sâmbătă, decembrie 28, 2024
AcasăPrima PaginăLuptă ca pe front cu noul virus (video)

Luptă ca pe front cu noul virus (video)

Unitatea de Primiri Urgenţe, cea mai expusă secţie medicală a Spitalului Judeţean la posibilele cazuri de coronavirus, a fost complet izolată începând de ieri dimineaţă. Cadrele medicale au decis să ţină la uşa de acces bolnavii care se prezintă la Urgenţe cu orice fel de afecţiune, triajul şi holurile unităţii fiind complet libere. Bolnavii erau chemaţi, pe rând, de afară, în funcţie de afecţiunile pe care le aveau şi erau apoi consultaţi în camerele de gardă.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


În cursul zilei de ieri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani a adus două containere speciale, folosite până în prezent ca module de locuit, care au fost depuse în curtea spitalului, urmând ca acolo să se efectueze triajul pacienţilor veniţi la Urgenţe. „Unul dintre module va fi pentru a pre-triaj, zona în care vor intra toţi pacienţii veniţi din exterior, vor fi consultaţi şi investigaţi sumar, iar dacă nu au afecţiuni respiratorii vor fi trimişi mai departe, în UPU. Ceilalţi pacienţi, cu suspiciuni, vor fi trimişi în cel de-al doilea modul, de unde vor fi preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Secţia de Infecţioase”, a spus un angajat al unităţii sanitare.

Personal medical monitorizat

Potrivit cadrelor medicale, sistemul sanitar este la cel mai înalt grad de alertă din perioada modernă a României. În acest sens, activitatea tuturor angajaţilor este monitorizată de o persoană desemnată pentru a observa dacă există suspiciuni de îmbolnăvire în cadrul personalului medical, iar la următorul nivel de alertă se sistează toate concediile de odihnă, iar personalul aflat în concediu va fi rechemat la muncă, fiind în stare permanentă de alertă.

Încă 18 botoşăneni în carantină

După ce miercuri la amiază zece persoane care se întorceau din Italia au fost băgate în carantină, ca urmare a faptului că vin din „zona roşie” cu coronavirus, alţi 18 botoşăneni au fost opriţi din drumul lor spre casă. Preluaţi din Vama Nădlac, unde au ajuns cu maşini personale, dar şi din Vama Giurgiu, unde au ajuns cu microbuze, aceştia au fost însoţiţi de echipaje de poliţie până la Botoşani, unde au rămas în carantină pentru 14 zile. Opt dintre ei au fost cazaţi alături de cei zece, în prima locaţie de carantină, iar alţi zece la o pensiune, care a devenit centru de carantină pentru persoanele suspecte de infectare cu virusul Covid-19. Aici sunt 12 locuri disponibile pentru cei care provin din zone de focar de coronavirus.

Din fericire, până în prezent la Botoşani, toate testele efectuate până acum au ieşit negative. Anunţul a fost făcut de Direcţia de Sănătate Publică ieri, la amiază.

În total, DSP Botoşani susţine că în judeţ sunt nu mai puţin de 260 de persoane care se află în autoizolare, cifrele fiind într-o mică scădere faţă de săptămâna trecută.

Măsuri pentru prevenirea infectării cu coronavirus

Responsabilii din sistemul sanitar încearcă prin toate metodele să ajute populaţia să lupte împotriva infecţiilor, în special cea cu coronavirus. Astfel, într-un comunicat de presă emis de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, instituţia a anunţat ceea ce ar trebui să ştie fiecare botoşănean despre noul coronavirus, Covid-19, şi cum am putea preveni pe cât posibil îmbolnăvirea.

Astfel, botoşănenii au de urmat zece paşi importanţi pentru a se feri de noul virus. „Spălarea şi dezinfectarea mâinilor sunt acţiuni decisive pentru a preveni infecţia. Mâinile se spală cu apă şi săpun cel puţin 20 de secunde. Dacă nu există apă şi săpun, puteţi folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%”, a declarat Gabriela Ioniţă, purtătorul de cuvânt al DSP Botoşani. De asemenea, botoşănenii sunt îndemnaţi să evite contactul cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute, să nu îşi atingă ochii, nasul şi gura cu mâinile sau să îşi acopere gura şi nasul dacă strănută.

De asemenea, este strict interzis administrarea medicamentelor antivirale sau a antibioticelor după propriile cunoştinţe sau la sfatul vecinilor. Masca de protecţie trebuie utilizată doar în cazul în care o persoană suspectează că este bolnavă, pentru a-i proteja pe cei din jur, sau când se acordă asistenţă unei persoane bolnave.

Un lucru foarte important de ştiut este faptul că animalele de companie sau coletele din China nu sunt periculoase şi nu transmit coronavirus.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.2 °
2.2 °
91 %
0.9kmh
100 %
sâm
3 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
8 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru Moș Crăciun, poate dă ceva mai mult la patrioți.

EDITORIAL

Noul Guvern USL a trecut de la teorie la practică, având în frunte pe același individ ce se face vinovat de toate nenorocirile pe...

EPIGRAMA ZILEI

La-nceput a fost cuvântul Apoi strângerea de mână Dar le înghiți pământul Și-apăru ... țeapa română...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...