Nici cele mai complexe măsuri de protecţie împotriva coronavirusului nu par să îi protejeze suficient pe medicii botoşăneni, care pică, tot mai des, în faţa noii boli care afectează planeta. Astfel, încă unul dintre medicii care se afla în prima linie de luptă împotriva Covid19 a fost declarat pozitiv cu această afecţiune, fiind nevoit să intre, pentru moment, în izolare. Din fericire, medicul din cadrul Secţiei de boli infecţioase nu prezenta simptome, de altfel acesta primind vestea că este pozitiv chiar când se afla la muncă. Imediat cum a aflat, acesta şi-a înştiinţat superiorii şi a plecat în izolare, locul fiindu-i luat de un alt coleg infecţionist.
La nivelul judeţului Botoşani sunt infectate nu mai puţin de 61 de cadre medicale, ceea ce face ca Botoşaniul să fie pe locul trei la nivel naţional în acest clasament, după Suceava şi Bucureşti, dar pe primul ca procentaj din numărul total de îmbolnăviri raportate.
La nivel naţional 812 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus, conform raportărilor primite de către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu.
Nou ordin pentru mutarea maternităţii
Din păcate, infectarea tot mai multor cadre medicale duce şi la tensiuni ieşite din comun în interiorul sistemul sanitar local. Astfel, în acest weekend, întreaga problemă a Maternităţii Botoşani a ajuns la un nou punct, critic, iar cadrele medicale au făcut plângere penală faţă de conducerea Spitalului Judeţean şi a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Totul a pornit după ce, în cursul serii de joi, conducerea Spitalului Judeţean, care administrează şi Maternitatea, a decis, din nou, mutarea gravidelor care nu sunt suspecte sau diagnosticate cu Covid19, care unde va putea. Decizia semnată de managerul Livia Mihalache a venit, de această dată, şi cu avizul DSP Botoşani, semnat de directorul Teodor Ferariu şi medicul Irina Alecu, iar medicii erau înştiinţaţi că întreaga clădire, de cinci etaje, va deservi doar gravidele cu suspiciune sau confirmare de Covid19, cu alte cuvinte patru paciente în total până în prezent.
După ce săptămâna trecută s-a stabilit ca gravidele să rămână internate, în continuare, la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie şi să nu mai fie transferate la Dorohoi, printr-o nouă decizie a fost numit pe perioada stării de urgenţă, începând cu 10 aprilie, medicul Ioana Alexandroaie ca şi coordonator al Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie Botoşani, care, „va răspunde de implementarea dispoziţiei Ordinului Ministerului Sănătăţii la nivelul secţiei transformată în maternitate Covid 19 pozitiv sau suspecţi, conform structurii aprobate de DSP Botoşani”.
Totodată, medicul coordonator al secţiei va stabili măsuri de „externare sau transfer a tuturor pacienţilor Non Covid către Spitalul municipal Dorohoi sau alte spitale de grad superior din alte judeţ, în funcţie de patologie. Secţiile Obstetrică Ginecologie I şi Neonatologie rămân în expectativă pentru primirea pacienţilor suspecţi COVID 19 şi a pacienţilor confirmaţi cu COVID 19”.
Cazuri confirmate de Covid la Spitalul Dorohoi
Cadrele medicale de la Maternitate sunt consternate de ceea ce se întâmplă şi de multitudinea de decizii luate şi care se contrazic una cu alta. Acestea spun că nu mai pot să lucreze într-un asemenea stres, dat fiind faptul că a fost emis un ordin pentru transferul pacientelor de la Maternitate la Dorohoi, după care s-a revenit, apoi iar au fost anunţate că Maternitatea va fi Spital Covid, pentru ca în cele din urmă să se anunţe că Spitalul Judeţean va deveni Spital Covid.
De altfel, medicul desemnat în adresa venită de la conducere, fără a fi consultat în prealabil, a spus că nu doreşte această responsabilitate şi a înştiinţat conducerea. Medicii botoşăneni se plâng şi de faptul că la Dorohoi au fost deja confirmate două asistente cu Covid19, dar şi doi statisticieni din cadrul Spitalului Dorohoi, unde ar urma să fie mutate gravidele şi bebeluşii care nu suferă de Covid19.
Plângere penală faţă de conducerea Spitalului Judeţean şi a DSP
Mai mult, medicii de la Maternitatea Botoşani au formulat o plângere penală la adresa conducerii unităţii sanitare, dar şi a DSP Botoşani, pe fondul ordinelor contradictorii din ultimele săptămâni, pentru faptul că pun în pericol viaţa nou născuţilor prin neasigurarea de circuite epidemiologice în Maternitate şi pentru zădărnicirea combaterii bolilor, nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase. Potrivit reprezentanţilor Parchetului Botoşani, dosarul a fost înregistrat şi dat în lucru către Poliţia Botoşani, iar pentru început cercetările vor fi făcute in rem, urmând ca pe parcurs să se decidă dacă şi ce persoane vor fi puse sub urmărire penală.
Vineri, s-a trimis o nouă notă prin care se anunţă că pacientele şi bebeluşii trebuie fie externaţi, fie transferaţi la Dorohoi.
La această dată la Maternitatea Botoşani sunt 42 de nou născuţi, şase mame cu cezariene, 42 mame, din care 13 operate, în timp ce mame suspecte au fost doar 4 de la declanşarea pandemiei.
Încă un botoşănean şi-a pierdut viaţa
Acest val de controverse vine în contextul în care încă un botoşănean a decedat din cauza infecţiei cu Covid19. Bărbatul de 63 ani, din judeţul Botoşani, a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, în cursul zilei de vineri, fiind decesul cu numărul 297 la nivel naţional.
Probele de sânge pentru testarea Covid-19 i-au fost recoltate joi, iar rezultatul pozitiv al testului a venit vineri, în ziua decesului. Acesta se afla acasă, în stare comatoasă, de unde a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă, fiind necooperant. Bărbatul suferea şi de diabet zaharat şi obezitate, însă, potrivit familiei, nu a ieşit din casă de la începutul pandemiei şi nu a interacţionat cu nimeni altcineva. Cu toate acestea, decesul acestuia a fost pus pe seama Covid19.
Primul pacient răpus de coronavirus la Botoşani a fost o tânără de 27 de ani, considerată pacienta zero din judeţ, iar cel de-al doilea a fost un bărbat în vârstă de 86 ani.
De asemenea până în prezent doi botoşăneni s-au vindecat după ce au fost infectaţi cu Covid19.
155 de îmbolnăviri înregistrate în judeţ
Până ieri potrivit datelor centralizate de către DSP, pe teritoriul judeţului Botoşani, erau 445 de persoane în carantină instituţionalizată, iar alte peste 1.100 în izolare la domiciliu. 155 de botoşăneni au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus.
Pe teritoriul României, au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu Covid – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate şi externate. Până aseară 310 persoane au decedat, iar la ATI erau internaţi 204 pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 24.193 de persoane. Alte 68.757 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 62.328 de teste.
TELEFOANE UTILE ÎN CONTEXTUL
PANDEMIEI DE CORONAVIRUS
– Persoanele din municipiul Botoşani izolate la domiciliu care nu au aparţinători care să le asigure aprovizionarea cu alimente, medicamente şi bunuri – 0231/502200 sau 0372/316724.
– Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Botoşani: 0231/508.155
– Cazurile de persoane care încalcă izolarea sau carantina pot fi reclamate la 112
– Număr naţional Telverde informaţii despre coronavirus, nu pentru urgenţe – 0800.800.358
– Cadrele didactice, elevii, părinţii care doresc în această perioadă consiliere gratuită – 0771.141.767 şi 0771.141.750 (sau pot scrie specialiştilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com)