Îngrijorare pentru pacienţi şi personalul medical botoşănean, după ce o asistentă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Botoşani a fost diagnosticat pentru a doua oară cu Covid19, la aproape o lună după ce s-a vindecat. Femeia, în vârstă de 43 de ani, a fost printre primele cadre medicale pozitive la Covid19 la începutul lunii aprilie. Aceasta a fost internată, iar la mijlocul lunii trecute a avut două teste negative consecutive, motiv pentru care a fost declarată vindecată. Ulterior, aceasta a stat acasă 14 zile în izolare, aşa cum prevedeau normele la acea dată, după care, de la începutul lunii mai a revenit la muncă. După zece ture zilnice la serviciu, aceasta a fost testată de către serviciul epidemiologic al SJU, rezultatul fiind unul pozitiv, spre mirarea tuturor.
În prezent asistenta este internată şi aşteaptă un al doilea test, care va fi prelevat peste câteva zile. Acesta este primul caz de acest fel în judeţul Botoşani, specialiştii chinezi avertizând, încă din urmă cu câteva luni, că nu este obligatoriu ca cei care au avut Covid19 să dezvolte şi imunitate la acesta. Practic, bolnavii pot dezvolta anticorpi în urma bolii, însă aceştia pot fi inferiori calitativ sau cantitativ, astfel că organismul poate fi expus unei noi îmbolnăviri.
Medicii trebuie acum să se asigure dacă nu cumva în cazul acestei paciente, care a devenit din nou pozitivă, este vorba despre o infecţie care a durat mai mult timp, deşi a avut două teste negative.
Studii făcute de specialişti
Potrivit studiilor la nivel mondial, cantitatea de imunitate pe care corpurile noastre o dezvoltă după expunerea la orice virus, nu depinde doar de virusul în sine, ci mai ales de sistemul imunitar în ansamblu şi de reacţia lui. „Când sistemul imunitar întâlneşte un virus pentru prima dată, este foarte posibil să nu fie pregătit să apere organismul. Cu toate acestea, expunerea la virus, fie prin vaccin, fie prin infectare, poate antrena sistemul imunitar. Dacă este suficient de puternic, sistemul imunitar poate lupta mai bine când virusul apare din nou. S-ar putea ca situaţiile de reinfectare să fie exemple de persoane cu sisteme imunitare mai slabe”, a spus un medic primar de medicină internă din Botoşani.
Imunitatea de masă ar putea reduce gradul de propagare al virusului
Faptul că nu se ştie încă exact cum funcţionează imunitatea împotriva noului Coronavirus şi cât timp după infectare este activă, dă peste cap planificarea programelor de sănătate publică. Mulţi spun că o dată ce o mare parte din populaţie a fost infectată şi a căpătat imunitate, pandemia se va reduce. „Herd immunity” („imunitatea de turmă”) apare atunci când un procentaj din populaţia globală devine imună la un agent patogen. Se crede că, în momentul în care 75% din populaţie se va fi imunizat, virusului SARS-CoV2 îi va fi destul de greu să se mai propage.
De asta depinde, însă, cât de calitativi sunt anticorpii produşi de organismul celor infectaţi. Tocmai de aceea, noua strategie de donare de plasmă de la pacienţi vindecaţi, pentru tratarea unor cazuri grave, nu se aplică tuturor bolnavilor vindecaţi, ci doar celor care au o cantitate suficient de mare de anticorpi şi de o calitate bună.