 de lei, activitatea de dezinfecţie a scărilor de bloc fiind monitorizată de viceprimarul municipiului Cosmin Andrei. Dacă au existat aspecte nelegale, urmează să stabilească procurorii şi poliţiştii, în cadrul investigaţiilor.

 

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-0 ° C
-0 °
-1.1 °
83 %
2.7kmh
75 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...